" Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face slobozi " Evanghelia Sfântului Ioan VIII:32

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Religie, economie social si Revolutie vs. Reforma


Inca din copilarie in urma vizitelor pe care le-am facut in vest, m-am preocupat sa inteleg, de ce unele tari au ajuns unde au ajuns iar noi suntem unde suntem. Aflandu-ma la cate-va mii de km de tara, intrebarile au reaparut si de la o zi la alta incepeam sa imi explic tot mai bine mecanismele.
In adolescenta, printre cartile pe care le-am citit se numara si "Etica protestanta si spiritul capitalismului" de Max Weber. Desi nu sunt in mare parte de acord cu ideile autorului, este de apreciat pista pe care o deschide in ce priveste corelatia dintre religie si statutul economic-social al unei tari.
Conform viziunii mele, crezul religios influenteaza profund conditia unui individ, tari sau societati. Acest fapt s-ar datora acelor crezuri si idealuri care se afla ascunse in cele mai adanci straturi ale constiintei, si care la cei mai multi oameni se suprapune cu crezul religios. In acelsi sens, conditia unui individ sau societati este determinat de idealul si modul in care il percepe el/ea pe Dumnezeu. Simplificat, proiectia lui Dumnezeu in mintea ta, influenteaza modul in care te raportezi la ceea ce te inconjoara. Nemtii ar denumi aceasta weltanschauung, iar in limba romana cred ca i s-ar potrivi urmatoarea sintagma: viziunea despre lume si viata.
Nu demult stateam de vorba in strainatate, cu un romanas, care-si povestea cu multa mandrie "ispravile". Cand i-am atras atentia ca ceea ce face nu este bine nici pentru el nici pentru cei din jurul lui si ca in viata totul se plateste, mi-a raspuns: " E ... Dumnezeu e baietas de cartier. El e bun si ne iarta." Interesant este ca acesta idee am intalnit-o la foarte multi romani, cu privire la "Dumnezeu dragutu". In conceptia multora el este proiectat ca un batranel simpatic, dar senil, pe care reusesti sa-l duci usor de nas.
Religiile traditionale pun mare accent pe forma ... meritul reformatorilor cum ar fi Ulrich Zwingli, Calvin, Menon este ca au cautat sa transfere importanta de pe forma pe fond. Astfel conform teologiei reformatorilor, nu mai trebuia sa arunci bani in cutia lui Tetzel (cel care vindea indulgente), ca sufletul sa iti fie ispasit de pacate, nu mai trebuia sa participi in procesiuni, perelinaje sau chiar cruciade pentru a fi absolvit de papa. Reforma protestanta a pus capat "tocmelii cu Dumnezeu" si l-a inaltat in schimb pe Isus Christos si Legea Sa. Iar Legea, chiar a fost luata in serios, in toate aspectele vietii. Asta este una dintre problemele mari care le avem noi ca popor.
Respectul fata de aproape (si tot ce tine de el, proprietatea lui) s-a intiparit profund in genomul :-) populatiei acestor tari, pe care noi le numim civilizate.
Este suficient sa mergi in Suedia si sa intrii intr-un magazin fara vanzator, unde fiecare isi cantareste, tasteaza si plateste singur factura. Sau poti incerca acelasi lucru pe strazile Genevei lui Calvin, unde poti sa-ti ridici singur ziarul dupa ce ai pus banii intr-o cutiuta. Sau poti sa colinzi dealurile pe unde acum cate-va sute de ani, a trecut Luther (cu manuscrisul Bibliei, tradus in limba poporului, pregatit pt tiparnita), si sa iti culegi capsuni de pe o plantatie, ca apoi sa lasi banii pe o tavita.
De asemenea Reforma, apeland la Biblie, l-a invatat pe om ca atunci cand isi da cuvantul, sa si-l respecte chiar daca este in paguba lui. De aici si expresia germana, care era des folosita si in Ardeal:"Ein Mann, ein Wort" ... Un om, un cuvant (cu sensul ca promisiunea-i promisiune).
Dar lucrul cel mai important pe care l-a facut (asta din perspectiva discutiei noastre), este ca a coborat teologia din turnurile de fildes si de la catedrele universitatiilor prestigioase, in strada, la oamenii de rand facand-o mult mai accesibila si mai practica. Astfel pantofarul, laptareasa sau gospodina au fost invatati ca pantoful, laptele pe care-l mulg sau mancarea pe care o fac pentru familie, daca este de calitate, atunci in fata lui Dumnezeu este la fel de bine primit(a) ca si o slujba pe care o tine preotul in biserica.
Parerea mea este ca acest lucru nu s-a produs peste noapte. In istorie ideile sau anumite tendinte au nevoie de o perioada lunga pentru a fi asimilate. Nimic nu se produce peste noapte.
In concluzie, de ce cred eu ca religia are o asa de mare importanta practica?
1. Religia unei tari, reflecta situatia ei economic-sociala.
Daca ar fi sa fac o astfel de ierarhie si as incepe de jos in sus, in cadrul crestinismului european, ar fi.
a. nivelul de baza: tarile ortodoxe Est europene: Ucraina, Bulgaria, Romania si bineinteles Grecia.
b. tarile catolice: Portugalia, Spania, Italia.
c. tari mixte: Germania, si as pune aici si Franta(daca pun in discutie istoria relatiei cu bis. Catolica - cazul Napoleon, si istoria protestantiilor francezi, hughenotii)
d. Anglia - i-as oferi un statut aparte, pe mai multe considerente.
e. tarile protestante, nordice: Suedia, Norvegia, Danemarca si Finlanda.
Parerea mea este ca cam aceasta va fi si ordinea in care vor cadea tarile d.p.d.v economic daca criza va continua.

