" Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face slobozi " Evanghelia Sfântului Ioan VIII:32

duminică, 2 mai 2021

Gherdeal, contract 1302


Documentul  este redat de Ioan Puscariu in Fragmente istorice, Boeri din Tara Fagarasului, 1907, Sibiu, unde mentioneaza ca: "Originalul se afla in colectiunea mea". Ce apare pe ecran este o copie de mana dupa stil inceputul anilor 1900. Copiile au mici diferente intre ele, asta ma face sa cred ca documentul este original si nu este un fals.

          De asemenea descrierile geografice par sa corespunda cu geografia zonei. Numai un bun                       cunoscator al zonei ar fi putut oferi asemena informatii, care de altfel aduc o bogatie documentara            exceptionala pentru o comunitate atat de mica cum era/este Gherdealul. 

      

Noi, Ioan Literatul de Recea (Recse) capitan secund si Constantin Boer de Berivoiul Mare, capitan secund. fiecare in districtul Fagaras, persoane nobile si modeste: Valentin Rinel, administrator al Agnitei si Iacob Werner al doilea administrator de Sighisoara.

Atestam prin prezenta, individual si colectiv, ca in anul acesta 1302, in prima duminica a inaltarii Domnului (dupa calculele mele asta ar fi cazut pe data de 6 mai 1302) prevedem marturia noastra prin strangerea mainii in fata numitilor Andreas Singer administrator al satului Gherdeal si a intregii comunitati din satul cu acelasi nume, Gherdeal si in fata celorlate persoane Martin Grebel administratorul satului Bruiu si a a intregii comunitati din satul Bruiu, in Cincu Mare (Cincu) au raportat acelasi lucru  cu privire la inchiriere si anume : cum ca in anul precedent din cauza unei napraznicii cum ar fi ducerea in robie in Tartarea (Crimea) a ; se cauta gasirea unei solutii reciproce pentru rascumpararea captivilor . O suta de marci de Argint cantarite imprumutate de la locuitorii satului Bruiu, ca ajutor, iar drept garantie ofera o parte din pamantul lor locuitorilor satului Bruiu, pamat care se intinde dinspre pamantul Somartinului si Feldioarei si care incepe de la ultimul pod, caruia i se zice Podul Fiicelor, pana spre rasarit  sub padurea Fiicelor unde se afla mult pamant, inspre sud  unde urca un drum caruia gherdelenii si bruienii ii zic Dastzecheid, langa care au fost stabilite cinci pietre/borna (sau movile), de aici sunt trei munti intre Gherdeal, Bruiu, Somartin si Feldioara, care continua cu locul mosiei, caruia i se zice Saliste (Szelisthe), acolo se afla o borna (movila) intre Gherdeal si Feldioara, acolo sunt multi fagi mari, in cele din urma in varf se afla muntele sfant (caruia i se zice dupa paltinul sfant)  si acolo se afla o borna spre Gherdeal, acolo inspre Olt urca spre muntele Tremurator, intre Gherdeal, Feldioara, de acolo coboara spre pamantul stapanit de Gherdeal, pe care il numesc Liber, in paraul caruia ii zic Augraben (Lunca Sapata) si in paraul care imparte pasunea si coboara in rau, vechiul Gerdal, curge in jos spre muntele Somartinului,  si anume pamatul trebuie dat spre zalogire de gherdeleni bruienilor, ca posesie pentru satul Bruiu, sau pentru Posteritate, pana ce satul Gherdeal va putea sa plateasca inapoi locuitorilor satlui Bruiu cele o suta de marci, 

