" Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face slobozi " Evanghelia Sfântului Ioan VIII:32

duminică, 26 martie 2017

Pentru ca oamenii sa manance


Continuare la Cum poate un om sa schimbe destinele unei tari 

In regiune se duc tratative serioase pentru a transforma intr-o pace de durata  aceste scurte incetari ale ostilitatilor pe perioada lucrarilor agricole. Olivier si cumnatul lui d´Arcons, sunt in prim planul acestor negocieri. In cele din urma, pacea se semneaza la Felix , la 26 noiembrie1581. Va dura doar cinci ani. Insa pentru acesti bieti oameni, cinci ani sunt ca o vesnicie!
Tot ce a fost schitat va prinde acum contur, va inflori. Fiecare anotimp va aduce domeniului o imbunatatire decisiva.
Olivier simte ca pe umerii lui apasa nu doar foamea alor lui, ci foamea unui intreg popor.
Nu ne putem imagina ce insemna  pe atunci muncile campului. In cursul secolelor precedente se defrisasera multe paduri, in timp ce solurile uzate fusesera lasate spre pascut in parloaga. Timp de cati-va ani, recoltele de pe aceste terenuri noi, erau abundente, apoi trebuia sa se defriseze din nou. Or, s-a ajuns rapid la o anumita limita.
Pentru a se revitaliza solurile saracite de o recolta, nu se cunoastea decat o singura metoda, aceeasi dintotdeauan: parloaga, numita si telina. Experienta dovedise ca un teren mediu putea produce un an din doi. Asa era cazul Languedocului (regiune sudica a Frantei). In campiile din nord, mai bogate, ciclul se intindea pe trei ani: parloaga, cereale, furaj.
Prin urmare, imediat dupa secerat sau dupa taierea otavei, campul devenea bun comunal si fiecare putea sa-si aduca vitele la pascut colo. In Evul Mediu bogatii aveau obiceiul de a taia garaul foarte aproape de spic. Miristea ramasa era folosita de saraci la confectionarea de acoperisuri sau saltele de paie. Nu se secera decat cu secera, iar utilizarea coasei care taia de la pamant, genera proteste inflacarate. Pe scurt, din ignoranta, si fara indoiala pentru a nu se atinge dreptul inviolabil al saracilor, s-a ramas la metoda parloagei.
Bernard Palissy, inovator si in acest domeniu, atrasese atentia asupra calitatilor marnei ca pamant de fertilizare. Olivier nu ratase ocazia sa-l incerce cu succes.
Din cauza prostei ingrijiri a solului si neglijentei recoltele scadeau de la an la an. In sudul Frantei in secolul al XVI-lea, cerealele erau atat de scumpe, incat taranii pentru a marii volumul painilor, adaugau fructe in coca.
Olivier nu putea admite lucrul acesta!
 Nu, Dumnezeu a lasat solul pentru mentinerea vietii iar acest sol trebuia sa poata servii oamenii intotdeauan!
In gradina conacului incearca sa aclimatizeze legume noi si tot soiul de plante rare. Caci stapanul Pradelului, curios si intrprinzator din fire tine legatura cu o serie de botanisti si gradinari care il pun la curent cu toate noutatile. Aceasta gradina este un fel de laborator, unde face experimente pasionate cu zarzavaturi. Iar seara in salita vecina cu bucataria, scrie si tot scrie ...
A incercat asadar, tot felul de ingrasaminte naturale, din care cele mai multe au avut succes, dar unde sa gasesti cenusa de lemn, de exemplu, sau deseuri de gradina si gainati pentru a ingrasa imensele intinderei?  Totusi exista ingrasaminte verzi ... Asta il intriga. A observat ca un ogor cu lucerna, arat, da o recolta frumoasa de grau, chiar daca, inainte de semanat nu a imprastiat decat putina marna. De asemenea dulcisorul (sau sparceta), care i-a fost de curand recomandat si pe care il incearca in gradina, il incanta. Mai intai pentru ca le place foarte mult cornutelor sale. Apoi, pt ca ogorul cu sparceta da niste legume minunate. Nu stie exact prin ce fenomen (ulterior, il va descoperi) insa lucrul acesta il intriga foarte mult. Ajunge chiar sa creada ca daca va alterna in gradina sa dulcisor si legume, nu va mai avea nevoie de balegar.
Previziunile lui Olivier lui Olivier s-au indeplinit intr-un mod ce i-au depasit orcice asteptari. Cu anii, perfectionandu-si metodele de cultivare - caci Olivier nu se multumeste niciodata decat cu perfectiunea - a instaurat un sistem de asolamente atat de ingenios care a foast in vigoare pana nu demult la Pradel.