Poate veti spune ca daca o luam din punct de vedere religios, piramida ar fi inversa, in sens ca tarile protestante sunt cele mai libertine si in care ateismul are cei mai multi adepti. Da, va voi da dreptate. Este o consecinta logica. Bunastarea duce in final (la cei mai multi) la autosuficienta. Cand ai tot ce iti trebuie si nu stii ce inseamna aia sa iti lipseasca paine de pe masa, de obicei il arunci pe Dumnezeu la cutia cu vechituri.
Poate va veti intreba atunci, de ce tarile acestea (protestante) continua sa se mentina, cat de cat la un nivel economic ridicat. Raspunsul meu este: din inertie. Aminteam ca "nimic nu se produce peste noapte". Desi nu il mai au pe Dumnezeu, unele principii inradacinate adanc in cultura poporului (principii provenite din Biblie cum ar fi cinstea, respectarea proprietatii aproapelui) mai sunt pastrate da o parte buna a populatiei.
2.Daca vei studia in istorie, in general tarile protestante nu au avut revolutii. Cu precadere revolutiile lor au fost industriale :-).
Cred ca istoria lumii se afla din nou la o rascruce, sistemul capitalist e pe duca.
O mica paranteza: crezul meu este ca ori ce sistem, ori cat de bine pus la punct ar fi, in fianl dupa ce a ajuns la apogeu va cadea. Nu din cauza neperformantei sistemului ci din cauza bunastarii excesive, de fapt efectelor acesteia asupra omului. Veriga slaba este omul: lacomia lui, neinfranarea, egoismul si ma opresc aici deaorece lista este foarte lunga.
Variantele care urmeaza ar fi: Revolutie sau Reforma.
Ce inteleg prin revolutie: aceea situatie in care clasa de mijloc (care se subtiaza si ea) se foloseste de furia acumulata in clasa de jos (care sunt cei mai numerosi) pentru a o rasturna pe cea de sus. Aceasta presupune schimbarea fizica a celuilalt, micsorarea cu un cap :-) si alte actiuni de genul asta. Aparentele beneficii sunt pana ce clasa de mijloc care a ajuns destul de puternica ca sa controleze clasa de jos. In final se ajunge ca istoria sa se repete.
Ce inteleg prin reforma: schimbarea launtrica prin adoptarea constienta si rationala (fara vre-o constrangarea exterioara,si asa cum inteleg eu) a unui set de norme si reguli, benefice, care sa nu fie infuentate de nici un context sau circumstante exterioare. Aceasta actiune este mult mai dificila (e mai simplu sa-l scurtezi cu un cap pe altul) de cat sa faci schimbari radicale in propriu-ti cap.
Pana una alta pentru evenimentele care se prefigureaza religia va juca un rol foarte important. Este clar (pt. mine) ca exista o corelatie intre religie si economic/social. Dar este total anti-crestin cand economicul si social scoate la inaintare religia pentru a rezolva problemele societatii. Cand politicul va da mana cu religia ca sa rezolve problemele economic sociale, tocmai se va naste un balaur cu doua capete care va reinvia timpurile apuse ale evului mediu.

joi, 17 noiembrie 2011

Impresiile unei ziariste despre Gherdeal



Articol foarte plastic, despre Gherdeal, apartinand ziaristei Alexandra Ion Cristea.