In plus amintindu-si gherdelenii pentru ca bruienii i-au ridicat, cand au fost in mare nevoie, pentru rambursarea datoriei, in afara de cele vazute, sa ofere prin intelegere de suflet, viile sale dinspre Bruiu caruia li se zice Schloss (Scheppe)  graben, pana la Linden szolsz, sau varful Teilor, unde aproape de Cornu Viilor este ridicata o piatra mare din pamant, care este asezata la Poarta sub padurea Teilor cum este de drept prevazut, pentru ca bruienii nu au putut sa isi planteze viile unde le aveau, pentru mai putin de cincizeci de marci cantarite anual. Zecuiala care este din trei parti in fiecare an preotului din Gherdeal a fost data intotdeauna prin urmare acum a patra ? ii dau inainte pe cinci ani pentru arenda lor, bruienii au numarat in fata noastra CCL (250) marci asa dar depuse de ei in fata noastra prin lege, oricand gherdelenii vor plati cele o suta de marci de argint bruienilor, sau taxa in viitor, atunci toate pamanturile se vor returna gherdelenilor ...

vineri, 26 martie 2021

Olivier de Serres


 


Olivier de Serres

          Se spune ca paradisul ar fi acel loc in care exista politisti britanici, mecanici germani, bucatari francezi, iubiti italieni si guvernanti elvetieni. Numai ca la francezi as mai adauga si agricultori, asta dupa ce am citit despre Olivier de Serres. De citit, am citit in urma cu mai bine de trei ani, am si scris despre el dar dintr-o eroare, prima parte a articolului s-a sters. Asa ca azinoapte dupa o zi de crapat lemne i-a venit timpul sa il rescriu :-)

            Pe cand locuiam in Germania, ma tot intalneam frecvent cu nume  frantuzesti (de exemplu Magin, Vaillant, Benz, Faberge, LeFever, Guy) si ii intrebam daca sunt francezi. Majoritatea imi raspundeau ca nu sunt, dar ca inaintasii lor au fost hugenoti fugiti din Franta care s-au stabilit in regiunile Palatinatului Inferior. Ii mai intrebam cine au fost hughenotii, dar la aceasta intrebare ii pierdeam ... nu mai stiau sa imi raspunda. Apropos, am avut si noi in Romania un descendent hugenot in persoana lui Angel Saligny. Daca numele amintite va spun ceva, inseamna ca veti intelege ce vreau sa spun. Daca ar fi sa concentrez in cate-va cuvinte ce insemna pentru mine hugenot as folosi expresia frantuzeasca "creme de la creme", tot ce a avut mai bun Franta, dar din pacte nu a stiut sa se foloseasca de ei si fie i-a exterminat fie i-a alungat. Asa se face ca astazi urmasii lor se gasesc imprastiati pe toata suprafata globului, din Rusia (cazul Faberge) pana in America. Nu incerc sa fac lobi pentru hugenoti ci as vrea sa il prezint in continuare pe unul dintre ei care m-a impresionat (si inspirat) foarte mult. Si cu siguranta dupa ce ii veti citi viata veti intelege mai bine, cine au fost hugenotii.

               Ne aflam in luna august a anului 1578, si mai bine de 30 de ani, de la dangatul clopotului din noaptea Sfantului Bartolomeu, Franta nu a mai avut somn si liniste ci a fost sfasiata si ravasita de razboaie interne. Asta s-a intamplat si in Villeneuve unde traia linistita si in pace o comunitate de hugenoti, pana intr-o zi cand catolicii au venit si aici si au masacrat cati-va dintre ei iar pe restul i-au alungat. Olivier (care facea si el parte din comunitatea hugenota) nu era un om care sa stea de-o parte si probabil datorita inflacararii tineretii, ia si el parte la represalii. Dar curand isi da seama ca nu aceasta este solutia. Solutia lui Olivier era la Pradel.

              Campurile Frantei sunt intr-o stare de oribil abandon  si, dintr-o data cei mai intelepti simt cum li se strange inima si ii cuprinde groaza: ce va manca poporul acesta maine ?" Olivier face parte dintre inteleptii acestia.

