" Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face slobozi " Evanghelia Sfântului Ioan VIII:32

duminică, 21 iunie 2015

Jurnal de livada (de la teorie la practica)

prun inainte de taiere
prun dupa taiere
 Din lipsa de timp o sa descind in subiect abrupt, fara nici o introducere.
Asa cum aminteam in anteriorul jurnal de livada intre 92 si 98% din substanta uscata a copacului provine din atmosfera.
Ca sa nu lungesc povestea as spune ce as face eu (si ce o sa fac ) ca livezii sa-i fie cat mai bine.
In primul rand, as planta pomii la distante ceva mai mari fata de cat se recomanda oficial. Marc Bonfils recomanda plantarea marului (altoit pe franc) la 10m distanta unul de altul, a parului la 9 m, a prunului la 8 m, iar a ciresului la 10 m.unul fata de altul.
Cifrelel astea pe care le-am dat, suna aberant pentru actuala cultura industriala, pentru ca la asta s-a ajuns in mare parte in pomicultura zilelor noastre (nu mai avem agricultura ci industrie-agricola). Si totul porneste de la bani - dorinta de a-i face cat mai multi si in cat mai scurt timp. Dar cu ce pret ?
Cum se fac cat mai multi bani ? Inghesuind cat mai multi pomi (asemenea bietelor animale in halele alea imense si neaerisite). Aceasta suprapopulare are cate-va consecinte :
 Parazitismul care constitue marea plaga a "industriei agricole" moderne bazate pe monocultura.
Privarea de soare - probleme cu fotosinteza, absortia de C si O (dupa unii autori numai astea 2 elemente ar constitui 88% din componenta plantei). In acelasi timp privarea de soare constitue o importanta sursa de boli.
Privarea de aer - probleme cu absortia in special a azotului si in acelasi timp sursa de boli.
Tocmai ceea ce promitea sa devina o mina de aur da nastere la un munte de probleme - paraziti, boli, carente in diverse elemente a caror combatere si rezolvare necesita o multime resurse, energie, respectiv bani. In final ecuatia suna cam asa - din dorinta de a face mai multi bani se consuma o gramda de bani (pe pe stropiri si chimizari) fapt care face ca produsul finit sa iasa de o calitate indoielnica dar la un pret mare.
Fiindca vreau sa fac parte din solutie nu din problema o sa prezint cate-va variante -
Cum am putea rezolva problema parazitismului -
1. prin POLICULTURA (culturi mixte sau intercalate),a. in primul rand nu permite parazitilor sa se raspandeasca asa de repede si de usor pe intreaga suprafata a livezii,
b. in aclasi timp doua sau mai multe culturi nu epuizeaza anumite resurse asa cum o face o monocultura.
c. daca plantezi plante complementare doua sau mai multe culturi coopereaza mai bine decat una singura, si eviti problema concurentei. (plantand o singura specie acestea tind sa concureaza, daca platezi mai multe specii si stii sa le alegi s-ar putea sa coopereze)
 d. poti sa plantezi plante protectoare: usturoi, ceapa, pelin (tin parazitii la distanta), hreanul (protejeaza de bolile cauzate de ciuperci)
1.1  prin plantare la distanta mai mare intre pomi (pui cu paiu, iei cu caru, si viceversa :-): e de preferabil sa ai mai putini pomi fructiferi dar care produc mai mult (fara fenomenul de alternanta), pe termen mai lung, decat multi pomi slabiti, bolnavi, tratati chimic * (aici este o mica mare problema legata de metoda de altoire a pomului)
2. privarea de sore se poate rezolva prin ceea ce am amintit anterior - plantarea la distante mai mari si in acelasi timp prin taieri.
Sunt niste versuri foarte sugestive care spun: "Ridica-ti umbra de pe umbra mea si iti voi da si recolta mea si recolta ta".
Sunt unii permaculturisti - ca de exemplu Seep Holzer care sunt impotriva curatarii pomilor. In cazul lui Seep Holzer inteleg oarecum motivatia. Personajul are peste 40 de hectare, pe multe dintre acestea fiind plantati pomi. La astfel de dimensiuni nu mai ai timp fizic sa te ocupi si de taieri.
Personal consider taierile moderate necesare.  Da, sunt impotriva taierilor radicale sau a taierilor doar de dragul taierii. Sunt situatii in care unii pomi ajunsi la maturitare nu mai au nevoie de taieri deoarece pentru un numar de ani ajung la un echilibru.
Cu toate acestea in primii 4-5 ani, la pomii  fructiferi, dupa parerea mea taierile sunt necesare. In primul rand formeaza coroana, nu permite alungirea excesiva a ramurilor, respectiv formarea unui trunchi prea subtire care in caz de vant puternic sau depuneri mari de zapada poate duce la compromiterea copacului. Cand curat copacul caut sa formez ocoroana armonioasa dezvoltata aproximativ egal (usor mai ridicata spre partea nordica), cu mijlocul aerisit in care sa patruna aerul si lumina. Daca nu patrunde aerul si lumina in mijloc cu siguranta vor patrunde bolile si parazitii,
deoarece umiditatea este cel mai propice mediu pentru dezvoltarea bolilor ( e cam ca si in proverbul acela - unde nu intra soarele pe geam intra doctorul pe usa :-)In concluzie aerul proaspat si lumina constitue cel mai bun dezinfectant nu doar pentru copaci ci si pentru oameni.
Asa ca SPOR LA TREABA ! in aer cat mai curat.

