Olivier de Serres

 

Olivier de Serres

          Se spune ca paradisul ar fi acel loc in care exista politisti britanici, mecanici germani, bucatari francezi, iubiti italieni si guvernanti elvetieni. Numai ca la francezi as mai adauga si agricultori, asta dupa ce am citit despre Olivier de Serres. De citit, am citit in urma cu mai bine de trei ani, am si scris despre el dar dintr-o eroare, prima parte a articolului s-a sters. Asa ca azinoapte dupa o zi de crapat lemne i-a venit timpul sa il rescriu :-)

            Pe cand locuiam in Germania, ma tot intalneam frecvent cu nume  frantuzesti (de exemplu Magin, Vaillant, Benz, Faberge, LeFever, Guy) si ii intrebam daca sunt francezi. Majoritatea imi raspundeau ca nu sunt, dar ca inaintasii lor au fost hugenoti fugiti din Franta care s-au stabilit in regiunile Palatinatului Inferior. Ii mai intrebam cine au fost hughenotii, dar la aceasta intrebare ii pierdeam ... nu mai stiau sa imi raspunda. Apropos, am avut si noi in Romania un descendent hugenot in persoana lui Angel Saligny. Daca numele amintite va spun ceva, inseamna ca veti intelege ce vreau sa spun. Daca ar fi sa concentrez in cate-va cuvinte ce insemna pentru mine hugenot as folosi expresia frantuzeasca "creme de la creme", tot ce a avut mai bun Franta, dar din pacte nu a stiut sa se foloseasca de ei si fie i-a exterminat fie i-a alungat. Asa se face ca astazi urmasii lor se gasesc imprastiati pe toata suprafata globului, din Rusia (cazul Faberge) pana in America. Nu incerc sa fac lobi pentru hugenoti ci as vrea sa il prezint in continuare pe unul dintre ei care m-a impresionat (si inspirat) foarte mult. Si cu siguranta dupa ce ii veti citi viata veti intelege mai bine, cine au fost hugenotii.

               Ne aflam in luna august a anului 1578, si mai bine de 30 de ani, de la dangatul clopotului din noaptea Sfantului Bartolomeu, Franta nu a mai avut somn si liniste ci a fost sfasiata si ravasita de razboaie interne. Asta s-a intamplat si in Villeneuve unde traia linistita si in pace o comunitate de hugenoti, pana intr-o zi cand catolicii au venit si aici si au masacrat cati-va dintre ei iar pe restul i-au alungat. Olivier (care facea si el parte din comunitatea hugenota) nu era un om care sa stea de-o parte si probabil datorita inflacararii tineretii, ia si el parte la represalii. Dar curand isi da seama ca nu aceasta este solutia. Solutia lui Olivier era la Pradel.

              Campurile Frantei sunt intr-o stare de oribil abandon  si, dintr-o data cei mai intelepti simt cum li se strange inima si ii cuprinde groaza: ce va manca poporul acesta maine ?" Olivier face parte dintre inteleptii acestia.

               Impreuna cu oamneii lui se retrage la mosia pe care o avea la tara, la Pradel. Face casa cat de cat locuibila. Intareste zidurile si doreste sa umple santurile de aparare cu apa. Dar de unde apa in plina luna august in acel tinut secetos ? Starea mosiei nu era cea mai buna, dar ce il mahnea cel mai tare era starea pamantului. 

Pamantul, pamantul sau, bunul pamant solid, durabil, lipsit de minciuni. O ce bine ar fi sa se dovedeasca docil, altfel se va lupta cu el si tot nu-i va da ultimul cuvant , pana nu va da tot ce e mai bun din el si va deveni roditor. Cu speranta si perseverenta incepe imblanzirea pamantului.

Dar de unde seminte - toate semintele au fost folosite pana la ultima pentru hrana oamenilor. Asa ca, cate-va zile mai tarziu dupa ce a imapartit cu grija treaba in gospodarie, Olivier isi inseuaza catarul si porneste plin de incredere spre munte. Din aceasta calatorie periculoasa, aduce o veste cu adevarat imbucuratoare. In schimbul a trei oi , a facut rost de samanta. Prima victorie a incapatanarii sale.