Din nefericire cerul Frantei, dupa o scurta perioada de pace s-a intunecat din nou. Prin teribilul edict din iulie 1585, Henric al III-lea suprima toate libertatile acordate protestantilor, care sunt somati sa se converteasca la catolicism in termen de sase luni. Si totul reincepe.
Insa iata ca apare alte flagele, atat de exterminatoare, incat reusesc pe moment sa suspende ostilitatile. Niste geruri tarzii urmate de o seceta extrema, provoaca, in vara lui 1585, o foamete de o severitate necunoscuta pana atunci. Regiunile sarace din sudul Frantei, sunt greu incercate, asa cum se intamplase si cu cinci ani in urma. Olivier si Marguerite privesc cu oroare cum taranii din jurul lor se hranesc cu ghinde, curpeni de vita de vie sau ferigi. Pentru a face faina, macina scoarta de copaci, zat uscat si coji de nuci si de migdale. Odata cu venirea frigului mortalitatea creste foarte mult. Vara urmatoare, o noua epiedemie de ciuma se abate asupra acestor biete fapturi ruinate de foame. In Vivarais, doua treimi din populatie dispar.
Pamantul lui Olivier, obiectul atator ingrijiri si al atator sacrificii, a raspuns in sfarsit asteptarilor! Nobilul de Pradel si buna Marguerite, care impart in jurul lor, in cea mai mare masura posibila, alimente , doctorii si mangaiere, devin providenta vecinatatii. Si chiar daca familia e compusa acum din sapte copii, toti supravietuiesc acestor orori.
Ah! Sa se opreasca odata toate aceaste nenorociri! Ceea ce trebuie nu e sa-ti duci viata de azi pe maine si sa fii la mila neprevazutului. Pamantul familiei trebuie sa fie de ajuns nu doar pentru painea de azi , ci si pentru proviziile de maine. Si daca un aliment lipseste sa fie altele care sa-l inlocuiasca. Asa va fi atins omul in fata naturii, prin stiinta sa, prin experienta sa si prin harnicia sa, o independenta rezonabila si plina de demnitate.
Olivier incearca prin toate mijloacele sa-si inmulteasca produsele alimentare si resursele locuintei. Trebuie mai inatai sa poata conta pe faptul ca va avea legume variate si din abundenta. La el se gasesc toate legumele care se gasesc in regiunea respectiva: ceapa, PRAZ, usturoi, bobi, laptuci, spanac, anghinare, napi, gulii, morcovi, varza, linte, mazare, scortonera. Dar se gasesc si unele noi: pepeni(importati in perioada rzboaielor din Italia),castraveti (veniti din Spania), fasole (sosita foarte de curand din America, impreuna cu curcanul si din nefericire, cu tutunul).
Oliver studiaza tipul de sol, de expunere, de ingrasamant care le face bine si isi noteaza... Va fi primmul care va descrie cartoful, pe care il aseaza, de  altfel, in "gradina pentru vaza de flori"  atunci fiind considerat arbust ornamental.
Doctoriile. In acele vremuri de epidemii devastatoare, Olivier nu uita de ele. Farmacopeea familiei trebuie sa se afle in gradina, unde mama familiei, si la nevoie farmacistul, insotind medicul, va merge cand nevoia o va cere. Olivier are in gradina sa medicinala o curioasa si completa adunatura de plante care traiesc impreuna ca intr-o uniune, desi au naturi diverse si extravagante. El le cunoaste proprietatiile particulare, iar observatiile documentare pe care le va nota pe acest subiect constitue un studiu foarte serios si foarte clar pentru vremea aceea.
Livada si podgoria lui au parte in egala masura de ingrijirea lui temeinica. Fructul este pentru el chintesenta produselor naturii. Ascultati-l:
"Orice alte merinde palesc in fata fructelor pomilor. Pentru ca nici painea, nici carnea, nici pestele nu sunt infatisate spre a fi mancate decat gatite si potrivite unele cu altele in bucatarie, pe cand fructele apar pe masa regilor crude, fara nici un suliman sau deghizare, si totusi, in simplitatea lor, ele ies in castig, intr-atat de pretioase le gases oamenii gustul, care intrece orice alta delicatesa. Nu le-ati putea face un dar mai pretios prietenilor dumneavoastra decat niste fructe incantatoare ..."
La capitolul perelor, nu mai conteneste, intr-atat de "incantatoare" le gaseste calitatile si frumusetea!
Isi urmareste arborii de la stadiul de samanta pana la cel de fruct perfect: grija cu care isi noteaza cele mai mici detalii din comportamentul unei livezi este incredibil. De asemena pepinierele sale sunt furnizoare pentru intreaga regiune si capata un nume regal. Din vremea sa dateaza veritabila nastere a arboriculturii fructifere in Franta.