Uitaţi de lume

Cât vezi cu ochii, pustietate. Borne kilometrice care îndrumă către nicăieri. O linşte atât de deplină ce sigur l-ar speria cumplit pe sibianul obişnuit în agitaţie, zgomot de maşini şi oameni. Sibiu 100% continuă dezvăluirea poveştilor celor mai izolate sate ale judeţului. Păşind pe cărări puţin cunoscute, arareori străbătute de maşini, îi căutăm pe puţinii oameni care mai trăiesc uitaţi de lume.

„Doar florile au mai
rămas din ei”

E drum pietruit între Bruiu şi Gherdeal – dar ceea ce numesc localnicii „drum” se aseamănă mai mult cu o potecă prin pădurea de stejari găunoşi ale căror trunchiuri îmbătrânite şi bolnave au fost tăiate şi lăsate de izbelişte în iarbă. Doar-doar o mai creşte ceva din ei. Din vârful dealului care coboară năvalnic spre sat, pe străzile pustii, nicio ţipenie de om. Câteva maşini sunt parcate ici-acolo. Ferestrele caselor sunt împodobite cu perdele iar ţiglele acoperişurilor sunt noi - trebuie să fie cineva acasă. Câţiva muncitori „de la Buzău” se odihnesc în iarbă lângă o viitoare pensiune situată în capătul satului. Mă apropii de-un gard, câinii latră şi ferestrele unei case scârţâie în ecou. O bătrână orbită de lumina soarelui vorbeşte din geam: „Acesta a fost sat săsesc cu peste 120 de numere. Am rămas 10 locuitori. Au plecat cu toţii, sau au murit, ce să-i faci… Numai florile de pe drum au mai rămas din ei”, spune Maria Tiuţ, una dintre ultimele gherdelence.
Cooperativa mobilă

Femeia îşi aranjază cu dibăcie basmaua şi povesteşte. Despre ceapa din grădină, despre nunta sa de acum mai bine de 50 de ani de la biserica românească de peste drum şi despre pâinea care ajunge cu greu în sat acum, de la Bruiu. Se hotărăşte într-un final să iasă la poartă. Pe-o uliţă din apropiere se aud voci iar în scurt timp un bărbat între două vârste, sprinten, cu cămaşa verde descheiată până la brâu îmi dă voios bineţe. „ Eee, să fii venit acum vreo 20 de ani! Am avut un magazin alimentar, dar s-a închis. Ne mai aducea un vecin pâine şi cele trebuincioase – făceam comandă. Venea cooperativa la poartă”, spune Ghiţă Costea aşezându-se confortabil pe băncuţa de lemn din faţa casei. „Ghiţă ştie, că doar şi el e născut aici”, aprobă femeia care a ajuns în sfârşit la poartă, sprijinindu-se în două cârje. Soarele arde, Maria mă priveşte îndelung, spune că semăn cu o nepoată de-a ei care o vizitează uneori. „Era un sat bogat… vai de capul meu! Făceau câte 800 de litri de vin şi 50-60 de rachiu de fiecare! Numai vii şi pomi fructiferi! Acum e gol din păcate, saşii erau puterea!”, povesteşte Ghiţă în continuare privind la dealurile din apropiere.

