" Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face slobozi " Evanghelia Sfântului Ioan VIII:32

duminică, 15 decembrie 2019

... Si totusi ... la umbra marilor copaci cresc cei mai falnici urmasi.



"Hard times create strong man
Strong man create good times
Good times create weak man
And weak men create hard times"


Voi incepe cu o indignare de-a mea si voi spune asemena lui Solomon: trei lucruri sunt mai presus de puterile mele, si chiar patru pe care nu le pot pricepe...
Ce tot nu pricep si nu inteleg eu la civilizatia asta in care incerc  sa "supravietuiesc" este cum de: incearca se exploreze marginile universului in timp ce inca nu a explorat suficient adancurile oceanelor, incearca  sa colonizeze planeta Marte dar nu stie ce se intampla in creierul omului sau in trunchiurile copacilor, aici la firul ierbii. Sa detaliez:
In ultimul articol Nimic nu creste la umbra marilor copaci, am mentionat foarte simplist despre modul in care circula seva in interiorul copacilor. Realitatea este ca cercetatorii nu s-au pus inca de acord cu privire la enigmaticul transport al sevei.
De cand eram mic am invatat si am citit, ca apa urca in copaci folosind principiul capilaritatii. Si partial este adevarat. Principiul capilaritatii este valabil cand vorbim de maxim cati-va metrii dar ce facem cu arborii care au cati-va zeci de metrii sau ajung spre 100 de metrii. Aici oamenii de stiinta au bagat in joc teoria transpiratiei - adica frunza pierde prin respiratie/transpiratie apa, iar moleculele de apa din trunchiul copacilor, prin forta coeziunii se trag una pe alta  tot mai sus catre frunzisul verde creeand o forta absorbanta ascendenta. Problema apare primavara cand copacul nu are frunze iar circulatia sevei in trunchi este cea mai puternica. Si de data asta teoria cade si este nevoie sa fie inlocuita cu cea mai recenta teorie - cea a osmozei (a carei explicatie este ca, daca intr-o celula concentratia de zahar este mai mare decat intr-o celula invecinata, atunci apa se scurge prin pereti catre solutia mai dulce pana cand in ambele se gaseste procentual aceeasi cantitate si daca procedeul se repeta pana in coroana, atunci apa ajunge intr-un final sus. Dar sunt voci care pun sub semnul intrebarii si aceasta teorie.
Dar sa revenim la copaceii nostrii pe care i-am lasat data trecuta la umbra marilor copaci :-)
Aminteam in articolul precedent ca acestor copacei tineri le este greu sa creasca la umbra copacilor batrani.
"Copaceii ar creste cu placere repede si probabil ca nu ar avea nici o problema sa adauge in fiecare sezon o jumatate de metru in inaltime. Din pacate tocmai mamele lor li se opun." Ele acopera puietii cu coroanele lor uriase care retin aproximativ 97% din lumina solara, micutilor revenindu-le doar 3% din firmiturile sub forma de "corpusculi" :-( ... Pare un act de profunda cruzime... cu lumina asta poti produce atata fotosinteza cat sa nu mori.
Si eu care eram obsedat de crestere, probabil de la o trauma (de pe la inceputul pubertatii cand colegii imi spuneau ... evadat din gradinita :-) ... si care incercam cu tot dinadinsul sa imi fac copacii sa creasca mai repede, am descoperit aceste lucruri care mi-au schimbat conceptia despre ritmul cresterii.
De unde aceasta masura de educatie ... educatie spartana. "Da, chiar e vorba de o masura pedagogica, care nu vizeaza decat binele celor mici ... Din cauza cresterii lente, celulele lemnoase interne sunt foarte mici si contin putin aer. Asta le da copacilor flexibilitate si rezistenta la furtuna. Si mai importanta e rezistenta crescuta la ciuperci." Inelele de crestere sunt cele care determina densitatea lemnului. Cu cat aceastea sunt mai mici, lemnul este mai dens si mai rezistent.
Retineti - o crestere asezata este garantul pentru o viata lunga.
In total contrast cu acesti copaci, copii ai padurii se fla copacii din orase ... copii ai padurii, abandonati pe strazi. "Copii" care nu au fost educati in stil spartan ... care se traduce prin "Ia-o mai incet" sau "Asteapta intai 200 de ani". Copacii din orase si mai ales din parcuri au trait decenii ca in sanul lui Avraam si au facut ce au avut chef. Trunchiul lor gros, asemenea unei burti rotunde, e dovada orgiei solare la care au luat parte. Faptul ca celulele din interior sunt foarte mari, extrem de aerate si foarte vulnerabile la ciuperci ii va costa ... la prima criza severa.
In final as incheia cu un pasaj inspirat:" Cei mici ar trebui sa fie invatati in simplitatea fireasca a copilariei. Ar trebui sa fie educati sa fie multumiti cu indatoriri mici folositoare si cu placerile si experientele normale pentru anii lor ... Copii nu ar trebui fortati sa se maturizeze de timpuriu;in schimb,  ar trebui sa pastreze cat mai mult posibil prospetimea si farmecul primilor lor ani. Cu cat este mai linistita si mai simpla viata copilului, cu cat este mai saraca in ceea ce priveste entuziasmul artificial si cu cat se armonizeaza mai mult cu natura, cu atat este mai favorabila dobandirii unei vigori fizice si mintale si a tariei spirituale" (Educatie).


