Pentru ca oamenii sa manance

Continuare la Oliviere de Serres

In regiune se duc tratative serioase pentru a transforma intr-o pace de durata  aceste scurte incetari ale ostilitatilor pe perioada lucrarilor agricole. Olivier si cumnatul lui d´Arcons, sunt in prim planul acestor negocieri. In cele din urma, pacea se semneaza la Felix , la 26 noiembrie1581. Va dura doar cinci ani. Insa pentru acesti bieti oameni, cinci ani sunt ca o vesnicie!
Tot ce a fost schitat va prinde acum contur, va inflori. Fiecare anotimp va aduce domeniului o imbunatatire decisiva.
Olivier simte ca pe umerii lui apasa nu doar foamea alor lui, ci foamea unui intreg popor.
Nu ne putem imagina ce insemna  pe atunci muncile campului. In cursul secolelor precedente se defrisasera multe paduri, in timp ce solurile uzate fusesera lasate spre pascut in parloaga. Timp de cati-va ani, recoltele de pe aceste terenuri noi, erau abundente, apoi trebuia sa se defriseze din nou. Or, s-a ajuns rapid la o anumita limita.
Pentru a se revitaliza solurile saracite de o recolta, nu se cunoastea decat o singura metoda, aceeasi dintotdeauan: parloaga, numita si telina. Experienta dovedise ca un teren mediu putea produce un an din doi. Asa era cazul Languedocului (regiune sudica a Frantei). In campiile din nord, mai bogate, ciclul se intindea pe trei ani: parloaga, cereale, furaj.
Prin urmare, imediat dupa secerat sau dupa taierea otavei, campul devenea bun comunal si fiecare putea sa-si aduca vitele la pascut colo. In Evul Mediu bogatii aveau obiceiul de a taia garaul foarte aproape de spic. Miristea ramasa era folosita de saraci la confectionarea de acoperisuri sau saltele de paie. Nu se secera decat cu secera, iar utilizarea coasei care taia de la pamant, genera proteste inflacarate. Pe scurt, din ignoranta, si fara indoiala pentru a nu se atinge dreptul inviolabil al saracilor, s-a ramas la metoda parloagei.
Bernard Palissy, inovator si in acest domeniu, atrasese atentia asupra calitatilor marnei ca pamant de fertilizare. Olivier nu ratase ocazia sa-l incerce cu succes.
Din cauza prostei ingrijiri a solului si neglijentei recoltele scadeau de la an la an. In sudul Frantei in secolul al XVI-lea, cerealele erau atat de scumpe, incat taranii pentru a marii volumul painilor, adaugau fructe in coca.
Olivier nu putea admite lucrul acesta!
 Nu, Dumnezeu a lasat solul pentru mentinerea vietii iar acest sol trebuia sa poata servii oamenii intotdeauan!
In gradina conacului incearca sa aclimatizeze legume noi si tot soiul de plante rare. Caci stapanul Pradelului, curios si intrprinzator din fire tine legatura cu o serie de botanisti si gradinari care il pun la curent cu toate noutatile. Aceasta gradina este un fel de laborator, unde face experimente pasionate cu zarzavaturi. Iar seara in salita vecina cu bucataria, scrie si tot scrie ...
A incercat asadar, tot felul de ingrasaminte naturale, din care cele mai multe au avut succes, dar unde sa gasesti cenusa de lemn, de exemplu, sau deseuri de gradina si gainati pentru a ingrasa imensele intinderei?  Totusi exista ingrasaminte verzi ... Asta il intriga. A observat ca un ogor cu lucerna, arat, da o recolta frumoasa de grau, chiar daca, inainte de semanat nu a imprastiat decat putina marna. De asemenea dulcisorul (sau sparceta), care i-a fost de curand recomandat si pe care il incearca in gradina, il incanta. Mai intai pentru ca le place foarte mult cornutelor sale. Apoi, pt ca ogorul cu sparceta da niste legume minunate. Nu stie exact prin ce fenomen (ulterior, il va descoperi) insa lucrul acesta il intriga foarte mult. Ajunge chiar sa creada ca daca va alterna in gradina sa dulcisor si legume, nu va mai avea nevoie de balegar.
Previziunile lui Olivier lui Olivier s-au indeplinit intr-un mod ce i-au depasit orcice asteptari. Cu anii, perfectionandu-si metodele de cultivare - caci Olivier nu se multumeste niciodata decat cu perfectiunea - a instaurat un sistem de asolamente atat de ingenios care a foast in vigoare pana nu demult la Pradel.
Din nefericire cerul Frantei, dupa o scurta perioada de pace s-a intunecat din nou. Prin teribilul edict din iulie 1585, Henric al III-lea suprima toate libertatile acordate protestantilor, care sunt somati sa se converteasca la catolicism in termen de sase luni. Si totul reincepe.
Insa iata ca apare alte flagele, atat de exterminatoare, incat reusesc pe moment sa suspende ostilitatile. Niste geruri tarzii urmate de o seceta extrema, provoaca, in vara lui 1585, o foamete de o severitate necunoscuta pana atunci. Regiunile sarace din sudul Frantei, sunt greu incercate, asa cum se intamplase si cu cinci ani in urma. Olivier si Marguerite privesc cu oroare cum taranii din jurul lor se hranesc cu ghinde, curpeni de vita de vie sau ferigi. Pentru a face faina, macina scoarta de copaci, zat uscat si coji de nuci si de migdale. Odata cu venirea frigului mortalitatea creste foarte mult. Vara urmatoare, o noua epiedemie de ciuma se abate asupra acestor biete fapturi ruinate de foame. In Vivarais, doua treimi din populatie dispar.
Pamantul lui Olivier, obiectul atator ingrijiri si al atator sacrificii, a raspuns in sfarsit asteptarilor! Nobilul de Pradel si buna Marguerite, care impart in jurul lor, in cea mai mare masura posibila, alimente , doctorii si mangaiere, devin providenta vecinatatii. Si chiar daca familia e compusa acum din sapte copii, toti supravietuiesc acestor orori.
Ah! Sa se opreasca odata toate aceaste nenorociri! Ceea ce trebuie nu e sa-ti duci viata de azi pe maine si sa fi la mila neprevazutului. Pamantul familiei trebuie sa fie de ajuns nu doar pentru painea de azi , ci si pentru proviziile de maine. Si daca un aliment lipseste sa fie altele care sa-l inlocuiasca. Asa va fi atins omul in fata naturii, prin stiinta sa, prin experienta sa si prin harnicia sa, o independenta rezonabila si plina de demnitate.