In interiorul gospodariei, ca si in exteriorul ei saracia a atins cote extreme. In plus locuitorii conacului se afla adesea sub amenintarea jafului si sau a atacurilor inopinate.

Cand vine iarna, Olivier se apuca sa scrie. Este una dintre maniile lui - sa noteze totul: calculele lui si munca indeplinita in fiecare zi. Scrie cum munceste, cu entuziasm, veselie si sinceritate. Isi consemneaza observatiile. Isi imagineaza experiente noi pe care sa le incerece: cum sa modifie o unealta, cum sa fabrice alta dupa un model vazut deja sau, pur si simplu, imaginat de el. Olivier are inzestrarea aceasta: de a simti intens nevoile pamantului sau ale fiecarui tip de sol sau de planta. Se gandeste mult la ele si apoi insira pe hartie scheme, planuri, proiecte. Veche obisnuinta de intelectual.

           Imediat ce va avea posibilitatea, va fabrica pluguri care sa desfunde in profunzime solul, grape noi, tavaluguri.. Semintele si balegarul se vor lipi bine de sol, in loc sa fie dus la vale de ploi. La punctul in care se afla acum, pierderea oricarei seminte este foarte importanta.

            In fond, agricultura in epoca aceea era foarte rudimentara. Din Antichitate pana atunci, nu se mai realizase vre-un progres. Bernard Palllisy, contemporan cu Olivier, s-a indignat de lucrul acesta.

"Armurieri" spunea el, schimba adesea forma halebardelor, a spadelor si a altor harnasamente, insa ignoranta din agriucultura este atat de mare, incat aceasta se practica in mod obisnuit dintotdeauna".                    Randamentul terenului era extrem de mic, mai ales pe solurile neproductive cum sunt majoritatea celor ale lui Olivier. Totusi, cand vine vara  observa ca parcelele ingrijte in mod special se dovedesc mai rodnice decat de obicei. 

              Inca o iarna plina de angoasa ca un cosmar ... Adesea, pe ascuns, stapanii rup de la ei ca sa le poata da copiilor si servitorilor o portie mai putin zgarcita.

Mintea lui Olivier este coplesita de aceasta obsesie: trebuie sa faca cumva, sa puna capat foamei! Trebuie ca oamenii sa manance! Trebuie ca pamantul sa rodeasca!                                                           Multe probleme - in aparenta, de nerezolvat - il agita si nu ii dau pace. Mai intai problema apei. Ar trebui sa aiba apa peste tot, pentru ca, timp de trei luni, Pradelul, dar si imprejurimile se transforma in desert. 

           Putin cate putin se contureaza si se impune o solutie indrazneata. Un curs de apa care curge din muntii Corions, Gazelul, curge pe la vest de domeniu, insa este asezat intr-un fel de rapa. Ar trebui captat mai sus, in locul unde, pe pamanturi invecinate, formeaza un mic bazin si adus printr-un canal pana la domeniu. Facand o intelegere amiabila cu vecinul sau, seniorul Mirabelului, Olivier va construi pe o lungime de proximativ 1000 de metri un magnific canal de aductie, sapat in sol, pardosit cu dale, care va merge mai inatai de-a lungul rapei, apoi, sosit la limita proprietatilor, va face o cotitura brusca spre casa. Acolo se va impartii in mai multe canalizari care alimenteaza adapatoarele, helesteul ratelor, gradina si pasunile. La inceputul lucrarilor, cate ironii va trebui sa suporte novicele nostru antreprenor! Insa apoi cata uimire!

           Hainele se uzeaza - si nu le pot inlocui. Marguerite (sotia lui) trebuie sa faca fata unor dificultati nemaiauzite. La toate acestea se mai adauga si iarna, care urmeaza dupa o ciuma. La conac viata continua sa dainue. Daca din punct de vedere material, oamenii vegeteaza, inima si spiritul sunt mai vii ca niciodata !