Prinşi în trecut

„Degeaba vedeţi maşini în centru – sunt ale lucrătorilor de la pensiune. Eu locuiesc cu mama”, spune Ghiţă cu năduf în timp ce ne invită să o vedem pe „bătrânică”. În casa de vis-a-vis, Ecaterina Costea se ridică în grabă de la masă. „Poftiţi luaţi nişte slănină”, îndeamnă Ghiţă în timp ce-şi taie pe cuţit o fâşie generoasă de untură străvezie. Femeia îşi poartă părul alb, lung, legat în coadă, fără basma. Roboteşte încoace şi-ncolo – strânge după un timp mâncarea, scotoceşte, doseşte. „Citesc mult, chiar şi din astea cu tovarăşul!”, spune răspicat bătrâna care îmi arată deschis pe pat, un almanah din anul 1985. Mă priveşte cald, cu bucurie sinceră în ochii săi mari, albaştri, dar nu poate sta o clipă locului. „Am 86 de ani!”, strigă ea apoi şi dispare repede în curte. Ghiţă îşi priveşte mândru mama şi se propteşte în poarta de lemn a casei. Îşi scutură de trei ori ţigara aprinsă... „Vin ei saşii vara, la Rusalii – nu şi-au abandonat casele. Aşa chefuiesc, când sunt mieii mai graşi. Dacă ar sta aici ar trebui să meargă la sapă”, spune el şi râde cu poftă. „Să mai veniţi pe la noi”, adaugă Ghiţă simplu la urmă.

Cheia de la rom

În centrul Gherdealului, casa fostei cooperative încă mai există. Deşi intrarea în fostul magazin e năpădită de buruieni, înauntru totul a rămas aproape nemişcat. Rafturile pentru marfă poartă etichete de preţ iar în cutii de lemn sticlele de rom, votcă şi lichior de portocale aşteaptă să fie date la schimb. Pe jos, cutii şi sertare aruncate în dezordine, un ambalaj al unei râşniţe de mână, cartoane de ouă şi un bileţel de inventar ce propune discutarea „problemei noului magazin”. Într-o cutie la geam, lângă vechea ştampilă, o cheie ruginită te invită parcă să încui uşa când ieşi.
Cu pianul plin
şi bagajele făcute

Nu prea departe de cooperativă, într-o casă de pe uliţa de lângă biserica evanghelică locuieşte Gheorghe Vişa, un pensionar din Făgăraş. „Stau în casa unui fost asociat al meu, soţia lui m-a lăsat să îmi aduc albinele aici”, povesteşte bărbatul în vârstă de 72 de ani care vine la Gherdeal de dinainte de revoluţie. Deşi clădirile din curte s-au mai dărâmat, casa săsească a rămas la fel. Pe la geamuri sunt pânze de păianjen iar unele perdele au căzut, dar dulapurile, patul, băncuţa de lemn de la intrare şi chiar lavoarul din hol arată ca îngheţate în timp, undeva la sfârşitul anilor ’80. „A fost o vreme când au intrat ţiganii aici, au făcut mizerie în pian. Dar l-am curăţat şi am reuşit să păstrez multe obiecte valoroase”, spune mândru Vişa în timp ce desface două valize pline de cărţi în germană. Degeaba îl întreb de ce a venit la Gherdeal. Bărbatul glumeşte şi spune că e loc bun de ascultat liniştea : „Cum să nu îmi placă locul ăsta! Albinelor mele, în primul rînd, le place în rai!”.

Scrumul din cizmă

Nori negri de smoală s-au adunat deasupra satului. Gheorghe Vişa râde pe sub mustaţa lui subţire : „Fără grijă, aici nu plouă rău niciodată”. Ne îndrumă către locuinţa familiei Ongert, unde trebuie să ne oprim neapărat, înainte de plecare. Picuri mici, dar calzi cad în răstimpuri pe asflat. Poarta e deschisă iar uşa casei, liptă de perete. Trei bărbaţi stau la masă în bucătăria casei Ongert. Aşezat pe un fotoliu, Lucian povesteşte despre cum s-a lăsat de băut şi că acum s-a mutat la Gherdeal unde îşi va deschide o stupină. În picioare, Johann Ongert unul dintre ultimii saşi din Gherdeal, ne arată un teanc de bani vechi. E mica avere a răposaţilor săi părinţi – de câteva mii de lei vechi - descoperită într-un sul de lână cu o zi în urmă. Pe un scaun lângă uşă, Helmut Ongert soarbe cu poftă din păhărelul de ţuică îndoit cu apă de fratele său mai mic. Sudează ţigările Plugarul scoase dintr-un pachet de Winston şi îşi scrumează în cizmă. „Aşa m-a învăţat Johann. Să nu fac mizerie pe jos”, spune el cu tâlc.