Olivier incearca prin toate mijloacele sa-si inmulteasca produsele alimentare si resursele locuintei. Trebuie mai inatai sa poata conta pe faptul ca va avea legume variate si din abundenta. La el se gasesc toate legumele care se gasesc in regiunea respectiva: ceapa, PRAZ, usturoi, bobi, laptuci, spanac, anghinare, napi, gulii, morcovi, varza, linte, mazare, scortonera. Dar se gasesc si unele noi: pepeni (importati in perioada razboaielor din Italia), castraveti (veniti din Spania), fasole (sosita foarte de curand din America, impreuna cu curcanul si din nefericire, cu tutunul).
Oliver studiaza tipul de sol, de expunere, de ingrasamant care le face bine si isi noteaza... Va fi primul care va descrie cartoful, pe care il aseaza, de  altfel, in "gradina pentru vaza de flori"  atunci fiind considerat arbust ornamental.
Doctoriile. In acele vremuri de epidemii devastatoare, Olivier nu uita de ele. Farmacopeea familiei trebuie sa se afle in gradina, unde mama familiei, si la nevoie farmacistul, insotind medicul, va merge cand nevoia o va cere. Olivier are in gradina sa medicinala o curioasa si completa adunatura de plante care traiesc impreuna ca intr-o uniune, desi au naturi diverse si extravagante. El le cunoaste proprietatiile particulare, iar observatiile documentare pe care le va nota pe acest subiect constitue un studiu foarte serios si foarte clar pentru vremea aceea.
Livada si podgoria lui au parte in egala masura de ingrijirea lui temeinica. Fructul este pentru el chintesenta produselor naturii. Ascultati-l:
"Orice alte merinde palesc in fata fructelor pomilor. Pentru ca nici painea, nici carnea, nici pestele nu sunt infatisate spre a fi mancate decat gatite si potrivite unele cu altele in bucatarie, pe cand fructele apar pe masa regilor crude, fara nici un suliman sau deghizare, si totusi, in simplitatea lor, ele ies in castig, intr-atat de pretioase le gases oamenii gustul, care intrece orice alta delicatesa. Nu le-ati putea face un dar mai pretios prietenilor dumneavoastra decat niste fructe incantatoare ..."
La capitolul perelor, nu mai conteneste, intr-atat de "incantatoare" le gaseste calitatile si frumusetea!
Isi urmareste arborii de la stadiul de samanta pana la cel de fruct perfect: grija cu care isi noteaza cele mai mici detalii din comportamentul unei livezi este incredibil. De asemena pepinierele sale sunt furnizoare pentru intreaga regiune si capata un nume regal. Din vremea sa dateaza veritabila nastere a arboriculturii fructifere in Franta.
Dar trebuie sa si imbrace. Au suferit foarte mult din lipsa de tesaturi! Seamana canepa si in. Vartelnitele se vor putea rasuci. Incearca chiar si bumbacul care ii trezeste un deosebit interes.
Stofele tesute trebuie sa le vopseasca. Intr-un colt al gradinii are ierburi pentru vopsit. Frunzele albastrelelor dau un albastru foarte frumos. O specie de grozama, da galbenul. Iar radacina de roiba (este primul din Franta care a cultivat-o si a descris-o) da rosul. Roiba si albastrelele impreuna dau un negru de catifea.
Olivier este defapt si parintele industriei matasii in Franta, dar asta este o alta poveste.
Olivier avea un frate drag, Jean, om erudit, pe care Heric al IV-lea l-a luat in slujba sa ca istoriograf. Ori in timpul razboaielor religioase (datorita faptului ca era protestant), Jean fusese inchis iar apoi eliberat in schimbul unei sume foarte mari. Pentru ca era sarac, Olivier a fost cel care a pus gaj celor care l-au imprumutat, cu bunurile sale si in special Pradelul. Ca sa rezolve aceste incurcaturi pleaca spre Paris unde duce cu el alturi de bunatatile Pradelului si un cufar in care isi avea notate insemnarile. Aceasta carte este Pradelul sau - pentru ca Pradelul se reflecat pe paginile ei ca o fata in cea mai perfecta oglinda. Dar mai e ceva . Cartea lui e el insusi. Cine va citi randurile acestei carti, in orice timp,  il va cunoaste pe omul care le-a scris. Si cine era acest om ? Istoricul Camille Jullian (1859-1933) va spune despre el: "Acest simplu gentilom de tara este cel mai admirabil tip de francez pe care il cunosc".
Dar ca sa revenim la carete - la 18 februarie 1599, iese de sub presa au mic tratat intitulat: "Culegera matasii prin hranirea viermilor care o fac. Esantionul Teatrului de Agricultura al lui Olivier de Serre, Seniorul Pradelului."
Un teatru veti intreba ? Cartea lui se compune dec din piese de tetru ? Nici gand. Expresia desemna in mod obisnuit, in vremea aceeea o opera a carei actiuni se petrece in diverse locuri. Stiti ca, pentru Olivier, fiecare animal, fiecare planta si chiar solul sunt fiinte vii, foarte apropiate cu care  poate sa intre foarte usor in comunine. In asta consta fara indoiala , elementul esential al geniului sau uimitor. Pentru el Pradelul este un teatru pentru care mii de fapturi se nasc, respira si mor. Comedii sau drame ignorate de oamenii obisnuiti, se joaca acolo si tot ansamblul prospera plin de bucurie sau lancezeste in functie de multa dragoste le poartta stapanul si cat de multa stiinta are el.
Oh ! Cat de important este acest ansamblu, in cele mai mici detalii ale lui, deoarece este vorba despre viata sau moartea unor fapturi sensibile. Iar omul domina acst imperiu, servit ca Regele creatiei - dar servind la randul lui, caci altfel cine stie pana unde ar merge orgoliul lui!
Cartea in intregime s-a publicat pe 1 iulie 1600. Olivier era inca in Paris abia stapanindu-si nerabdarea. Lucrarea avea o mie de pagini. A starnit o adevarata surpriza si un entuziasm imens.