"Hard times create strong man
Strong man create good times
Good times create weak man
And weak men create hard times"


VA URMA ...



duminică, 17 noiembrie 2019

Nimic nu creste in umbra marilor copaci ... si totusi ...


Viata unui puiet de pom este foarte dificilă. Specialiștii spun ca 95% din puietii din natura care implinesc un an nu il prind si pe al doilea. Cunosc foarte bine acest lucru. Mi-am format obiceiul de a planta diversi pomi pe dealuri si am observat ca si la mine procentele sunt asemanatoare. Ca oricare fiinta vie copacii au nevoie de apa, undeva la 4 litrii pentru cate-va frunze. Si in senul acesta multi avem impresia ca  acesti copacii sunt ca niste pompe Grundfos care sug activ apa din maruntaiele pamantului. In realitate lucrurile nu stau asa, ci radacinile copacilor sunt total pasive. "Apa curge pasiv in radacinile copacilor in timpul zilei si iese pasiv in timpul noptii cu aceeasi regularitate ca valurile marii sub atractia lunii".
Acest fenomen este denumit de oamenii de știință "lift hidraulic" si a fost evidențiat prima oara de Dawson in 1993 la artarul de zahar (Acer saccharum).
Cine a scos un copac matur (in general) a observat ca exista o radacina principala pivotanta, care merge direct in jos, iar aceasta este pincipala sursa de apa. Radacinile laterale, de suprafata pe langa rolul  de a tine copacul in picioare au si rolul de a scurge umezeala in solul uscat dupa ce soarele apune si frunzele copacului nu mai transpira  activ. "Artarii maturi, redistribuie pasiv apa scoasa din adancuri si o scot prin radacinile pasive, toata noaptea. S-a dovedit ca plantele mici care traiesc langa acesti arbori mari obtin mai mult din jumatate din apa necesara in urma acestei reciclari".
E greu pt un pui de artar sa creasca la umbra unuia batran dar ... exista un gest de generozitate care compenseaza aceasta lipsa. "In fiecare noapte, sub pamant, cea mai valoroasa resursa -apa-  se muta dinspre cei puternici spre cei mai slabi, astfel incat puietul sa mai poata supravietui o zi. Nu doar apa ii trebuie acestui puiet, dar un pic tot trebuie sa-l ajute, iar puietul are nevoie de tot ajutorul din lume, daca vrea ca peste o suta de ani pe aceasta bucata de pământ sa mai fie un artar. Nici  un părinte nu le poate face copiilor viata perfecta, dar toti tindem sa le dam tot ce putem".*
*ganduri preluate din Lab girl (Fata de laborator) de Hope Jahren