Suntem bine

Sunt bucuroşi să ne vadă şi ne întreabă rând pe rând ce mai e la Sibiu. Johann răsfoieşte ziare nemţeşti din ’87. Când dau să mă ridic de pe băncuţa de lemn pe care stau îngrămădite mai multe perne şi pături, Lucian protestează: „Dar mai staţi, abia avem şi noi cu cine vorbi!”. „Ar fi bine să rămâneţi de tot”, adaugă serios şi Helmut. Johann e singurul care ne conduce tăcut la poartă, privind cu îngrijorare în jur. „Multă lume îşi imaginează că trăim în pustietate”, spune el dintr-o răsuflare, frecându-şi mâinile. „Dar suntem bine, suntem bine!”, adaugă Johann plin de convingere. Zâmbeşte scurt, îşi aranjează pălăria pe ochi şi se trage din ploaie lăsându-şi parcă vorbele în aer.
Plouă de-a binelea pe drumul pietruit care pleacă din Gherdeal. Maşina hurducăie zgomotos şi oricât de încet am merge, tot mi se pare că fugim.

Tinerii nu vor pământ
„M-am născut în Gherdeal, am făcut şcoala la Sibiu – făceam naveta cu trenul, nu mi-a fost uşor. Erau pe vremea mea oameni în fiecare casă – mulţi aveau stupine – că zahărul era scump”, spune Lili Monchi, o gherdeleancă mutată în Făgăraş. „Mai vin fraţii mei din Germania şi alţi bătrâni, cât or mai putea veni. Pe tineri nu-i interesează să vină, nici pământul, nici casele, că nu au fost învăţaţi cu lucrul la câmp. Las şi eu totul în urmă, mi se mai fură din casă... Dar am 82 de ani, nu iau nimic cu mine”, adaugă Lili.
_______________________________
articol preluat din Sibiu 100 %
autor - Alexandra Ion Cristea

luni, 14 noiembrie 2011

Deus Est !


Articolul de fata se bazeaza pe trilogia lui Decartes: Dubito ergo cogito, Gogito ergo sum, Sum ergo Deus Est. Titlul articolului este putin schimbat fata de ce apare in ultima parte a dictonului cartesian, deoarece in conceptia mea existenta lui Dumnezeu nu este determinata nici in cea mai mica masura de existenta mea. In aceasta privinta nu sunt asa umanist ca Decartes :-)
Deoarece este ultimul articol din acest ciclu, voi fi ceva mai generos :-) asa ca imi doresc sa aveti rabdare sa cititi pana la capat ... si nu veti regreta.
Articolul va fi in continua schimbare. Momentan filonul de inspiratie este un foarte profund ganditor indian, devenit crestin Subodh K. Pandit.
Discutia are o deosebita importanta in ceea ce priveste fenomenul religios, deoarece nu poti merge mai departe in cautari daca nu ai raspuns la intrebare: Exista Dumnezeu, ... (sau pentru unii sensibili la acest termen)- un Facator, o forta Superioara Absoluta ?
Nu poti vorbi despre un rau (religie), daca tu ai probleme in ceea ce priveste existenta conceptului de apa (Dumnezeu).
Asa ca, sa purcedem la drum in demersul nostru, care as dori sa fie unul rational .