Aceasta opera, foarte tehnica si foarte stiintifica in genul ei, era extrem de placuta la citit, intr-atat ere de plina de curiozitate si bunatate. Regele Henric, caruia ii era dedicata, a facut din ea, vreme de patru luni, cartea lui de capatai. Aceasta carte a produs o efervescenta in Franta si o renastere a agricultrii aducand bunastarea chiar si pe acele meleguri brazdate de sange si de razboi.
Desi povestea continua ... ma opresc aici, deoarece as dori ca in continuare  sa fie scrisa in varianta romaneasca.
Ma bucur ca avem si noi Olivieri. As vrea sa-l amintesc pe unul caruia ii dedic acest articol: Silviu Man*. Stiu ca face mai mult decat teatru (ca arta) si chiar decat Teatre D´agriculture.
M-as bucura la fel de mult ca sa fie si in Romania un Henric al IV care sa-i sustina pe Olivierii locali, care pot face mult pentru agricultura ecologica romaneasca .
____________________
*Silviu Man este unul din creierele din spatele proiectului TEI (Traduceri ecologice independente), după părerea mea unul dintre cele mai de impact proiecte voluntare din Romania.

fragmentele au fost preluate din cartea Eroi si minuni, capitolul Pentru ca oamneii sa manace (autor Elise Sommer) editura Viata si sanatate

Green Challenge Romania

 Am satisfactia de a promova o initiativa care vine din partea surioarei mele mai mici, de a lua atitudine si a contracara efectele despaduririlor prin plantarea de copaci.
Puteti gasi mai multe informatii pe pagina Green Challenge Romania - pagina de facebook
Cine doreste sa se implice poate sa repete gestul si sa provoace la randul lui pe cunoscutii si apropiatii lui.

Daca nu aveti idee de unde sa plantati copaci va ofer spatiu de plantare :-)

Brand-ul nostru este suferinta

Partea I

Partea II

In final , totul tine de relatii

O viata buna se construieste pe relatii bune.

Motive in plus pt. a deveni vegetarian

De pe dealuri adunate

Globalizarea religioasa

Mai intai a fost globalizare si  unificare din punct de vedere politic si economic. Urmeaza unificare si din punct de vedere religios.
Anul 2016 se arata a fi interesant si plin de surprize ...

Inca putintica rabdare :-)

O familie de nota 10

Merita vizionat si dat mai departe.

Jurnal de livada (de la teorie la practica)