In continuare un videoclip ... inca in lucru
Scuzati calitatea filmarilor si nu numai ...


vineri, 24 aprilie 2015

Despre radacini


Omul e ca pomul. Tocmai de asta imi place sa studiez pomii, deoarece pot sa aflu mai multe despre oameni ... de la distanta :-).
In dreptul pomilor la fel ca si in dreptul oamenilor suntem tentati sa studiem doar partea vizibila coronamentul si fructele (roadele) dar sa neglijam partea invizibila, radacinile, care dealtfel sunt la fel de importante. La un pom sanatos radacinile ar trebui sa fie proiectia coroanei in sol . Desi aduc doar 5% din masa uscata a copacului, sunt cele care il sustin, care spun multe despre sanatatea lui si sunt primele care cedeaza in caz de calamitati (ger, inundatie) daca nu sunt foarte rezistente.
Pornind de la aceasta metafora tind sa cred ca cele mai importante lucruri pe care ar trebui sa le ofere parintii copiilor lor sunt: Radacinile si Aripile
Facand o trecere de la registrul pomicol la cel filozofic (hai ca am inventat o noua disciplina ... filozofie pomicola : -), realizez ca in vremurile in care traim, postmodernismul asta nebun, radacinile nu mai sunt importante, ba chiar se cauta a fi taiate (... uneori taiate de pe lista). Globalizarea si "Political correctness" a facut sa para desuet sa vorbesti despre radacini, sau Doamne fereste ... despre radacinile cuiva. Ei , ei  ...dar stiau oamenii batrani de ce te intrebau, primul lucru cand te duceai intr-un loc nou, sau unde nu erai cunoscut - Al cui esti mamaie ? Ca sa nu vorbesc de vremurile biblice cand ce urma dupa numele tau era poate  mai important decat insasi numele tau: de exemplu Gamaliei fiul lui Pehdatur (mi se pare foarte simpatic numele asta). Vechiul Testament are o carte dedicata genealogiilor - cartea Numeri, peste care de multe ori cand eram mic saream, deoarece ma plictiseam. Acuma o citesc cu alti ochi. M-as fi bucurat ca si popor sa vem genealogii pe zeci de generatii, dar din pacate la majoritatea dintre noi nu bat mai mult de trei, patreu maxim cinci generatii ... o spune asta si ceva despre radacinile noastre :-)
Cand ma refer la radacini , nu ma refer numai la zestrea genetica si genealogie ci la multe, multe altele, deoarece problema este foarte complexa.
Nu demult citeam niste cuvinte care in contextul discutiei noastre despre radacini spun multe: "E important sa ai facultate, dar e mai impoartant sa ai pe cei sapte ani de acasa". Cred ca in curand, din pacate,  termenul asta va trebui inlocuit cu cei sapte ani din fata televizorului. Ne mai intrabam de ce avem generatiile pe care le avem. Multi dau vina pe societate, altii pe sistemul educational. Personal cred ca vina porneste din familie, deoarece atunci cand au dat primii muguri si au inceput sa se dezvolte radacinile nu a fost cine sa le directioneze corect. Spuneam in inceput - Omul e ca pomul, si daca de mic creste stramb ... mai tarziu nu mai ai ce-i face.
Deoarece vad ca ma lungesc prea mult as vrea sa mai ating doar un ultim aspect.
Din cauza vocatiei tatalui meu si a cursului pe care am ales sa-l urmez in viata , am  facut un calcul si am vazut ca nu am stat mai mult de 8 ani intr-un singur loc, cat despre locuri ... le-am pierdut si numarul si sirul :-)
Ei, lucrul asta are multe avantaje - te face mai receptiv la noutate, te obliga sa ai aptitudini sociale, te invata sa te adaptezi mai usor ... DAR are si o mare hiba, te face sa te simti dezradacinat.
Sunt in proces de a rezolva si aceasta problema, mi-am aruncat radacinile si sper sa se infiga cat mai adanc in pamant si astfel ancorat sa ma trag de ele si sa ajung cat mai repede la "locul meu".
Romania se va confrunta cu o mare problema pe care o vom resimtii din plin in cel mult o generatie. Generatia batrana "pleaca" ... in cimitir, generatia tanara pleaca si ea,... nemaiexistand schimbul de stafeta. Din pacate multi din generatia mea nu si-au gasit inca locul, acolo unde au avut radacinile. Ar fi un lucru intelept sa fie ajutati sa si-l gaseasa.
In incheiere as dori sa astern pe monitor niste ganduri (al caror autor si sursa insa le-am pierdut, din pacate), care prezinta aceasta realitate trista.
"Tinerii cresc in regiuni rurale, pleaca la oras si nu semai intorc. Acum norma este plecarea fara intoarcere. Iar acest lucru se aplica si familiilor si de la oras si de la sat. Confor noului standard destinul copilului nu este sa isi urmeze parintii ci sa fie mai modern decat ei; succesiunea a lasat loc saltului in evolutie. Iar aceasta norma este institutionalizata nu in frumoase istorisiri locale, ci in sistemul de educatie. Scolile nu mai sunt orientate spre mostenire culturala, pe care ar avea datoria sa le transmita mai departe nestirbita, ci spre cariera, adica spre viitorul copilului. Prin urmar, orientarea este in mod necesar teoretica, speculativa si mercenara".
Omul e ca pomul ... iar fiecare pom are locul lui
Inradacinare usoara :-)