"Allah hu Akbar" este strigatul care se ridica din varful unui minaret, strigat prin care imamul cheama de cinci ori pe zi credinciosii musulmani pentru rugaciune. "Shema Israel" sunt primele cuvinte pe care le intoneaza un rabin evreu dupa ce si-a pus chipa si talicul, pentru rugaciune. Inr-u cu totul alt colt al lumii, in Tibet, poti auzi urmatoarea mantra: "Om mani padme hum".
"Nu exista nici un alt Nume sub ceruri prin care putem fi mantuiti" sunt cuvintele pe care le rosteste un pastor/preot intr-o biserica/catedrala.
In imensitatea Indiei, pe un drum prafuit vei putea auzi pe un guru impreuna cu ucenicul sau, plecati in perelinaj, rostind cuvintele:"Hare Rama,Hare Rama, Rama, Rama, Hare, Hare. Hare Krishna, Hare Krishna, Krishna, Krishna, Hare, Hare."
Diverse si raspandite - religiile acestei lumi.
Pe de cealalta parte a baricadei, se gaseste scepticul cel exuberant impreuna cu ateistul declarat. Cei doi zambesc condescendent, parca scaprandu-le de pe grimasa cuvintele: "Aceste fiinte naive ...oh, cat de lipsit de sens este droghezi cu acest opiu al popoarelor."
Acesta era de fapt si felul in care Karl Marx denumea religia. El avea impresia ca toti aceea care credeau in Dumnezeu si aveau de-a face cu religia, se foloseau de cele doua ca de niste proptele. Carje cu care se tarasc prin viata, sperand ca prin ele sa inlature durerea si suferinta (sau macar, sa le ofere un sens), cand de fapt ele alcatuiesc insasi realitatea vietii. Toate aceste pretentii referitoare la cer sau la "ceva de dupa", nu sunt decat niste utopii nascute din neputinta de a face fata crudului adevar, ale unei existente fara sens. Nu exista Dumnezeu, viata de dupa, cer. Numeni nu stie de unde venim, si incotro ne indreptam.
In asentiment cu cele spuse mai sus putem citii declaratia lui Quentin Smith (coautor al cartii Teism, Ateism si Cosmologia Big Bangului) "Singurul crez rezonabil este ca venim din nimic, prin nimic si pentru nimic" (Oxford, Calderon Press, 1995)
Sa fie oare chiar asa ? Sa fie aceasta "realitate", una, care multora dintr noi le-a scapat.
Care este atunci motivul care iti da imbold, si pe care iti poti baza existenta ? Din cele citite mai sus, singurul motiv rezonabil este NIMIC! Daca fundamentele mele se bazeaza pe nimic si franghia de care ma tin este nimic rezulta ca filozofia mea de viata are in centru NIMIC. Cu o astfel de filozofie bazata pe nimic nu e chiar usor de trait. Nu-i de mirare ca Jean-Paul Sartre, dupa o disputa elocventa in care si-a prezentat foarte structurat argumentele discreditand ideea de supranatural si Dumnezeu, marturiseste ca singura intrebare care ramane este de ce nu a comis inca suicidul.
Albert Camus, laureatul Nobel concluzioneaza "Ultima intrebare filozofica este cea cu privire la suicid" The Myth of Sisyphus and Other Essays (New York: Vintages, 1955)p.40.
Nu as dori sa deschid o discutie pe tema suicidului, fie vorba intre noi, si multi oameni piosi au comis acest act..., ci doresc sa mergem mai departe si sa incercam sa raspundem la intrebarea: Exista Dumnezeu ?
La aceasta intrebare pot fi doar doua raspunsuri. Replica acelora care spun ca nu stiu si ca nu se pot decide, nu este un raspuns, ci este mai degraba o "marturisire de ignoranta" si dezinteres fata de subiect.

Raspunsurile sunt simple si scurte:

A. Dumnezeu nu exista, este o fictiune.
B. Dumnezeu exista, este un fapt concret.

Cele doua opinii sunt ireconciliabile si ce este interesant ca in literatura gasesti
declaratii vehemente si categorice in ambele sensuri:

"Universul pe care il privim ar avea EXACT proprietatile la care ne-am astepta, daca nu exista, la urma urmelor,nici un plan, nici o intentie, nici un rau sau nici un bine, nimic altceva decat o indiferenta oarba, nemiloasa." Richard Dawkins (Un rau pornit din Eden)p. 155

"Aparent arbitrarele si nerelevantele constante in fizica au un neobisnuit lucru in comun - au EXACT valorile de care ai nevoie daca doresti sa ai un univers capabil sa produca viata.
... Nu exista nici un motiv pentru o persoana rationala si inteligenta sa imbratiseze iluzia ateismului si agnosticismului." Patrick Glynn, in God: The Evidence (Rocklin, CA: Prima Publishing, 1997).

Dar sa mergem mai departe in incursiunea noastra ca sa analizam si sa intoarcem pe toate partile cele doua raspunsuri:

I.A. Dumnezeu nu exista, este o fictiune.