Dar trebuie sa si imbrace. Au suferit foarte mult din lipsa de tesaturi! Seamana canepa si in. Vartelnitele se vor putea rasuci. Incearca chiar si bumbacul care ii trezeste un deosebit interes.
Stofele tesute trebuie sa le vopseasca. Intr-un colt al gradinii are ierburi pentru vopsit. Frunzele albastrelelor dau un albastru foarte frumos. O specie de grozama, da galbenul. Iar radacina de roiba (este primul din Franta care a cultivat-o si a descris-o) da rosul. Roiba si albastrelele impreuna dau un negru de catifea.
Olivier este defapt si parintele industriei matasii in Franta, dar asta este o alta poveste.
Olivier avea un frate drag, Jean, om erudit, pe care Heric al IV-lea l-a luat in sliújba sa ca istoriograf. Ori in timpul razboaielor religioase (datorita faptului ca era protestant), Jean fusese inchis iar apoi eliberat in schimbul unei sumi foarte mari. Pentru ca era sarac, Olivier a fost cel care a pus gaj celor care l-au imprumutat, cu bunurile sale si in special Pradelul. Ca sa rezolve aceste incurcaturi pleaca spre Paris unde duce cu el alturi de bunatatile Pradelului si un cufar in care isi avea notate insemnarile. Aceasta carte este Pradelul sau - pentru ca Pradelul se reflecat pe paginile ei ca o fata in cea mai perfecta oglinda. Dar mai e ceva . Cartea lui e el insusi. Cine va citi randurile acestei carti, in orice timp,  il va cunoaste pe omul care le-a scris. Si cine era acest om ? Istoricul Camille Jullian (1859-1933) va spune despre el: "Acest simplu gentilom de tara este cel mai admirabil tip de francez pe care il cunosc".
Da r ca sa revenim la carete - la 18 februarie 1599, iese de sub presa au mic tratat intitulat: "Culegera matasii prin hranirea viermilor care o fac. Esantionul Teatrului de Agricultura al lui Olivier de Serre, Seniorul Pradelului."
Un teatru veti intreba ? Cartea lui se compune dec din piese de tetru ? Nici gand. Expresia desemna in mod obisnuit, in vremea aceeea o opera a carei actiuni se petrece in diverse locuri. Stiti ca, pentru Olivier, fiecare animal, fiecare planta si chiar solul sunt fiinte vii, foarte apropiate cu care  poate sa intre foarte usor in comunine. In asta consta fara indoiala , elementul esential al geniului sau uimitor. Pentru el Pradelul este un teatru pentru care mii de fapturi se nasc, respira si mor. Comedii sau drame ignorate de oamenii obisnuiti, se joaca acolo si tot ansamblul prospera plin de bucurie sau lancezeste in functie de multa dragoste le poartta stapanul si cat de multa stiinta are el.
Oh ! Cat de important este acest ansamblu, in cele mai mici detalii ale lui, deoarece este vorba despre viata sau moartea unor fapturi sensibile. Iar omul domina acst imperiu, servit ca Regele creatiei - dar servind la randul lui, caci altfel cine stie pana unde ar merge orgoliul lui!
Cartea in intregime s-a publicat pe 1 iulie 1600. Olivier era inca in Paris abia stapanindu-si nerabdarea. Lucrarea avea o mie de pagini. A starnit o adevarata surpriza si un entuziasm imens.
Aceasta opera, foarte tehnica si foarte stiintifica in genul ei, era extrem de placuta la citit, intr-atat ere de plina de curiozitate si bunatate. Regele Henric, caruia ii era dedicata, a facut din ea, vreme de patru luni, cartea lui de capatai. Aceasta carte a produs o efervescenta in Franta si o renastere a agricultrii aducand bunastarea chiar si pe acele meleguri brazdate de sange si de razboi.
Desi povestea continua ... ma opresc aici, deoarece as dori ca in continuare  sa fie scrisa in varianta romaneasca.
Ma bucur ca avem si noi Olivieri. As vrea sa-l amintesc pe unul caruia ii dedic acest articol: Silviu Man. Stiu ca face mai mult decat teatru (ca arta) si chiar decat Teatre D´agriculture.
M-as bucura la fel de mult ca sa fie si in Romania un Henric al IV care sa-i sustina pe Olivierii locali, care pot face mult pentru agricultura ecologica romaneasca .
____________________
fragmentele au fost preluate din cartea Eroi si minuni, capitolul Pentru ca oamneii sa manace (autor Elise Sommer) editura Viata si sanatate