Continuarea o puteti citi aici

   

P.S. La data cand am scris pentru prima oara acest articol i l-am dedicat lui Wili Schuster, un "hugenot" de Transilvania care m-a inspirat prin viata si actiunile sale. De data aceasta il dedic din nou, post mortem, aceluiasi om de bine. Nu-mi doresc nimic mai mult, decat ca tara noastra, sa aiba cat mai multi oameni, care sa fie cum a fost el !

Sustenabilitate in varianta romaneasca - continuare

Zilele trecute ne-am hotarat impreuna cu familiasa ne luam un mic concediu - lucrativ. Asa ca am revenit la statiune de refortificare - tradus, ferma lui Berni. Initial am vrut sa facem drumul pe biciclete. De data asta nu am reusit dar speram ca ocazia viitoare sa nu mai ratam experienta placuta a unei calatorii printre blandele dealuri ardelenesti si prin frumoasele sate sasesti.

L-am gasit pe Berni in plina activitate agricola.

Nu demult treierase floarea soarelui, care acum era in remorci, nerabdatoare sa fie dusa pentru presat la rece ... dupa atata arsita indurata.

Micuta Maria, cu parul auriu parca priveste campurile care inconjoara ferma. Din peisaj lipseste ceva. Holdele care cu ceva timp in urma se leganau in bataia vantului au fost si ele deja recoltate si sunt depozitate in silozurile proaspat construite de tatal ei. In curand o parte din el va fi macinat si va putea ajunge in cuptoarele celor care doresc sa aiba o paine sanatoasa (fara E-uri si chimicale) pe masa.

Si anul acesta ca si in ceilalti nici o picatura de pesticid, ierbicid sau ingrasamant chimic nu au "spurcat" terenurile familiei.
La dificultatile existente deja, anul acesta s-a mai adugat si napasta asta cu seceta.
Totusi Berni este increzator si spera ca in final totul sa fie bine.
Probabil va trebui sa renunte la vaci (care intre timp s-au inmultit si ele) deoarece, din cauza secetei nu va avea suficient nutret sa le asigure hrana peste iarna.
Albinutele au incercat sa-si faca si ele treaba, au foast cam impiedicate de seceta dar pana la urma au reusit sa aduca ceva nectar de pe holdele lui Berni dar si miere de mana din padurile invecinate. M-am delectat din plin cu dulceata mierii recoltate anul acesta. E grozava.

Iata cate-va dintre plantele deasupra carora harnicele albinute isi faceau zborul zilnic, iar pe multe din ele le-au chiar polenizat. Sa incepem cu ce imi place mie mai mult.

Desi nu este o zona in care sa se cultive asa ceva in mod uzual anul acesta pepenilor le-a mers foarte bine.
Berni a adus si unele varietati de pepni despre care eu nu am mai auzit, cel putin la noi in tara: pepene galben cu gust de mango.
Desi sezonul a cam trecut m-am putut bucura de aroma naturala a pepenilor verzi - acum la inceput de toamna.
Sa continuam cu formele rotunde:

Probabil pe viitor un soi special de dovleac va constitui o noua sursa de ulei natural pentru cei interesati. Anul acesta acestui soi i-a mers bine. Am gustat si eu semintele si sunt bune.

In general toate produsele lui Berni au un gust deosebit, dar ce m-a impresionat si pot spune cu cea mai mare sinceritate ca nu am mai mancat asa grozavie pana acuma- sunt rosiile.