O afirmarie negativa este valida, numai si nuami cand, toate posibilitatile sunt epuizate. Daca afirm ca exista 10 000 de lacuri in SUA si nici unul dintre ele nu se numeste Char gog agog munchaug agog chau bun agun gamuag, cate lacuri ar trebui sa cunoasc ? Toate cele 10 000. Chiar daca as cunoaste 9 999 nu ar fi suficient pentru a confirma pretentia.
"Char gog agog munchaug agog chau bun agun gamuag" - este un lac in Massachusetts. Este cel mai lung nume in SUA si tradus din limba amerindienilor ar insemna - Eu pescuiesc pe partea mea de lac, tu pescuiesti pe a ta si nimeni nu pescuieste intre noi.
Sa aplicam aceasta doar la un factor care il priveste pe Dumnezeu, Locatia. El poate locui oriunde in univers.
Nimeni nu poate avea pretentia de a cunoaste fiecare cotlon al orasului sau, si mai putin a tarii, al lumii,al sistemului Solar sau al galaxiei. Prin absurd, daca am reusi sa il cautam in 99% din univers, tot ar ramane peste un miliard de galaxii de cautat.
Cu atat mai mult, daca vorbim de un Dumnezeu care nu este static, in cursul cautarilor noastre, el si-ar putea modifica locatia.
In consecinta, pentru a avea o pretentie valida in ce priveste subiectul neexistentei lui Dumnezeu, ar trebui sa stii fiecare punctisor de ori unde din acest univers si in fiecare moment. Tradus, aceasta ar fi omniscienta si omniprezenta. Acestea sunt atribute caracteristice numai lui Dumnezeu.
Pentru a epuiza toate si a demonstra in acelasi timp ca nu exista Dumnezeu, fie ar trebui sa posezi atributele lui Dumnezeu, fie ar trebui sa devii insusi Dumnezeu.

II. Argumente impotriva B. Dumnezeu exista, este un fapt concret.

Aceste argumente e posibil sa ne fi trecut fiecaruia dintre noi prin cap, cred ca sunt cele mai raspandite.

1. Absenta dovezilor empirice.
2. Prezente durerii si a suferintei.
3. Probleme cu privire la creatie.

II.1.Absenta dovezilor empirice.
Dovezile empirice sunt forme directe de cunoastere, asemenea vazului, atingerii gustatului. Niciodata nu l-am vazut sau auzit pe Dumnezeu, in modul in care mi se intampla cu oamenii.
Aceasta marturisire ar putea insinua inexistenta lui Dumnezeu. Dar, in acelasi timp, tot eu nu am vazuta sau simtit entitati sau realitati, in a caror existenta totusi cred, cum ar fi: propriu-mi creier, sau formula chimica a apei. Si totusi ele constitue realitati pentru mine si pentru oricine altcineva.

II.2. Prezente durerii si a suferintei.
Acesta este un argument puternic, daca ai pretentia unui Dumnezeu bun si iubitor.
Deci acest argument nu este un argument care sa aiba de-a face cu existenta lui Dumnezeu ci cu natura felului in care este descris, adica bun si iubitor. Cu alte cuvinte daca se demonstreaza ca El este bun si iubitor, poate sa existe, pe de alta parte chiar daca ar fi un Dumnezeu rau el ar putea exista de asemenea.
Acuma, as ridica o intrebare: durerea si suferinta constitue intreg spectrul existentei noastre ? Presupun ca fiecare dintre noi a avut parte in viata si de placere si bucurie profunda. Daca suferinta si durerea ar indica absenta lui Dumnezeu, ce ar indica atunci prezenta bucuriei si a placerii ?

II.3. Probleme cu privire la creatie.

Da, exista probleme cand incerci sa explici creatia, deoarece, a. nu este un fenomen observabil, b. nu este in conformitate cu legile, cunoscute, ale naturii si stintei.
Asa ca pentru o minte rationala care invariabil cauta o explicatie, simpla pretentie ca s-a intamplat intr-un anumit mod, nu este satisfacator.
Creatio ex nihilo (Creatia a ceva, din nimic), nu apeleaza la ratiuni. Implicarea credintei in acest fapt este evidenta.
Asupra acestui subiect voi reveni.