duminică, 5 martie 2017

Cum poate un om sa schimbe destinele unei tari oferindu-i hrana



        Ne aflam in luna august a anului 1578, in plin razboi religios. De vre-o 30 de ani, si mai ales de la dangatul clopotului in noaptea Sf. Bartolomeu, Franta este sfasiata de lupte crude. Doua tabere inversunate, care fac apel la armate straine, duc fara incetare lupte, la ororile carora se adauga, asa cum se intampla intotdeauna in vremuri de dezordine, jafuri, tilharii la drumul mare, represalii odioase, carora le cad victime fapturi nevinovate. Nefericitul taran care cu atatea griji pe cap, ara seamana, punandu-si toata speranta in putinul grau pentru familie, putin furaj pentru vite, isi vede recolta calcata in picioare sau incendiata de razboinici, iar vitele, furate de indivizi suspecti. Soldatii prost platiti si prost hraniti se instaleaza in casa lui, ii cer bani in schimbul vietii si il matrateaza. Si toate acestea dureaza de atatea ani, incat disperearea il aduce in pragul nebuniei. Renunta sa mai semene, se refugiaza in cetatile fortificate sau se ascunde in grote. Din uneltele lui pasnice isi face arme. Campurile Frantei sunt intr-o stare de oribil abandon si, dintr-o data cei mai intelepti simt cum li se strange inima si cum ii cuprinde groaza: "Ce va manca poporul acesta maine?"
       Olivier face parte dintre inteleptii acestia.
Pacea a domnit mult timp in Villeneuve - unde si-a ajutat mama sa mentina o afacere redutabila cu postavuri, pentru ca unii dintre concetatenii lui, inteligenti si corecti ca si el, s-au inteles sa fac cele doua tabere sa coabiteze in toleranta si pace. Din nefericire linistea nu tinu la nesfarsit. Urma intriga iar apoi represalii de ambele parti. Olivier, nefiind omul care sa stea deoparte, indiferent, a luat si el parte la aceste lupte. Trebuie sa-i iertam aceasta abatere, datorita inflacararii tineretii sale, pentru ca el a fost unul dintre primii care si-au revenit in fire si care au fost dornici sa se inteleaga cu fratii lor dusmani pentru a obtine macar o incetare a ostilitatilor pe perioada aratului.
Trebuie ca oamenii sa manance !
Oliver se gandeste la Pradel, tinutul sau mult iubit, dupa care tanjea inca de cand era copil si in posesia caruia intrase de la varsta de 19 ani.
...Bagajul este gata arimat pe o sareta pe care se catara doua fetite foarte dragute cu bonetele lor de panza alba si rochiile lor lungi: Bonne, care are deja patru ani, si Ysabeau, in varsta de doi ani si patru luni.
Sotia lui, viteaza lui Marguerite, il incurajeaza cu o privire blanda; Gedeon si Daniel, cei doi fii mai mari, se arata foarte entuziasmati de avntura.
