" Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face slobozi " Evanghelia Sfântului Ioan VIII:32

vineri, 21 ianuarie 2022

Cu sinceritate ... pentru cei care vor sa se mute la tara

 



Cu ceva timp in urma am scris ca voi prezenta o viziune realista cu privire la mutatul la tara. Ultimii doi ani au accelerat fenomenul si multi s-au entuziasmat, pornind doar cu elanul nu ai cu realismul necesar schimbarii. In randurile ce urmeaza un prieten, Petrica Cristescu isi asterne experienta aceasta, intr-un mod sincer, obiectiv si realist. Articolul este scris dintr-o perspectiva profund crestina care posil sa apara intr-un material mai vast (cand va aparea voi da toate datele necesare celor care vor sa citeasca mai mult). Sper ca lectura sa iti fie utila, sa te inspire si sa te inalte spiritual.


Domnul zisese lui Avram: „Ieși din țara ta, din rudenia ta și din casa tatălui tău și vino în țara pe care ți-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare și te voi binecuvânta; iți voi face un nume mare și vei fi o binecuvântare.” (Geneza 12, 1-2)

Vara anului 2002 m-a găsit în agitația pregătirii nunții. Căutam o bucătăreasă bună, care să știe să gătească meniu vegetarian. Astfel am cunoscut o familie care se mutase de ceva timp din București într-un sat, la o depărtare de 50 km. După ce le-am cunoscut povestea, i-am spus miresei mele: „Ce oameni deștepți! Ce ar fi sa plecăm și noi într-o zi?”

Cu excepția a patru ani preșcolari pe care i-am petrecut la Tulcea, viața mi-a fost modelată în București, la bloc. Agitația orașului îmi dădea un sentiment de confort și siguranță. Însă, din acea zi, ochii mei au început să se deschidă treptat și să pricep capcana în care mă aflam. Ce viață mă aștepta? Zi de zi va trebui să lucrez pentru interesul financiar al altuia doar pentru a-mi duce zilele, o veriga în lanțul trofic al societății. În ce condiții vor crește copiii mei? Ca toți copiii de azi, cu bani dar fără părinți, cu cheia de gât printre betoane. Voi fi un sclav al sistemului, fără libertate, căci ce altceva dă libertate omului decât pământul: casă, apă, mâncare, energie.

După nuntă, am început să visăm la acel moment în care vom pleca spre o viață mai bună. Aglomerația din capitală a devenit rapid insuportabilă. De la lucru mă întorceam în fiecare zi cu durere de cap și nu mai puteam face nimic. Așteptam să terminăm amândoi facultatea. În acest timp am început să citim experiențele altor familii, scrierile lui E.G. White despre acest subiect. Iar convingerea că locul nostru nu mai este la oraș creștea mereu. Dumnezeu ne-a spus clar: „Plecați și Eu voi fi cu voi!” Ne gândeam că e posibil să dăm de greu și să regretăm mișcarea făcută. Astfel, am început să alcătuim o listă cu avantajele și dezavantajele vieții la oraș respectiv la țară, pentru ca în momentele grele să ne readucem aminte de unde am plecat. (Din fericire, nu a fost nevoie să o recitim.)

Am căutat un loc în țara aceasta (!) nici prea departe de București, pentru a putea să ne vizităm familiile și prietenii mai ușor, dar aproape de munți, în Ardeal (case mai ieftine si trai mai bun), un sat cât mai retras, în natură, cu oameni liniștiți. Și l-am găsit, prin intermediul unor cunoștințe ce tocmai se mutaseră acolo.

Am vândut tot ce aveam, ne-am cumpărat o Dacie, tocmai bună pentru situația noastră, și anul 2006 ne-a adus visul la realitate. Nu am cuvinte să descriu bucuria ce am trăit-o împreună, sentimentul de libertate. Chiar dacă încă nu aveam casa noastră și stăteam în condiții grele pentru un orășean, cu șoareci, frig și fum, eram fericiți. Ajunsesem în punctul pe care îl doream, chiar daca toată lumea a fost împotriva acestei idei. Nu a fost nimeni să ne încurajeze, în afară de Dumnezeu. Doi prieteni mi-au spus ca vor veni și ei, dar nu au mai făcut-o. Părinții noștri ne-au văzut viitorul ruinat (omenește aveau dreptate), doar tatăl meu ne-a spus ca ne va fi alături oriunde vom fi. Am văzut dragostea prietenilor în încercarea de a ne opri pentru a ne feri de greșeli și cu timpul mi-am dat seama că aveau mare dreptate.

Viața la țară pare romantică visătorului de la oraș. Așteptam să vină iarna și să stau lângă sobă liniștit, cu o carte în mână. Probabil, aceasta a fost cea mai mare dezamăgire și poate singura. Cine vrea să aibă timp, să stea într-un bloc la oraș! Aici e de lucru răzbit!

Au trecut aproape 15 ani. Pâinea nu ne-a lipsit; cred ca am dus-o mai bine decât am fi trăit în București. Chiar dacă stăm într-un loc retras, cu putini oameni, Dumnezeu ne-a găsit de lucru mereu, prin minuni nenumărate. Am lucrat la școală ca învățătoare și profesor, vreo zece ani la primăria din comună; apoi ca manager de proiect pentru investitori străini și, în final, pe cont propriu ca instalator. Orice om harnic și priceput găsește de lucru.