III. B. Dumnezeu exista, este un fapt concret.

III.1. Marturii cirumstantiale

III.1.1. Marturia numarului
Daca o persoana iti spune ca a vazut o balena cu corn in frunte, ai putea sa nu crezi relatarea. Daca acelasi lucru ti-ar fi relatat de 1000 de persoane s-ar putea ca indoiala sa persiste. Daca milioane de oameni spun acelasi lucru ar fi cazul sa iti spui unele semne de intrebare.
Miliarde de oameni cred in existenta lui Dumnezeu (sau a unei fiinte superioare) si marturisesc aceasta prin experienta personala. Schimbarea de la necredinta la posibilitatea existentei unui adevar in astfel de conditii este rezonabila.
Pentru mine numarul nu are importanta (in sensul ca nu numarul determina adevarul), dar daca mai multi oameni imi relateaza un fapt, caut sa imi iau timp ca sa verific daca ce mi-au spus este adevarat.

III.1.2.Marturia timpului
Ateismul nu este o inventie a timpurilor recente. Cu toate acestea credinta in Dumnezeu nu a putut fi inabusita nici in cele mai tulburi timpuri, cand ateismul era "doctrina oficiala". Faptul ca crestinismul, cu toate bunele si relele lui a rezistat, ar trebui sa puna unele semne de intrebare.

III.1.3. Prezenta unui proiect
Oamenii de stiinta descopera atat in lumea subatomica cat si in macrocosmososul astrofizicii niste forte coplesitoare care indica prezenta unui proiect.
De ce nu auzim niciodata un arheolog, care sa fi scos din moloz un stalp frumos ornamentat despre care sa declare:" S-a realizat prin el insusi. Nimeni nu l-a facut. Nu l-am vazut niciodata pe cel care l-ar fi putut realiza" ? Cum reuseste arheologul sa distinga stalpul din/de moloz ? Stalpul da indicii clare ca acolo a lucrat o mana si o minte umana care a proiectat acel stalp.
Toti mesterii din lume pusi laolalta nu ar putea sa egaleze complexitatea dar si precizia unui sistem, ca de exemplu sistemul nervos. Gandeste-te la intreaga lume naturala, la complexitatea ei, la simbioza si relatiile care exista si care necesita o coordonare nefireasc de sensibila.

III.2. Analiza logica

III.2.1. Argumentul lui Kalam. Al Gazali, a fost un musulman care a trait in secolul al XI-lea si a creat un silogism foarte interesant.

a. Fiecare lucru (care exista) are un inceput, are o cauza.
b. Universul are un inceput.
c. In consecinta, universul are o cauza.

III.2.2. Analiza pe baza argumentului lui Kalan

a. Oamenii de stiinta pretind ca materia, energia, spatiul si timpul sunt doar entitati in univers. Nu exista nimic altceva. Nu este nimic supranatural.
b. Cauza unei substante sau produs sta in afara ei si transcede substanta/produsul.
De exemplu, o lingura de lemn nu poate fi produsul unei linguri de lemn ... sper :-) Pasionatul de bushcraft sau cioplit in lemn ar putea fi cauza, dar el este distinct de produsul sau.
c. In consecinta, nu putem apela la materie, energie etc. ca sa fie cauza materiei, energiei etc.
Cauza ar trebui sa posede doua caracteristici care pot fi observate in natura.
Prima, natura materiei in vastul univers de peste 125 miliarde de galaxii este complexa si "intortocheata" in asa masura ca te copleseste. Cauza, putem deduce ca poseda o proportie incomensurabila - un intelect gigant care este in stare sa conceapa, execute si tina sub observatie aceasta structura multi complexa.
Mircea Eliade: despre Albert Einstein care-si descria " Uimirea plina de farmec cu privire la legea naturala, care descopera o inteligenta de o asa superioritate, ca , comparandu-ne cu ea, toata gandirea sistematica si actiunea fiintei umane este cu totul insignifianta" The Encyclopedia of Religion (New York: Marcmillan, 1995) p.322.
Mircea Eliade
A doua, energia implicata in univers este de o asa imensitate, dincolo de capacitatea noastra de intelegere. Cauza aceasta este capabila sa ofere energie pentru un cluster de galaxii si in acelasi timp sa pastreze in echilibru elementele subatomice.
Aceatsa Cauza care poseda un intelect gigant si o energie imensa, s-ar putea referi la Dumnezeu ?


VA URMA