vineri, 19 aprilie 2019

Jurnal de Gherdeal

M-am decis sa deschid o noua pagina pe care sa astern mai multe din experienta mea rusticana. E un jurnal care se coace in mintea mea in urma a 10 ani de vise,  studiu, framantari, multa munca incununata uneori cu esecuri dar care in final se traduce prin experienta. Nu e singurul jurnal pe care il scriu. Scriu mai multe ... in paralel. Cel mai important este cel pe care il scriu fiului meu, Sebastian iar acesta va fi o anexa electronica a aceluia, care sper sa ii fie util, in caz ca va alege sa traiasca la randul lui la tara.
Din pacate internetul pe langa multe alte rele, a mai adus inca unul - a pus cuvantul in gura (tastatura) tuturor prostilor ... care peste noapte au devenit mari experți.
Ceea ce scriu aici, nu scriu avand pretentiile expertului si de aceea va rog sa testati, cercetati si daca e cazul sa ma corectati.
In final ceea ce scriu este o poveste ... pentru ca unitatea de masura a vietii nu este timpul ... ci povestea.
Povestea va asigur ca este ADEVARATA, dar sper in acelasi timp sa fie si UTILA si FRUMOASA.
Lectura placuta si utila !
P.S. Povestea poate fi citita la pagina Jurnal de Gherdeal, cea situată în partra dreapta langa Pagina de pornire

duminică, 18 martie 2018

Afara din oras

Afara din oras este locul unde  iti poti gasi identitatea. De cele mai multe ori vacarmul, puhoiul de oameni si stresul specific orasului te impiedica cu adevarat sa stii cine esti. "Nosce te ipsum" - cunoaste-te pe tine insuti, ar fi probabil unul dintre primele demersuri care te vor calauzi in a raspunde urmatoaelor intrebari fundamentale: de unde vii si incotro te indrepti.
        Dar sa ne intoarcem de unde vroiam sa plec - de la un reportaj cu iz de documentar "In cautarea unei identitati" care prezinta viata de la confluenta dintre doua lumi. Una care a apus si alta care se straduie sa inlocuiasca golul lasat de prima.
Prima este lumea satului sasesc, de pe frumoasele coline Transilvane, care odata cu plecarea masiva in Germania a lasat un vid, iar comunitatiile nu au mai fost ca inainte dupa plecarea lor (a sasilor).
Am crescut la umbra acestei lumi si a fost o mare pierdere pentru mine cand in anii 90´ colegii mei de joaca, plecau unul cate unul spre Germania, lasandu-ma singur pe locul nostru de zbenguiala de pe langa marginea Oltului. A fost o lume de la care daca vroiai, aveai ce invata: disciplina, perseverenta spiritul comunitar. Imi plec capul inaintea ei plin de consideratie.
De ceva timp insa , pe ici pe colo incep sa rasara tineri care se straduiesc sa le ia locul. Se muta in casele sasesti, le renoveaza si incearca sa aduca un suflu nou, comunitatii deja prea imbatranite.
Documentarul as putea spune ca este putin "romantat" in sensul ca surprinde doar latura frumoasa a acestei, celei de-a doua lumi. Spun aceste lucruri deoarece pentru a te muta la tara trebuie sa fii in primul rand realist si sa surprinzi ambele fete ale monedei. Si asta e ste o realitate - o buna parte dintre cei care s-au mutat la tara nu au "supravietuit" deoarece au incercat sa intre in ea doar cu viziunea idilica, idealista.
Din acest, al doilea val incerc sa fac si eu parte si sper ... sa supravietuiesc :-)