               Impreuna cu oamneii lui se retrage la mosia pe care o avea la tara, la Pradel. Face casa cat de cat locuibila. Intareste zidurile si doreste sa umple santurile de aparare cu apa. Dar de unde apa in plina luna august in acel tinut secetos ? Starea mosiei nu era cea mai buna, dar ce il mahnea cel mai tare era starea pamantului. 

Pamantul, pamantul sau, bunul pamant solid, durabil, lipsit de minciuni. O ce bine ar fi sa se dovedeasca docil, altfel se va lupta cu el si tot nu-i va da ultimul cuvant , pana nu va da tot ce e mai bun din el si va deveni roditor. Cu speranta si perseverenta incepe imblanzirea pamantului.

Dar de unde seminte - toate semintele au fost folosite pana la ultima pentru hrana oamenilor. Asa ca, cate-va zile mai tarziu dupa ce a imapartit cu grija treaba in gospodarie, Olivier isi inseuaza catarul si porneste plin de incredere spre munte. Din aceasta calatorie periculoasa, aduce o veste cu adevarat imbucuratoare. In schimbul a trei oi , a facut rost de samanta. Prima victorie a incapatanarii sale.

In interiorul gospodariei, ca si in exteriorul ei saracia a atins cote extreme. In plus locuitorii conacului se afla adesea sub amenintarea jafului si sau a atacurilor inopinate.

Cand vine iarna, Olivier se apuca sa scrie. Este una dintre maniile lui - sa noteze totul: calculele lui si munca indeplinita in fiecare zi. Scrie cum munceste, cu entuziasm, veselie si sinceritate. Isi consemneaza observatiile. Isi imagineaza experiente noi pe care sa le incerece: cum sa modifie o unealta, cum sa fabrice alta dupa un model vazut deja sau, pur si simplu, imaginat de el. Olivier are inzestrarea aceasta: de a simti intens nevoile pamantului sau ale fiecarui tip de sol sau de planta. Se gandeste mult la ele si apoi insira pe hartie scheme, planuri, proiecte. Veche obisnuinta de intelectual.

           Imediat ce va avea posibilitatea, va fabrica pluguri care sa desfunde in profunzime solul, grape noi, tavaluguri.. Semintele si balegarul se vor lipi bine de sol, in loc sa fie dus la vale de ploi. La punctul in care se afla acum, pierderea oricarei seminte este foarte importanta.

            In fond, agricultura in epoca aceea era foarte rudimentara. Din Antichitate pana atunci, nu se mai realizase vre-un progres. Bernard Palllisy, contemporan cu Olivier, s-a indignat de lucrul acesta.

"Armurieri" spunea el, schimba adesea forma halebardelor, a spadelor si a altor harnasamente, insa ignoranta din agriucultura este atat de mare, incat aceasta se practica in mod obisnuit dintotdeauna".                    Randamentul terenului era extrem de mic, mai ales pe solurile neproductive cum sunt majoritatea celor ale lui Olivier. Totusi, cand vine vara  observa ca parcelele ingrijte in mod special se dovedesc mai rodnice decat de obicei. 

              Inca o iarna plina de angoasa ca un cosmar ... Adesea, pe ascuns, stapanii rup de la ei ca sa le poata da copiilor si servitorilor o portie mai putin zgarcita.

Mintea lui Olivier este coplesita de aceasta obsesie: trebuie sa faca cumva, sa puna capat foamei! Trebuie ca oamenii sa manance! Trebuie ca pamantul sa rodeasca!                                                           Multe probleme - in aparenta, de nerezolvat - il agita si nu ii dau pace. Mai intai problema apei. Ar trebui sa aiba apa peste tot, pentru ca, timp de trei luni, Pradelul, dar si imprejurimile se transforma in desert. 