De când am primit primul copil, soția a renunțat la ocupația de învățătoare în favoarea celei de mamă. Acum avem trei copii mici, care învață zi de zi, alături de mama lor, să se teamă de Dumnezeu, să iubească natura și pe semenii lor. În liniștea dimineților am ajuns să Îl cunosc pe Tatăl meu ca niciodată și să mă apropii de El, Isus să locuiască în mine și eu în El. Din mijlocul furtunilor, familia mea a renăscut și astăzi suntem una, de nedespărțit.

Orice alegere implică un cost de oportunitate ce trebuie plătit. Tânărului bogat, Isus îi spuse: „Iți lipsește un lucru: du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, și vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ți crucea și urmează-Mă.” Dacă dorești să ai parte de comoara din cer, de crucea lui Isus, trebuie să plătești, să dai tot. Și noi tocmai de acest lucru fugim. Ne este teamă să trăim prin credință urmându-L pe Isus; ne pierdem siguranța zilei de mâine, sărăcim, ne costă. Dar altfel, nu-L putem avea pe Isus!

Există însă și cealaltă față a banului. Am văzut multe și am trecut prin multe; am observat că mutarea la țară nu este rezolvarea problemelor ci, mai degrabă, amplificarea lor... Cunosc personal multe familii ce au făcut acest pas înaintea noastră sau mai târziu și constat, cu mare tristețe, că marea majoritate au dat faliment! Faliment financiar, spiritual, familial. Unii nu s-au mai descurcat material și au fost nevoiți să plece la oraș sau peste hotare la muncă, lăsând copiii în grija Domnului. Alții și-au pierdut credința. Mulți au divorțat... Atunci când plecăm departe, poate încercăm să fugim de noi, de problemele ce le avem, dar acestea se țin scai de noi. Oriunde vom merge, vom fi tot noi înșine, cu apucăturile noastre. Iar liniștea, lipsa altor factori perturbatori, amplifică problemele. Aici, la țară, am fugit de ispite. E drept, au fost mult mai puține, dar mai mari.

Nu știu în detaliu care au fost motivele falimentelor celorlalți, dar știu care a fost sursa binecuvântării noastre: Dumnezeu ne-a iubit și a răspuns credinței noastre. Mă consider un caz fericit și asta nu datorită mie, ci datorită făgăduinței lui Dumnezeu: „Plecați și Eu voi fi cu voi!”. Simt că am binecuvântarea lui Avram care a ascultat și a plecat. „Eu am venit ca oile Mele să aibă viață, și s-o aibă din belșug!” (Ioan 10, 10)

Sună paradoxal, dar, cunoscând istoria multora, nu sunt printre cei care încurajează mutarea la țară oricum. Omenește, este un pas riscant și poate ireversibil. Trebuie plănuit fiecare detaliu, partea financiară pe termen lung, luat în calcul școala și anturajul copiilor, biserica din apropiere cu istoricul ei etc. Noi nu am gândit așa. Am ajuns aici fără să avem o casă cumpărată și nici o sursă de venit, dar am avut totuși făgăduința și asta ne-a salvat.

Totuși, dacă a fost vreodată un timp mai potrivit și mai urgent de a ieși din orașe, acela este azi (ca să nu spun ieri). Trăim vremuri deosebite, așteptate de generații. Dumnezeu deja și-a avertizat poporul într-un mod clar să iasă din oraș, dar nu mai avem urechi, nu mai avem curaj. Nu cred că mai este timp pentru deliberări, ci trebuie să folosim uleiul acumulat până în prezent și să mergem doar prin credință. Doar așa vom putea trece prin anii ce ne stau în față. Dar, dacă n-ai această experiență cu Dumnezeu, nu sări în gol că te va durea! Caută-l mai întâi pe El, prinde-I mâna cu putere și apoi pleacă.

Deși mutarea la țară face parte din pregătirea copiilor lui Dumnezeu pentru „zilele pustiirii”, preocuparea noastră trebuie să depășească nivelul de supraviețuire. „Pentru că oricine va vrea să-și scape viața o va pierde; dar oricine își va pierde viața pentru Mine o va câștiga.” (Mat.16,25) Cunosc o întreaga comunitate de frați mutați prin văgăunile munților, acolo unde se poate ajunge cu mașina 4x4 doar pe vreme bună, preocupați de pregătirea proviziilor de hrană și energie. Am alți prieteni care se pregătesc să plece la primăvară în Siberia, ca „turist” și să se rătăcească pe acolo. Am un alt prieten care a stat un an și jumătate cu cortul în munte așteptând venirea Domnului. Dezamăgit, am fost rugat să îl ajut să coboare. Chiar dacă acestea sunt cazuri extreme pentru noi (situațiile extreme cer măsuri extreme), nu acesta este felul în care noi trebuie să ne pregătim. La fel ca Domnul nostru, noi nu trăim pentru noi, ci pentru cei din jur, ca să fim o lumină, să fim sarea pământului. Nu e timpul sa ne strângem provizii pentru noi ci pentru cei din jur, să devenim binecuvântarea lui Dumnezeu pentru pământul care piere.

Dumnezeu are un plan special conceput pentru tine, la fel cum îl are pentru mine. Nu este o altă siguranță mai mare pe acest pământ decât să știi că ești parte din el. Fiindcă „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său” (Rom. 8, 28). Dumnezeu să-Și arate îndurarea față de tine!