duminică, 26 martie 2017

Pentru ca oamenii sa manance


Continuare la Cum poate un om sa schimbe destinele unei tari 

In regiune se duc tratative serioase pentru a transforma intr-o pace de durata  aceste scurte incetari ale ostilitatilor pe perioada lucrarilor agricole. Olivier si cumnatul lui d´Arcons, sunt in prim planul acestor negocieri. In cele din urma, pacea se semneaza la Felix , la 26 noiembrie1581. Va dura doar cinci ani. Insa pentru acesti bieti oameni, cinci ani sunt ca o vesnicie!
Tot ce a fost schitat va prinde acum contur, va inflori. Fiecare anotimp va aduce domeniului o imbunatatire decisiva.
Olivier simte ca pe umerii lui apasa nu doar foamea alor lui, ci foamea unui intreg popor.
Nu ne putem imagina ce insemna  pe atunci muncile campului. In cursul secolelor precedente se defrisasera multe paduri, in timp ce solurile uzate fusesera lasate spre pascut in parloaga. Timp de cati-va ani, recoltele de pe aceste terenuri noi, erau abundente, apoi trebuia sa se defriseze din nou. Or, s-a ajuns rapid la o anumita limita.
Pentru a se revitaliza solurile saracite de o recolta, nu se cunoastea decat o singura metoda, aceeasi dintotdeauan: parloaga, numita si telina. Experienta dovedise ca un teren mediu putea produce un an din doi. Asa era cazul Languedocului (regiune sudica a Frantei). In campiile din nord, mai bogate, ciclul se intindea pe trei ani: parloaga, cereale, furaj.
Prin urmare, imediat dupa secerat sau dupa taierea otavei, campul devenea bun comunal si fiecare putea sa-si aduca vitele la pascut colo. In Evul Mediu bogatii aveau obiceiul de a taia garaul foarte aproape de spic. Miristea ramasa era folosita de saraci la confectionarea de acoperisuri sau saltele de paie. Nu se secera decat cu secera, iar utilizarea coasei care taia de la pamant, genera proteste inflacarate. Pe scurt, din ignoranta, si fara indoiala pentru a nu se atinge dreptul inviolabil al saracilor, s-a ramas la metoda parloagei.
Bernard Palissy, inovator si in acest domeniu, atrasese atentia asupra calitatilor marnei ca pamant de fertilizare. Olivier nu ratase ocazia sa-l incerce cu succes.
Din cauza prostei ingrijiri a solului si neglijentei recoltele scadeau de la an la an. In sudul Frantei in secolul al XVI-lea, cerealele erau atat de scumpe, incat taranii pentru a marii volumul painilor, adaugau fructe in coca.
Olivier nu putea admite lucrul acesta!
 Nu, Dumnezeu a lasat solul pentru mentinerea vietii iar acest sol trebuia sa poata servii oamenii intotdeauan!
In gradina conacului incearca sa aclimatizeze legume noi si tot soiul de plante rare. Caci stapanul Pradelului, curios si intrprinzator din fire tine legatura cu o serie de botanisti si gradinari care il pun la curent cu toate noutatile. Aceasta gradina este un fel de laborator, unde face experimente pasionate cu zarzavaturi. Iar seara in salita vecina cu bucataria, scrie si tot scrie ...
A incercat asadar, tot felul de ingrasaminte naturale, din care cele mai multe au avut succes, dar unde sa gasesti cenusa de lemn, de exemplu, sau deseuri de gradina si gainati pentru a ingrasa imensele intinderei?  Totusi exista ingrasaminte verzi ... Asta il intriga. A observat ca un ogor cu lucerna, arat, da o recolta frumoasa de grau, chiar daca, inainte de semanat nu a imprastiat decat putina marna. De asemenea dulcisorul (sau sparceta), care i-a fost de curand recomandat si pe care il incearca in gradina, il incanta. Mai intai pentru ca le place foarte mult cornutelor sale. Apoi, pt ca ogorul cu sparceta da niste legume minunate. Nu stie exact prin ce fenomen (ulterior, il va descoperi) insa lucrul acesta il intriga foarte mult. Ajunge chiar sa creada ca daca va alterna in gradina sa dulcisor si legume, nu va mai avea nevoie de balegar.
Previziunile lui Olivier lui Olivier s-au indeplinit intr-un mod ce i-au depasit orcice asteptari. Cu anii, perfectionandu-si metodele de cultivare - caci Olivier nu se multumeste niciodata decat cu perfectiunea - a instaurat un sistem de asolamente atat de ingenios care a foast in vigoare pana nu demult la Pradel.