          Casa in care se instaleaza nu este acea constructie alba din pietre moi care domneste astazi peste tot prin Pradel. Este o casa tare inconjurata de un sant. Zidurile ei extraordinar de groase sunt din bazalt, o piatra vulcanica grea, neagra, feruginoasa. Olivier simte teama ghemuita in fiecare colt al acestei locuinte solide, dar aflate atat de departe de orice ajutor. Pentru a-si incuraja oamenii, da pe fata un calm imens si scoate in evidenta armele pe care le-a adus. Insa cand iese sa viziteze domeniul, lasand-o pe Marguerite cu grijile casei si pe copii adormiti, angoasa il cuprinde si pe el. Santul care proteja conacul este secat si aproape plin cu pamant. Va trebui sapat si cat mai curand umplut cu apa pentru a le da un pic de incredere celor pe care frica ii paralizeaza. Insa in plina luna august, unde se gaseste apa?
Ceea ce il mahneste este starea mizerabila in care se gaseste acest pamant abandonat, care pare sa ii aduca reprosuri. Timpul pentru arat si semanat il preseaza. Dar ce ? Fermierul sau, Chambos, tocmai ii marturiseste ca in lipsa exasperata in care se afla, nu au pastrat din recolta slaba de anul trecut nici un bob de samanta. In staulele intinse, care altadata misunau de viata, nu se mai afla decat o singura pereche de boi, cate-va oi slabe si o capra. La cele 100 de hectare care au nevoie de ingrasamant, nu exista decat daoua sau trei carute de balegar!
Bietul Pradel, cu cata ardoare visa el la ce va realiza pe terenurile lui. Olivier are acuma 40 de ani. Si-a implinit visul insa in ce conditii.
       Noaptea se lasa, insa Olivier cu capul plecat, merge intruna. Silueta lui scunda si bruna se pierde in intinderea campului. Ce calm linistitor la sfarsitul zilei! Obisnuia sa nu vada decat prea putin din cerul noptii inte casele inalte din orasul sau stramt, isi da seama dintr-odata de bogatia infinita la care are acces acum.Tot cerul se desfasoara, din ce in ce mai instelat, deasupra capului sau, ca un splendid amfiteatru rasturnat,ale carui margini se sprijina amplul teatru de coline intunecate. Iar sub picioare, pamantul sau, de care toti au nevoie. Va pune la bataie totul pentru a-l convinge si pentru a-i ideplini toate dorintele. Insa trebuie sa-i raspunda, sa devina un granar, o oaza - si mai tarziu cine stie, sursa unei bogatii foarte misterioase invidiate chiar de regi.
Olivier surade strengar in barba. Ce imaginatie vie are! De la acest desert trist atatea sperante. Si totusi, tocmai a simtit impunsatura unui imbold care nu se va atenua, poate, niciodata ...