prun inainte de taiere

prun dupa taiere

 Din lipsa de timp o sa descind in subiect abrupt, fara nici o introducere.
Asa cum aminteam in anteriorul jurnal de livada intre 92 si 98% din substanta uscata a copacului provine din atmosfera.
Ca sa nu lungesc povestea as spune ce as face eu (si ce o sa fac ) ca livezii sa-i fie cat mai bine.
In primul rand, as planta pomii la distante ceva mai mari fata de cat se recomanda oficial. Marc Bonfils recomanda plantarea marului (altoit pe franc) la 10m distanta unul de altul, a parului la 9 m, a prunului la 8 m, iar a ciresului la 10 m.unul fata de altul.
Cifrelel astea pe care le-am dat, suna aberant pentru actuala cultura industriala, pentru ca la asta s-a ajuns in mare parte in pomicultura zilelor noastre (nu mai avem agricultura ci industrie-agricola). Si totul porneste de la bani - dorinta de a-i face cat mai multi si in cat mai scurt timp. Dar cu ce pret ?
Cum se fac cat mai multi bani ? Inghesuind cat mai multi pomi (asemenea bietelor animale in halele alea imense si neaerisite). Aceasta suprapopulare are cate-va consecinte :
 Parazitismul care constitue marea plaga a "industriei agricole" moderne bazate pe monocultura.
Privarea de soare - probleme cu fotosinteza, absortia de C si O (dupa unii autori numai astea 2 elemente ar constitui 88% din componenta plantei). In acelasi timp privarea de soare constitue o importanta sursa de boli.
Privarea de aer - probleme cu absortia in special a azotului si in acelasi timp sursa de boli.
Tocmai ceea ce promitea sa devina o mina de aur da nastere la un munte de probleme - paraziti, boli, carente in diverse elemente a caror combatere si rezolvare necesita o multime resurse, energie, respectiv bani. In final ecuatia suna cam asa - din dorinta de a face mai multi bani se consuma o gramda de bani (pe pe stropiri si chimizari) fapt care face ca produsul finit sa iasa de o calitate indoielnica dar la un pret mare.
Fiindca vreau sa fac parte din solutie nu din problema o sa prezint cate-va variante -
Cum am putea rezolva problema parazitismului -
1. prin POLICULTURA (culturi mixte sau intercalate),a. in primul rand nu permite parazitilor sa se raspandeasca asa de repede si de usor pe intreaga suprafata a livezii,
b. in aclasi timp doua sau mai multe culturi nu epuizeaza anumite resurse asa cum o face o monocultura.
c. daca plantezi plante complementare doua sau mai multe culturi coopereaza mai bine decat una singura, si eviti problema concurentei. (plantand o singura specie acestea tind sa concureaza, daca platezi mai multe specii si stii sa le alegi s-ar putea sa coopereze)
 d. poti sa plantezi plante protectoare: usturoi, ceapa, pelin (tin parazitii la distanta), hreanul (protejeaza de bolile cauzate de ciuperci)
1.1  prin plantare la distanta mai mare intre pomi (pui cu paiu, iei cu caru, si viceversa :-): e de preferabil sa ai mai putini pomi fructiferi dar care produc mai mult (fara fenomenul de alternanta), pe termen mai lung, decat multi pomi slabiti, bolnavi, tratati chimic * (aici este o mica mare problema legata de metoda de altoire a pomului)
2. privarea de sore se poate rezolva prin ceea ce am amintit anterior - plantarea la distante mai mari si in acelasi timp prin taieri.
Sunt niste versuri foarte sugestive care spun: "Ridica-ti umbra de pe umbra mea si iti voi da si recolta mea si recolta ta".
Sunt unii permaculturisti - ca de exemplu Seep Holzer care sunt impotriva curatarii pomilor. In cazul lui Seep Holzer inteleg oarecum motivatia. Personajul are peste 40 de hectare, pe multe dintre acestea fiind plantati pomi. La astfel de dimensiuni nu mai ai timp fizic sa te ocupi si de taieri.
Personal consider taierile moderate necesare.  Da, sunt impotriva taierilor radicale sau a taierilor doar de dragul taierii. Sunt situatii in care unii pomi ajunsi la maturitare nu mai au nevoie de taieri deoarece pentru un numar de ani ajung la un echilibru.
Cu toate acestea in primii 4-5 ani, la pomii  fructiferi, dupa parerea mea taierile sunt necesare. In primul rand formeaza coroana, nu permite alungirea excesiva a ramurilor, respectiv formarea unui trunchi prea subtire care in caz de vant puternic sau depuneri mari de zapada poate duce la compromiterea copacului. Cand curat copacul caut sa formez ocoroana armonioasa dezvoltata aproximativ egal (usor mai ridicata spre partea nordica), cu mijlocul aerisit in care sa patruna aerul si lumina. Daca nu patrunde aerul si lumina in mijloc cu siguranta vor patrunde bolile si parazitii,
deoarece umiditatea este cel mai propice mediu pentru dezvoltarea bolilor ( e cam ca si in proverbul acela - unde nu intra soarele pe geam intra doctorul pe usa :-)In concluzie aerul proaspat si lumina constitue cel mai bun dezinfectant nu doar pentru copaci ci si pentru oameni.
Asa ca SPOR LA TREABA ! in aer cat mai curat.

In continuare un videoclip ... inca in lucru
Scuzati calitatea filmarilor si nu numai ...