Din nefericire cerul Frantei, dupa o scurta perioada de pace s-a intunecat din nou. Prin teribilul edict din iulie 1585, Henric al III-lea suprima toate libertatile acordate protestantilor, care sunt somati sa se converteasca la catolicism in termen de sase luni. Si totul reincepe.
Insa iata ca apare alte flagele, atat de exterminatoare, incat reusesc pe moment sa suspende ostilitatile. Niste geruri tarzii urmate de o seceta extrema, provoaca, in vara lui 1585, o foamete de o severitate necunoscuta pana atunci. Regiunile sarace din sudul Frantei, sunt greu incercate, asa cum se intamplase si cu cinci ani in urma. Olivier si Marguerite privesc cu oroare cum taranii din jurul lor se hranesc cu ghinde, curpeni de vita de vie sau ferigi. Pentru a face faina, macina scoarta de copaci, zat uscat si coji de nuci si de migdale. Odata cu venirea frigului mortalitatea creste foarte mult. Vara urmatoare, o noua epiedemie de ciuma se abate asupra acestor biete fapturi ruinate de foame. In Vivarais, doua treimi din populatie dispar.
Pamantul lui Olivier, obiectul atator ingrijiri si al atator sacrificii, a raspuns in sfarsit asteptarilor! Nobilul de Pradel si buna Marguerite, care impart in jurul lor, in cea mai mare masura posibila, alimente , doctorii si mangaiere, devin providenta vecinatatii. Si chiar daca familia e compusa acum din sapte copii, toti supravietuiesc acestor orori.
Ah! Sa se opreasca odata toate aceaste nenorociri! Ceea ce trebuie nu e sa-ti duci viata de azi pe maine si sa fii la mila neprevazutului. Pamantul familiei trebuie sa fie de ajuns nu doar pentru painea de azi , ci si pentru proviziile de maine. Si daca un aliment lipseste sa fie altele care sa-l inlocuiasca. Asa va fi atins omul in fata naturii, prin stiinta sa, prin experienta sa si prin harnicia sa, o independenta rezonabila si plina de demnitate.
Olivier incearca prin toate mijloacele sa-si inmulteasca produsele alimentare si resursele locuintei. Trebuie mai inatai sa poata conta pe faptul ca va avea legume variate si din abundenta. La el se gasesc toate legumele care se gasesc in regiunea respectiva: ceapa, PRAZ, usturoi, bobi, laptuci, spanac, anghinare, napi, gulii, morcovi, varza, linte, mazare, scortonera. Dar se gasesc si unele noi: pepeni(importati in perioada rzboaielor din Italia),castraveti (veniti din Spania), fasole (sosita foarte de curand din America, impreuna cu curcanul si din nefericire, cu tutunul).
Oliver studiaza tipul de sol, de expunere, de ingrasamant care le face bine si isi noteaza... Va fi primmul care va descrie cartoful, pe care il aseaza, de  altfel, in "gradina pentru vaza de flori"  atunci fiind considerat arbust ornamental.
Doctoriile. In acele vremuri de epidemii devastatoare, Olivier nu uita de ele. Farmacopeea familiei trebuie sa se afle in gradina, unde mama familiei, si la nevoie farmacistul, insotind medicul, va merge cand nevoia o va cere. Olivier are in gradina sa medicinala o curioasa si completa adunatura de plante care traiesc impreuna ca intr-o uniune, desi au naturi diverse si extravagante. El le cunoaste proprietatiile particulare, iar observatiile documentare pe care le va nota pe acest subiect constitue un studiu foarte serios si foarte clar pentru vremea aceea.
Livada si podgoria lui au parte in egala masura de ingrijirea lui temeinica. Fructul este pentru el chintesenta produselor naturii. Ascultati-l:
"Orice alte merinde palesc in fata fructelor pomilor. Pentru ca nici painea, nici carnea, nici pestele nu sunt infatisate spre a fi mancate decat gatite si potrivite unele cu altele in bucatarie, pe cand fructele apar pe masa regilor crude, fara nici un suliman sau deghizare, si totusi, in simplitatea lor, ele ies in castig, intr-atat de pretioase le gases oamenii gustul, care intrece orice alta delicatesa. Nu le-ati putea face un dar mai pretios prietenilor dumneavoastra decat niste fructe incantatoare ..."
La capitolul perelor, nu mai conteneste, intr-atat de "incantatoare" le gaseste calitatile si frumusetea!
Isi urmareste arborii de la stadiul de samanta pana la cel de fruct perfect: grija cu care isi noteaza cele mai mici detalii din comportamentul unei livezi este incredibil. De asemena pepinierele sale sunt furnizoare pentru intreaga regiune si capata un nume regal. Din vremea sa dateaza veritabila nastere a arboriculturii fructifere in Franta.