Cate-va zile mai tarziu, dupa ce a impartit cu grija treaba in gospodarie si porneste plin de incredere pe munte. Din aceasta calatorie periculoasa aduce o veste cu adevarat imbucuratoare. In schimbul a trei oi, a facut rost de samanata. Prima victorie a incapatanarii sale.
Razboiul cantinua. Frantei ii este foame de zeci de ani. Olivier si familia sa trudesc din greu. In interiorul gospodariei, ca si in interiorul ei, saracia a atins cote extreme. In plus, locuitorii conaculuise afla sub amenintarea jafului sau a atacurilor inopinate. Si cu toate astea, totusi au semanat!.
Cand vine iarna, Olivier se apuca sa scrie. Este una dintre maniile lui - sa noteze totul: calculele lui si munca indeplinita in fiecare zi. Scrie cum munceste cu entuziasm, veselie si sinceritate. Isi consemneza observatiile. Isi imagineaza experiente noi pe care sa le incerce: cum sa modifice o unealta, cum sa fabrice o alta dupa un model vazut deja sau, pur si simplu, imaginat de el. Olivier are inzestrarea aceasta: de a simti intens nevoile pamantului sau, ale fiecarui tip de sol sau de planta. Se gandeste mult la ele, si apoi insira pe hartie scheme, planuri, proiecte. Veche obisnuinta de intelectual. Imediat ce va avea posibilitatea, va fabrica pluguri care sa desfunde in profunzime solul, grape noi, tavaluguri. Semintele si balegarul se vor lipi mult mai bine de pamant, in loc sa fie duse la vale de ploi. La punctul la care se afla acum pierderea oricarei graunte este foarte importanta.
In fond, agricultura in epoca aceea era foarte rudimentara. Din Antichitate pana atunci, nu se realizase vre-un progres. De asemenea, randamentul pamantului era extrem de mic, mai ales la solurile neproductive, cum sunt majoritatea solurilor lui Olivier. Totusi cand vine vara, observa ca parcelele ingrijite in mod special sunt mai rodnice decat de obicei.
Inca o iarna, plina de angoasa ca un cosmar. Marguerite isi concediaza servitoarea: o gura in minus la masa (ea care nu-si mai vede capul de treburi!) Adesea, pe ascuns, stapanii rup de la ei ca sa le poata da copiilor si servitorilor o portie mai putin sgarcita. Mintea lui Olivier este coplesita de aceasta obsesie: trebuie sa faca cumva sa puna capat foamei! Trebuie ca oamenii sa manance! Trebuie 
ca pamantul sa rodeasca!
Multe probleme - in aparenta de nerezolvat - il agita si nu-i dau pace.
Mai intai, problema apei. Ar trebui sa aiba apa peste tot, pentru ca, timp de trei luni Pradelul dar si imprejurimile lui, se transforma in desert. Izvorul marelui Pre, este insuficient!
Facand o intelegere amiabila cu vecinul sau, seniorul Mirabelului, Olivier va construi pe o lungime de aproximativ 1000 de metrii un magnific canal de aductie, sapat in sol, pardosit cu dale, care va merge mai intai de-a lungul rapei, apoi sosit la limita proprietatiilor va face o cotitura brusca spre casa. Acolo se va impartii in mai multe canalizari care care alimenteaza adapatoarele, helesteul ratelor, gardina si pasunile.
La inceputul lucrarilor cate ironii va trebui sa suporte novicele nostru antreperenor! Insa apoi cata uimire!
Alta dificultate: solul de pe anumite terenuri nu lasa sa se scurga apele de ploaie, care stganeaza si fac sa putrezeasca semintele. Si aici Olivier va inova intr-o maniera foarte fericita. Un sistem de fose sau drenuri, avand in ansamblu forma unor gheare de gaina, va colecta apa la suprafta pentru a o trimite in rau. Insa suntem abia in anul 1559. Toate aceste proiecte nu exista decat in stadiul de schita, pe hartie. Sunt totusi de ajuns pentru a-l incuraja pe Olivier, pentru a face ca zilele mohorate sa curga mai rapid. Nevoile sunt atat de mari incat Olivier trebuie sa se imprumute in baza acestui seceris atat de indepartat. Cumpara doua setiere (aprox 300 de litrii)  de castane, promitand in schimb doua setiere de grau pe viitor. Hainele se uzeaza si nu le poate inlocui. Marguerita trebuie sa faca fata unor dificultati nemaiauzite. La toate acestea se mai adauga si iarna, care urmeaza dupa ciuma. La conac viata continua sa dainuie. Daca din punct de vedere material, oamenii vegeteaza, ... inima si spiritul sunt mai vii ca niciodata.
VA URMA

luni, 29 august 2016

Green Challenge Romania

 Am satisfactia de a promova o initiativa care vine din partea surioarei mele mai mici, de a lua atitudine si a contracara efectele despaduririlor prin plantarea de copaci.
Puteti gasi mai multe informatii pe pagina Green Challenge Romania - pagina de facebook
Cine doreste sa se implice poate sa repete gestul si sa provoace la randul lui pe cunoscutii si apropiatii lui.

Daca nu aveti idee de unde sa plantati copaci va ofer spatiu de plantare :-)