Despre radacini

Omul e ca pomul. Tocmai de asta imi place sa studiez pomii, deoarece pot sa aflu mai multe despre oameni ... de la distanta :-).
In dreptul pomilor la fel ca si in dreptul oamenilor suntem tentati sa studiem doar partea vizibila coronamentul si fructele (roadele) dar sa neglijam partea invizibila, radacinile, care dealtfel sunt la fel de importante. La un pom sanatos radacinile ar trebui sa fie proiectia coroanei in sol . Desi aduc doar 5% din masa uscata a copacului, sunt cele care il sustin, care spun multe despre sanatatea lui si sunt primele care cedeaza in caz de calamitati (ger, inundatie) daca nu sunt foarte rezistente.
Pornind de la aceasta metafora tind sa cred ca cele mai importante lucruri pe care ar trebui sa le ofere parintii copiilor lor sunt: Radacinile si Aripile
Facand o trecere de la registrul pomicol la cel filozofic (hai ca am inventat o noua disciplina ... filozofie pomicola : -), realizez ca in vremurile in care traim, postmodernismul asta nebun, radacinile nu mai sunt importante, ba chiar se cauta a fi taiate (... uneori taiate de pe lista). Globalizarea si "Political correctness" a facut sa para desuet sa vorbesti despre radacini, sau Doamne fereste ... despre radacinile cuiva. Ei , ei  ...dar stiau oamenii batrani de ce te intrebau, primul lucru cand te duceai intr-un loc nou, sau unde nu erai cunoscut - Al cui esti mamaie ? Ca sa nu vorbesc de vremurile biblice cand ce urma dupa numele tau era poate  mai important decat insasi numele tau: de exemplu Gamaliei fiul lui Pehdatur (mi se pare foarte simpatic numele asta). Vechiul Testament are o carte dedicata genealogiilor - cartea Numeri, peste care de multe ori cand eram mic saream, deoarece ma plictiseam. Acuma o citesc cu alti ochi. M-as fi bucurat ca si popor sa vem genealogii pe zeci de generatii, dar din pacate la majoritatea dintre noi nu bat mai mult de trei, patreu maxim cinci generatii ... o spune asta si ceva despre radacinile noastre :-)
Cand ma refer la radacini , nu ma refer numai la zestrea genetica si genealogie ci la multe, multe altele, deoarece problema este foarte complexa.
Nu demult citeam niste cuvinte care in contextul discutiei noastre despre radacini spun multe: "E important sa ai facultate, dar e mai impoartant sa ai pe cei sapte ani de acasa". Cred ca in curand, din pacate,  termenul asta va trebui inlocuit cu cei sapte ani din fata televizorului. Ne mai intrabam de ce avem generatiile pe care le avem. Multi dau vina pe societate, altii pe sistemul educational. Personal cred ca vina porneste din familie, deoarece atunci cand au dat primii muguri si au inceput sa se dezvolte radacinile nu a fost cine sa le directioneze corect. Spuneam in inceput - Omul e ca pomul, si daca de mic creste stramb ... mai tarziu nu mai ai ce-i face.
Deoarece vad ca ma lungesc prea mult as vrea sa mai ating doar un ultim aspect.
Din cauza vocatiei tatalui meu si a cursului pe care am ales sa-l urmez in viata , am  facut un calcul si am vazut ca nu am stat mai mult de 8 ani intr-un singur loc, cat despre locuri ... le-am pierdut si numarul si sirul :-)
Ei, lucrul asta are multe avantaje - te face mai receptiv la noutate, te obliga sa ai aptitudini sociale, te invata sa te adaptezi mai usor ... DAR are si o mare hiba, te face sa te simti dezradacinat.
Sunt in proces de a rezolva si aceasta problema, mi-am aruncat radacinile si sper sa se infiga cat mai adanc in pamant si astfel ancorat sa ma trag de ele si sa ajung cat mai repede la "locul meu".
Romania se va confrunta cu o mare problema pe care o vom resimtii din plin in cel mult o generatie. Generatia batrana "pleaca" ... in cimitir, generatia tanara pleaca si ea,... nemaiexistand schimbul de stafeta. Din pacate multi din generatia mea nu si-au gasit inca locul, acolo unde au avut radacinile. Ar fi un lucru intelept sa fie ajutati sa si-l gaseasa.
In incheiere as dori sa astern pe monitor niste ganduri (al caror autor si sursa insa le-am pierdut, din pacate), care prezinta aceasta realitate trista.
"Tinerii cresc in regiuni rurale, pleaca la oras si nu semai intorc. Acum norma este plecarea fara intoarcere. Iar acest lucru se aplica si familiilor si de la oras si de la sat. Confor noului standard destinul copilului nu este sa isi urmeze parintii ci sa fie mai modern decat ei; succesiunea a lasat loc saltului in evolutie. Iar aceasta norma este institutionalizata nu in frumoase istorisiri locale, ci in sistemul de educatie. Scolile nu mai sunt orientate spre mostenire culturala, pe care ar avea datoria sa le transmita mai departe nestirbita, ci spre cariera, adica spre viitorul copilului. Prin urmar, orientarea este in mod necesar teoretica, speculativa si mercenara".
Omul e ca pomul ... iar fiecare pom are locul lui
Inradacinare usoara :-)

Nepotii Ghertrudei

Acest articol este ultimul dintr-o trilogie, alaturi de: Povestea Ghertrudei si Copii Ghertrudei.

Articolul se doreste un fel de preludiu de happy-end. Si prezinta ziua in care turnul bisericii din Gherdeal cu un ochi plangea iar cu altul radea. O droaie de nepoti de peste tari s-au strans, iar pentru o zi au fost din nou ACASA.

Va las in seama imaginilor deoarece o imagine facemai mult ca o mie de cuvinte.