Niciodata nu am vazut atatea soiuri, atata varietate in ce priveste forma, dimensiunea si culoarea si nici nu am mancat asa rosii gustoase. Desi par umflate cu pompa, rosiile nu sunt modificate genetic ci sunt rodul unui pamant bine lucrat, hranit sanatos si a unor gene sanatoase. In general cam toate semintele de plante nemaiauzite si nemaintalnite din "gradina botanica a  lui Berni" :-) provin din Austria dintr-o sursa sigura care nu foloseste decat soiuri traditionale.
Alte minunatii pe care le-am vazut si pe care unele le-am si degustat de prin gradina lui Berni au mai foast:

ardei

Kalle 

alune de pamant

ghimbir

naut

si celebrii struguri Cabernet

Nu am pretentia sa fi amintit nici macar o traime din ce soiuri are Berni pe la ferma lui dar probabil in vizitele viitoare voi reusi sa le mentionez pe toate.
Pe langa latura ce tine de degustare :-) vizita a avut si o parte practica. La ferma e nevoie din plin de forta de munca. Cea mai curajoasa actiune a fost incercarea de a pregati o sera subterana, gen Walipini.

Am inceput cu unul dintre tractoarele lui Berni (fapt care a fost deliciul copiilor), in final am constatat ca muschii sunt mai rezistenti decat fiarele. Dupa ce un mecanism de la tractor a cedat sleit de incapatanarea lutului si a pamantului a trebuit sa spargem zidul de pamant cu sapele si tarnacoapele.
Efortul va merita deoarece va asigura familiei si abonatilor hrana proaspata si sanatoasa si pe timpul iernii cu un cost minim de intretinere.
Ma bucur mult pentru realizarile lui Berni. Si acuma imi aduc aminte de serile cand studenti fiind ne impartaseam vislele cu privire la viitor, in jurul unui ceai indulcit cu miere de la albinele lui. Visul lui a inceput sa dea roade ... si la propriu si la figurat :-)
Pentru cei care doresc sa guste din cate-va din roadele pamantului si a trudei lui Berni, acest lucru va fi posibil la a cincea editie a targului Raw Generation care va avea loc in Bucuresti, la inceputul lui octombrie.

Va asteptam :-)

P.S. Chiar daca acuma agricultori asemenea lui Berni sunt precum copacul din prima imagine, unul pe ici unul pe colo, sper ca intr-o zi acolo unde este doar unul singur sa fie o padure. Agricultori care sa aiba principii ,valori si calitate. De aceea initiative gen Ecoruralis merita sustinute. Felicitari domnule Willy Scuster si Atilla Szocs.

Sustenabilitate in varianta romaneasca

Zilele trecute am ajuns in vizita la un bun prieten din timpul facultatii.
Ce am descoperit, m-a entuziasmat atat de tare incat nu pot sa tin doar pentru mine si voi cauta sa "mediatizez" descoperirea cat mai mult posibil.
Am descoperit o familie fericita si libera, care traieste in armonie cu natura. Locul pare a fi desprins din unele descrieri ale lui Slavici, strajuit de arbori falnici, care au vazut multe la viata lor: doua razboaie, unul mai mare decat altul, apoi anii crunti ai colectivizarii, ani pe care multi din oamenii locului, gospodari sasi (oameni harnici si independenti) nu i-au putut indura, majoritatea plecand din tara, altii plecand si ei ... . Asa se face ca unii dintre acei sasi harnici si-au curmat viata intre ramurile copacilor (cel mai vestit arbore era un nuc falnic, care a facut peste 20 de victime, si care a trebuit sa fie taiat, in incercarea de a oprii numarul crescand al deceselor). Dar ma opresc cu depanarea acestor vremuri si povesti macabre, deoarece arborii pot vedea acum o fila noua.

Un sas si o romanca s-au intors hotarati sa scrie o poveste noua, de data aceasta una frumoasa si plina de aroma naturala a pamantului.

"Aventura" a inceput cu vreo trei ani in urma cand aceasta familie curajoasa s-a mutat intr-un loc destul de pustiu, intr-un tinut strajuit de biserici fortificate, undeva intre frumoasa tara a Hartibaciului si Podisul Tarnavelor.

Perseverentei si harniciei nemtesti (Berni) i s-a alaturat adaptabilitatea si ingeniozitatea romaneasca (Lavinia). La aceste calitati s-au adaugat cu timpul noi elemente: doi copilasi tare scumpi, 100 de familii ... de albine :-), trei vacute, cateva duzini de gaini si niste dulai caucazien, hotarati asemenea stapanilor lor.