Dar trebuie sa si imbrace. Au suferit foarte mult din lipsa de tesaturi! Seamana canepa si in. Vartelnitele se vor putea rasuci. Incearca chiar si bumbacul care ii trezeste un deosebit interes.
Stofele tesute trebuie sa le vopseasca. Intr-un colt al gradinii are ierburi pentru vopsit. Frunzele albastrelelor dau un albastru foarte frumos. O specie de grozama, da galbenul. Iar radacina de roiba (este primul din Franta care a cultivat-o si a descris-o) da rosul. Roiba si albastrelele impreuna dau un negru de catifea.
Olivier este defapt si parintele industriei matasii in Franta, dar asta este o alta poveste.
Olivier avea un frate drag, Jean, om erudit, pe care Heric al IV-lea l-a luat in sliújba sa ca istoriograf. Ori in timpul razboaielor religioase (datorita faptului ca era protestant), Jean fusese inchis iar apoi eliberat in schimbul unei sumi foarte mari. Pentru ca era sarac, Olivier a fost cel care a pus gaj celor care l-au imprumutat, cu bunurile sale si in special Pradelul. Ca sa rezolve aceste incurcaturi pleaca spre Paris unde duce cu el alturi de bunatatile Pradelului si un cufar in care isi avea notate insemnarile. Aceasta carte este Pradelul sau - pentru ca Pradelul se reflecat pe paginile ei ca o fata in cea mai perfecta oglinda. Dar mai e ceva . Cartea lui e el insusi. Cine va citi randurile acestei carti, in orice timp,  il va cunoaste pe omul care le-a scris. Si cine era acest om ? Istoricul Camille Jullian (1859-1933) va spune despre el: "Acest simplu gentilom de tara este cel mai admirabil tip de francez pe care il cunosc".
Da r ca sa revenim la carete - la 18 februarie 1599, iese de sub presa au mic tratat intitulat: "Culegera matasii prin hranirea viermilor care o fac. Esantionul Teatrului de Agricultura al lui Olivier de Serre, Seniorul Pradelului."
Un teatru veti intreba ? Cartea lui se compune dec din piese de tetru ? Nici gand. Expresia desemna in mod obisnuit, in vremea aceeea o opera a carei actiuni se petrece in diverse locuri. Stiti ca, pentru Olivier, fiecare animal, fiecare planta si chiar solul sunt fiinte vii, foarte apropiate cu care  poate sa intre foarte usor in comunine. In asta consta fara indoiala , elementul esential al geniului sau uimitor. Pentru el Pradelul este un teatru pentru care mii de fapturi se nasc, respira si mor. Comedii sau drame ignorate de oamenii obisnuiti, se joaca acolo si tot ansamblul prospera plin de bucurie sau lancezeste in functie de multa dragoste le poartta stapanul si cat de multa stiinta are el.
Oh ! Cat de important este acest ansamblu, in cele mai mici detalii ale lui, deoarece este vorba despre viata sau moartea unor fapturi sensibile. Iar omul domina acst imperiu, servit ca Regele creatiei - dar servind la randul lui, caci altfel cine stie pana unde ar merge orgoliul lui!
Cartea in intregime s-a publicat pe 1 iulie 1600. Olivier era inca in Paris abia stapanindu-si nerabdarea. Lucrarea avea o mie de pagini. A starnit o adevarata surpriza si un entuziasm imens.
Aceasta opera, foarte tehnica si foarte stiintifica in genul ei, era extrem de placuta la citit, intr-atat ere de plina de curiozitate si bunatate. Regele Henric, caruia ii era dedicata, a facut din ea, vreme de patru luni, cartea lui de capatai. Aceasta carte a produs o efervescenta in Franta si o renastere a agricultrii aducand bunastarea chiar si pe acele meleguri brazdate de sange si de razboi.
Desi povestea continua ... ma opresc aici, deoarece as dori ca in continuare  sa fie scrisa in varianta romaneasca.
Ma bucur ca avem si noi Olivieri. As vrea sa-l amintesc pe unul caruia ii dedic acest articol: Silviu Man. Stiu ca face mai mult decat teatru (ca arta) si chiar decat Teatre D´agriculture.
M-as bucura la fel de mult ca sa fie si in Romania un Henric al IV care sa-i sustina pe Olivierii locali, care pot face mult pentru agricultura ecologica romaneasca .
____________________
fragmentele au fost preluate din cartea Eroi si minuni, capitolul Pentru ca oamneii sa manace (autor Elise Sommer) editura Viata si sanatate