Living off the grid

Jurnal de livada

Articolul de fata s-a nascut dintr-un experiment facut de un om de stiinta francez pe la 1800 si cate-va observatii personale.
Omul de stiinta francez a luat o samanta pe care a pus-o intr-un ghiveci mare. Inainte de a planta samanta a cantarit cantitatea de pamant din acel ghiveci. Dupa un numar de ani, sa zicem 15, avea in ghiveci un pom in toata regula. A scos pomul a curatat radacinile de pamant si a cantarit din nou cantitatea de pamant, iar apoi pomul. Cum probabil s-ar fi asteptat greutatea pomului ar fi trebuit sa fie diferenta dintre cantitatea de pamant initiala si cea finala. Realitatea nu a fost nici pe departe asa. O infima cantitate de sol "disparuse". Dar atunci din ce crescuse copacul ?
De curand am citit o carte scrisa de Claude Bourguignion, inginer agronom francez, doctor in stiinte si fondator al LAMS (Laboratorul de analize microbiologice ale solului). Studiile sale sunt rezultatul a peste 5000 de analize de sol complete - unele dintre ele regasindu-se in cartea care acuma se gaseste tradusa si in limba romana - Solul, Pamantul si Campurile, revenire la o agricultura sanatoasa.
Iata ce spune acest autor - "Pentru a se hranii din atmosfera, care nu contine decat atomi usori, capabili sa se amestecesi sa se omogenizeze rapid, plantele folosesc frunze netede si plate, sustinute de ramuri sau de tulpini. Pe de alta parte pentru a se hrani din sol care contine atomi grei si foarte putini mobili, folosesc radacini numeroase si foarte incalcite ca o chica. Pe scurt, putem spune ca atomii usori din aer sunt cei care vin spre frunze in timp ce radacinile sunt cei care trebuie sa se indrepte spre atomii imobili din sol. Frunzele sunt suprafete plane care care se lasa agale mangaiate de vant; radacinile sunt mici carcei mobili si numerosi care isi cauta substratul nutritiv in opacitatea solului. Cele doua strategii, a frunzelor si a radacinilor, se pot rezuma la asteptare respectiv actiune. Iar biologia ii da aici peste nas civilizatiei noastre ingenioase, pentru ca asteptarea calma a frunzelor le asigura peste 95 % din elementele constitutive ale plantelor, in timp ce actiunea greoaie a radacinilorle asigura sub 5%.  Aceasta mica reflectie s-ar incadra foarte bine intr-o dezbatere filozofica privind usurimea si greutatea, cugetarea si actiunea, sau intr-o dezbatere religioasa privind asteptarea in rugaciune si actiunea misionarilor" (pag. 48 din cartea mentionata mai sus)
Probabil la fel de noua, cum a fost si pentru mine, teoria pare destul de ciudata - ...cum adica, pana la urma  noi mancam aer ? :-)
Nu , nu mancam  aer ( ca sa par mai stiintific :-) mancam: carbon, oxigen, hidrogen si azot.
Ce e interesant este ca daca te uiti la elementele consititutive ale organismului uman acestea sunt cele mai importante, in ce priveste procentul - clik aici
Bourguignion afirma ca elementele care provin din atmosfera reprezinta  intre 92 si 98  % din greutatea substantei uscate a plantelor- un alt autor francez Marc Bonfils spune de 94 % undeva la 10-17 tone per an la hectar ...
Elementele care provin din sol reprezinta undeva la 2-5% din  greutatea substantei uscate a plantelor - din care 12 elemente vitale- potasiu, clor, urmate de fosfor , bor, calciu, magneziu, sulf ,fier, mangan, molibden
si alte 18 oligoelemete accesorii sau cu rol mai putin cunoscut din care - litiu, sodiu, rubidiu, cesiu urmate de fluor, siliciu, seleniu, cobalt, iod, strontiu, bariu, aluminiu, vanadiu, staniu, nichel, crom, beriliu, brom. Nevoia de aceste minerale si oligoelemente este undeva la 500-800 kg /an la hectar. Rezulta ca planta (apoi noi) ne hranim cantitativ din aer si doar calitativ din sol.
O alta intrebare care se ridica este cum patrund acesti atomi in planta  -
doar carbonul si oxigenul reprezinta 88 % din compozitia vegetalelor (tot auzim de carbohidrati - pai astia sunt carbohidratii - molecule organice de C, O si H , sau cum le-as zice eu, pachetele de energie. Carbonul si oxigenul provin din dioxidul de carbon (CO2) - celebrul codoi a lu coana Elena :-). Intrarea dioxiduui de carbon in compozitia plantei se face datorita reactiei numita fotosinteza, care permite integrarea carbonului si a oxigenului din dioxidul de carbon in structura unei glucide. In schimb hidrogenul, care reprezinta  6% din compozitia vegetalelor, provine din descompunerea apei de ploaie in oxigen care se degaja si in hidrogenul care se integreaza in tesuturile plantelor. Aceasta descompunere are loc in timpul fotosintezei si ramane, de altfel, un mister pe care cercetatorii tare ar vrea sa il dezlege, pentru a obtine oxigen si hidrogen la pret mic si in cantitati mari.. In plus, apa furnizeaza si oxigenul care intra in compozitia plantelor. Azotul provine din atmosfera, datorita unor microbi speciai care sunt capabili sa transforme azotul gazos in amoniu. Acesta din urma intra in compozitia leguminoaselor, sub forma de aminoacid, sau este transormat in nitrat de catre microbii din sol, fiind absorbit decatre alte plante.
In ce priveste absortia mineralelor si a oligoelementelor din sol - este o alta poveste. Si ca sa o scurtez pot spune ca flora microbiana joaca un rol foarte important de care din pacate agricultura moderna nu prea tine cont.
 Afirmam anterior ca plantele se hranesc cantitativ din aer si doar calitativ din sol. Multi agricultori cred ca  pentru a creste planta cat mai mare este nevoie de o cantitate insemnata din celebrul N,P, K. Problema este si planta, asemenea organismului uman are nevoie de 30 de elemente (nu 3 !)  din care 12 sunt vital . Burdusind capurile cu chimicale s-ar putea sa faca mai mult rau decat bine. De ce ? De exemplu excesul de fosfor provoaca carente in zinc, cupru iar azotul nu se mai asimileaza in mod eficient in timp ce excesul de potasiu dezechilibreaza  absortia de magneziu, calciu si bor (Bonfils).
Daca luam exemplul azotului lucrurile nu stau diferit - "Fara lumea microbiana , azotul din atmosfera, foarte abundent de altfe (79% din atmosfera), nu ar putea intra in lumea vie. Intr-adevar azotul are o molecula foarte stabila, pe care numai bacteriile stiu sa o transformein amoniu si apoi nitrat. De-abia in 1913, odata cu aparitia procedeului Haber-Bosch (taticii celebrului BASF), omul a putut copia aceasta reactie microbiana, in scopul de a obtine nitrati pentru bombe. Pana atunci oamenii optineau praful de pusca cu ajutorul salpetrului (nitrat de potasiu) , fabricat in pivnitele umede de catre lumea microbiana.  Acest sistem nu putea furniza suficient praf de pusca pentru razboaiele moderne. Astfel ca fabricarea industroala a nitratului, in 1913 i-a permis omenirii sa duca razboiul atat de eficient intre 1914-1918. Dupa acest razboi, excedentele de nitrati au fost folosite in agricultura, iar uzinele militare au devenit agricole.
 Totusi aceasta cale industriala prezinta doua inconveniente majore: este energofaga -sunt necesare 3 tone de petrol pentru a produce o tona de ingrasamant azotat, si este poluanta - dupa prima ploaie azotul neasimilat se pierde.
In schimb , calea microbiana de fixare a azotului si de mineralizare a humusului incepe odata cu venirea primaverii  si se opreste toamna , cu alte cuvinte functioneaza pe perioada de crestere a plantelor, urmand ritmul lor. De aceea nu exista pierderi de azot in ciclul natural. In general in ciclul natural nu exista pierderi - nimic nu se pierde totul se transforma :-)
Este fantastica aceasta lume pe care am descoperit-o. Numai o minte super inteligenta ar fi putut proiecta asa ceva. De aceea cu cat aprofundez mai mult "cartea naturii" realizez cat de incuiat si ignorant trebuie sa fii sa sa pui procesele care se petrec sub ochii nostrii (dar pe care de cele mai multe ori nici nu le vedem nici nu le intelegem) pe seama hazardului sau a evolutiei.
Putem alege sa ne razboim cu solul sau sa ii dam libertatea de a se manifesta neingradit si eficient asa cum l-a creat Dumnezeu..
Va urma.