Desi inceputurile nu au fost deloc usoare (probabil voi povesti intr-o ocazie viitoare despre ele), satisfactiile nu au intarziat nici ele sa apara.


La prima impresie e ceva obisnuit, ceva ce face multa lume in mediul rural.

Diferenta totusi este mare, deoarece reusesc sa produca aproape tot ce au nevoie si nu oricum, ci BIO. Pe de alta parte nu am intalnit inca, la un fermier autohton sa produca o varietate atat de mare de culturi: cereale, legume, fructe (unele dintre ele fiind singulare in tara). Nu folosesc nici un gram de pesticid, ierbicid sau ingrasaminte chimice. Totul este natural si a acest lucru l-am simtit din plin in savaoarea si aroma hranei preparata simplu de gospodina casei, in zilele petrecute impreuna cu ei.


Pentru fortificarea solului folosesc o foarte ingenioasa rotatie a culturilor, incepand cu lucerna, sparceta, facelia. Pe langa faptul ca fixeaza azotul in sol acestea ofera hrana animalelor si albinelor (facelia de exemplu este o sursa foarte buna de hrana pt albine), iar ce nu este recoltat este reincorporat in sol.
Principalele culturi sunt: graul, floarea soarelui care sunt in functie de nevoi prelucrate - din grau se face faina integrala iar floarea soarelui este presata obtinandu-se ulei de floarea soarelui presat la rece. De asemenea mai cultiva orz, soia (tin sa mentionez ca toate semintele sunt procurate din surse sigure, unde nu exista riscul de a fi MG - modificate genetic).

Pe timpul verii prietenii mei cultiva cam toata paleta de legume si nu numai, ... voi incerca sa redau o cat mai mare parte din ele, nu sunt sigur ca voi reusi sa le mentionez pe toate: rosii, ardei, vinete, mazare, fasole, sfecal rosie, telina, ceapa, usturoi.

Faptul de a avea o varietate asa de mare de culturi este o mare binecuvantare (daca ne gandim la conceptul de self-sufficiency), dar in acelasi timp constitue si o mare provocare si o munca titanica. In ciuda dificultatilor acestor culturi atat de numeroase si de variate prietenii mei nu vor sa se opreasca aici, ci vor sa adauge culturi noi la cele deja existente: rapita, migdale de pamant si un sortiment special de dovleac (din toate cele trei se va realiza si ulei presat la rece), pepene galben si un soriment de pepene verde mic

In continuare cred ca ar fi bine sa ofer cuvantul specialistului, Berndt (sau Berni cum ai zic prietenii)

Spre final o mica mostra din activitatea intreprinsa cat timp am fost la ferma ... semantul manual pentru lucerna si ovaz

grapatul nu l-am putut realiza manual, suprafata era cam de 1 hectar ... asa ca am apelat la unul din tractoarele lui Berni

Desi este inca la inceput de drum, lui Berni ii prevad un viitor plin de succes in acest domeniu al agriculturii bio de la noi din tara. Sunt mandru ca am un astfel de prieten si m-as bucura ca in Romania sa fie cat mai multi fermieri care gandesc si actioneaza ca el.

Fermieri care sa nu aiba 2 tipuri de solare/ternuri - unul pentru familie, iar altul in care baga toate chimicalele ca sa grabeasca recoltele pentru ... publicul larg :-(.
Ii doresc succes si in ce ma priveste voi cauta sa-l ajut cat pot. In curand sper sa reusesc sa realizez un blog pentru Berni in care sa prezint mai multe detalii despre ferma si ce se produce acolo si cum eventual cum se poate procura.

imagini de la ferma BIO WEISS


cate-va din produsele fermei: ulei de floarea soarelui presat la rece, grau, ovaz si usturoi ... toate BIO


VA URMA
P.S. imi cer scuze de calitatea imaginilor video, e posibil ca aparatul sa dea semne de oboseala dupa viata destul de tumultoasa din ultima perioada :-)