           Putin cate putin se contureaza si se impune o solutie indrazneata. Un curs de apa care curge din muntii Corions, Gazelul, curge pe la vest de domeniu, insa este asezat intr-un fel de rapa. Ar trebui captat mai sus, in locul unde, pe pamanturi invecinate, formeaza un mic bazin si adus printr-un canal pana la domeniu. Facand o intelegere amiabila cu vecinul sau, seniorul Mirabelului, Olivier va construi pe o lungime de proximativ 1000 de metri un magnific canal de aductie, sapat in sol, pardosit cu dale, care va merge mai inatai de-a lungul rapei, apoi, sosit la limita proprietatilor, va face o cotitura brusca spre casa. Acolo se va impartii in mai multe canalizari care alimenteaza adapatoarele, helesteul ratelor, gradina si pasunile. La inceputul lucrarilor, cate ironii va trebui sa suporte novicele nostru antreprenor! Insa apoi cata uimire!

           Hainele se uzeaza - si nu le pot inlocui. Marguerite (sotia lui) trebuie sa faca fata unor dificultati nemaiauzite. La toate acestea se mai adauga si iarna, care urmeaza dupa o ciuma. La conac viata continua sa dainue. Daca din punct de vedere material, oamenii vegeteaza, inima si spiritul sunt mai vii ca niciodata !

Continuarea o puteti citi aici

   

P.S. La data cand am scris pentru prima oara acest articol i l-am dedicat lui Wili Schuster, un "hugenot" de Transilvania care m-a inspirat prin viata si actiunile sale. De data aceasta il dedic din nou, post mortem, aceluiasi om de bine. Nu-mi doresc nimic mai mult, decat ca tara noastra, sa aiba cat mai multi oameni, care sa fie cum a fost el !

miercuri, 20 ianuarie 2021

Despre Covidiada si alte cate-va maruntisuri

 Mai acum cate-va zile ma intreaba cineva intr-un grup: Tu crezi in Covid ? I-am raspund ca nu ... eu cred doar in Dumnezeu. Desi hilara situatia descrie un fenomen interesant in care un virus invizibil ajunge sa capete puteri dumnezeiesti si sa controleze vitile unei intregi planete. Si iata cum apare o noua religie falsa: religia Covid, ai caror pastori nu mai predica de la amvoanele biseicilor ci de la pupitrele televiziunilor si din spatele monitoarelor, terorizandu-si bietii enoriași, asemenea preotilor evului mediu sau chiar a unor pastori de pe la 1800. 

Si cand se mai intampla sa moara cate un "necredincios" Covid ... slujbasii noii religii extaziaza ca l-au ajuns blestemele necredintei si il arata cu degetul: vezi ce se intapla ... daca nu crezi ? Pe mine chestia asta mi-a produs scarba, pana la extrem ... pana acum va legati de viata oamenilor, acum a-ti ajuns sa va legati si de moartea lor ? 

De mii de ani oamenii au murit de diverse boli chiar si ciumi, mai nou se moare din cauza stilului de viata si a obiceiurilor nesanatoase cu mult mai mult decat din cauza Covidului ... dar nu vad nici un ziarist incepand un razboi impotriva zaharului, nicotinei sau alcoolului. De ce ? Imi aduc si acum aminte de pe timpul cand eram licean sau student si mergeam si eu cu ce apucam ... cat fum de tigara inhalam (prin fumat pasiv) .... asta imi era cel mai de groaza lucru cand ma gandeam la o calatorie .... dar dintr-o data autoritatile au devenit foarte grijulii cu privire la sanatatea cetătenilor ... cata ipocrizie.

Dar de ce atata atentie pentru Covid - Covid in sus Covid in jos. In general religiile au jucat un rol foarte important de-a lungul istoriei iar aceasta noua religie e un pion important pentru ce va urma.

Suntem intr-un plin război 

ideologic- intre: pe de o parte conservatori si nationalisti si pe de alta parte progresisti globalisti.  Iar daca ar fi sa facem o paralela la istorie am fi intr-un context 1789/ 1848 in care apuneun sistem de gandire si de valori si se naste altul ... dar de data asta ... sub imperiul FRICII.

VA URMA.