Traind ca zeii

Da, traim ca zeii. Titlul postarii nu este al vreunui film, roman sau piesa de teatru, ci este o realitate (in surs de a se spulbera) pe care o semnificativa parte din zona dezvoltata economic a omenirii, o traieste.
Probabil avem nevoie din cand in cand de o cura de "abstinenta de la civilizatie" pentru a intelege ca - traim ca zeii.
De vre-o patru, cinci ani am ocazia sa practic periodic astfel de cure, nu neaparat din pasiune ci fortat de imprejurari
Si acuma imi aduc aminte de primele ocazii cand lucram la casa. De fapt nu se putea numi inca casa din cauza ca, mai erau doar doua ziduri din ce a fost odata o casa. Deoarece eram mai sigur in afara casei decat in casa,dormeam intr-un hamac sub cerul liber si instelat, experienta  dealtfel foarte romantica - pana pe la vre-o 3 dimineata cand se lasa frigul. La data cand dormeam in hamac nu aveam curent cea mai mare parte din operatiuni le faceam manual, adica ceva in genul - a trage barca pe uscat. Au fost mute experiente care m-au facut sa inteleg ce inseamna sa-ti storci ultima picatura de energie - ca de exemlul caratul a 40 de metrii cubi de pietris, in panta ... de unul singur, adica cu roaba :-) . Pe langa multe, multe alte lectii am invatat ce inseamna energia si cat de importanta este.
"Pretuim orice sursa de energie fiindca o putem exploata ca sa faca treaba pentru noi. De exemplu, de fiecare data cand porniti un bec de 100 de W,este ca si cum ati avea o persoana sportiva in pivnita care pedaleaza cat poate de tare pentru a mentine acel bec aprins. Aceasta este cantitatea de energie pe care o foloseste un singur bec. Cand porniti robinetul, faceti dusuri fierbinti, sau aspirati podelele, este ca si cum locuinta dumneavoastra ar contracta serviciile a cincizeci de sclavi cu conditie fizica exceptionala, care pedaleaza in pivnita, cat de repede pot, non stop, de la simpla atingere a unui intrerupator. Atunci cand porniti masina, in functie de motor, este acelasi lucru cu un rege care inhama trei sute de cai la o trasura. Acest "numar de sclavi" daca doriti, il depaseste pe  cel care il aveau capetele incoronate in trecut. Dat fiind faptul ca nici macar regii din vechime nu puteau sa fluture un card de credit doar asa, dintr-un capriciusi sa se trezeasca de cealalta parte a lumii in mai putinde o zi, am putea sa spunem ca ne bucuram de puteri dumnezeiesti."
Daca ne intrebem cate "munca" este stocata intr-un litru de benzina - cea mai utilizata forma de energie, vom afla ca un litru benzina echivaleaza cu 32,87 BTU, iar 3,412 BTU reprezinta 1KWh. Daca luam in considerare ca munca umana sustinuta este de 74 W/ora pentru munca agricola pentru o persoana obisnuita, ea ajungand la 100 W/ora la o persoana cu o conditie fizica buna ajungem la concluzia ca 1 litru de benzina  echivaleaza undeva intre 96 si 130 de ore de munca umana.
Realizati de cata energie dispunem si care este cu adevarat valoarea ei ?
Eu cred ca nu realizam, inca ... dar vom realiza in urmatorii 10 ani de aici inainte.
Personal cred ca am avut parte de cea mai prospera perioada din istoria umanitatii. Omenirea a dispus de resurse si energie cum nu a dispus niciodata de cand este ea. Desi nu vreau sa comentez cu am risipit aceste "cadouri" trebuie sa recunoatem ca acestea ne-au facut mai informati si mai inteligenti, dar ma intreb retoric - si mai intelepti ?
Una dintre maximele pe care le indragesc mult - Mens sana in corpore sano.
Din perspectiva acestui dicton, la ora actuala omenirea/societatea sta rau la ambele capitole. Suntem asemnea unui batran garbovit si impovarat de greutatea suncilor, semn al indelungatilor ani de imbuibare. Cu o inima slabita care sa zbate din rasputeri sa-i pompeze putinul sange slinos care i-a mai ramas.
Daca sangele ar fi energia, inima ar fi economia iar batranul socitatea consumerista in care traim,  atunci (desi macabra)  aceasta este cea mai plastica imagine pe care o pot gasi pentru acest trist context.
In economia asta intortocheata a vietii dispunem de 2 (respectiv 3) elemente pe care le avem in comun, dar care fac diferenta - TIMPUL cu o derivata a lui ... banii si Energia care se poate citi si Sanatate. Regula jocului e ca nu le poti avea pe toate odata ...
Urmeaza perioada sarbatorilor, climaxul sindrofiei consumeriste de fiecare an - ce va doresc eu este sa aveti TIMP. Timp de cei dragi, timp de gandit, timp de respirat in tihna.
Si un ultim gand -"Lipsa timpului e unul dintre motivele pentru care consumam prea mult, in incercarea de a compensa pierderea acestei bogatii primordiale. Timpul inseamna viata. A fi cu adevarat bogat inseamna a fi stapan pe timpul tau". Charles Eisenstein, Economia sacra.
P.S. Cine a avut rabdare sa citeasca pana la sfarsit si mai are si aceasta bogatie primordiala, TIMP :-)  primeste cadou - de citit o carte Curs pentru dezastre, Despre viitorul nesustenabil al economiei, energiei si mediului nostru

Despre cum mi-am petrecut ziua votului.

Ma trezesc in jurul orei 5. Afara ploua marunt.
Imi iau la mine o pelerina de ploaie (Poncho), doua carti, un aparat de filmat si o tableta (pentru documentare) ... ma mai inarmez si cu ce va rabdare (care pe parcursu zilei voi constata ca va trebui sa fie multa)
Pornesc la drum singur cu gandurile mele. As fi vrut sa-l iau si pe Sebi, dar e totusi prea mult pentru el. Ar fi avut de invatat cate-va lucruri si lecti importante, dar cred ca la anisorii lui (5), sunt niste chestiuni cam abstracte.
La 7:54, exact cat scrie pe planul de calatorie; ajung in Stuttgart. Stie Klaus ce stie - cu ceasurile lui :-)
Ies din gara, in timp ce vanez cu privirea romani. In mod normal nu caut compania romanilor intr-un mod special, dar astazi e altfel ... si mi-as dori sa raman ca astazi.
Astazi sunt fratii mei ... ca sangele apa nu se face (cuvinte pe care le-am auzit de mai multe ori la coada de la vot).
Nu e greu sa dai de ei. Ma iau dupa un tatic cu o fetita, intru in vorba cu el - a venit si el tot de la aproape 150 de kilometrii. E sceptic - nu voteaza pentru el, nici pentru fetita lui ci pentru cei care au mai ramas in tara. Ultimele alegeri l-au prins in Italia, astea in Germania ... ma intreb eu urmatoarele unde o sa-l prinda.? (Asta pentru cei care cred ca statutul de roman migrant in diaspora - e chiar placut).
Ii urez succes si un Doamne' ajuta cu speranta in mai bine ... desi sincer ...
La ora 8 - coada se intinde pe mai bine de doua minute de mers.
Dupa ce fac ritualul filmarii cozii ma asez si eu.

Inaintam cu 50 de metrii pe ora. Pe la 10:30 oamenii incep sa deschida, isi impart din rezervele strategice de rontaitoare.
Atmosfera incepe sa devina fierbinte. Oamenii spun ca pentru Ponta se voteaza maine , astazi se voteaza pentru Iohannis :-)
Langa noi unii mai in varsta le povestesc celor tineri cum si-au petrcut ei revolutia in 89'. Pare-se ca si acuma e o mini revolutie - oamenii scandeaza: Jos Ponta, Ceause n-a murit este Ponta travestit, Klaus, Klaus scapa-ne de Michimaus.

Intre 12 si 13 dam coltu, se creeaza un blocaj, facem baie in multime - oamenii devin tot mai iritati. E o atmosfera combinatie intre spiritul de la stadion si de revolutie.

Ca sa nu pierd timpul degeaba plec sa imi mai caut din prieteni - Ii gasesc pe unii dintre ei, un cuplu care peste vre-o 4 luni o sa aiba un copilas, asteptand la coada destinata celor cu copii si alte nevoi speciale. Cand le vine randul, cei care se ocupau de organizare ii cer gravidei sa isi ridice bluza ca sa-i vada burta - desi dupa parerea mea dovezile erau destul de evidente. Femeia nu a acceptat cerinta nesimtita a organizatorior fapt pentru care atat ea cat si sotul ei nu au fost lasati sa intre sa voteze.
Se canta imnul national. Se scandeaza se injura...

Ciudata combinatie intre fervoare nationala si apucaturi de ultima speta. Interesant de observat atmosfera de turma ... perioadic incep fluieraturile, problema ca nu tot timpul se stie de ce anume se fluiera.

Vine tot mai multa politie, am numarat 5 dubite ... se inainteaza tot mai greu, nu exagerez daca spun ca am inaintat cu cel mult un metru pe ora. Se creeaza cordoane de politie si li se imparte ostentativ al doilea rand de bastoane. Oamenii isi descarca toata frustrarea asupreaunui biet organizator, un baiat blondin din Timisoara ... saracu n-are nici o vina. Desi caut sa-i inteleg e oameni nu pot sa fiu de acord cu manifestarile lor. Imi este jena de bietul baiat ... dar si de jandarmii nemti.
Ceva mai multa decenta nu ne-ar strica.
Oamenii se imping, unele femei se sufoca altora li se face rau.
Dar mai e un pic, strang din dinti, de filmat nu mai pot filma, sunt imobilizat de multime.
In jurul orei 6 reusesc sa intru, inca o mini coada inauntru.
Dupa aproape 11 ore de asteptat la coada AM VOTAT.
Am Invins, felicitari diasporei ... cu speranta ca in viitor o vom face intr-un mod mai civilizat.