duminică, 12 aprilie 2015

Nepotii Ghertrudei

Acest articol este ultimul dintr-o trilogie, alaturi de: Povestea Ghertrudei si Copii Ghertrudei.
Articolul se doreste un fel de preludiu de happy-end. Si prezinta ziua in care turnul bisericii din Gherdeal cu un ochi plangea iar cu altul radea. O droaie de nepoti de peste tari s-au strans, iar pentru o zi au fost din nou ACASA.
Va las in seama imaginilor deoarece o imagine facemai mult ca o mie de cuvinte.





miercuri, 11 martie 2015

Jurnal de livada


Articolul de fata s-a nascut dintr-un experiment facut de un om de stiinta francez pe la 1800 si cate-va observatii personale.
Omul de stiinta francez a luat o samanta pe care a pus-o intr-un ghiveci mare. Inainte de a planta samanta a cantarit cantitatea de pamant din acel ghiveci. Dupa un numar de ani, sa zicem 15, avea in ghiveci un pom in toata regula. A scos pomul a curatat radacinile de pamant si a cantarit din nou cantitatea de pamant, iar apoi pomul. Cum probabil s-ar fi asteptat greutatea pomului ar fi trebuit sa fie diferenta dintre cantitatea de pamant initiala si cea finala. Realitatea nu a fost nici pe departe asa. O infima cantitate de sol "disparuse". Dar atunci din ce crescuse copacul ?
De curand am citit o carte scrisa de Claude Bourguignion, inginer agronom francez, doctor in stiinte si fondator al LAMS (Laboratorul de analize microbiologice ale solului). Studiile sale sunt rezultatul a peste 5000 de analize de sol complete - unele dintre ele regasindu-se in cartea care acuma se gaseste tradusa si in limba romana - Solul, Pamantul si Campurile, revenire la o agricultura sanatoasa.
Iata ce spune acest autor - "Pentru a se hranii din atmosfera, care nu contine decat atomi usori, capabili sa se amestecesi sa se omogenizeze rapid, plantele folosesc frunze netede si plate, sustinute de ramuri sau de tulpini. Pe de alta parte pentru a se hrani din sol care contine atomi grei si foarte putini mobili, folosesc radacini numeroase si foarte incalcite ca o chica. Pe scurt, putem spune ca atomii usori din aer sunt cei care vin spre frunze in timp ce radacinile sunt cei care trebuie sa se indrepte spre atomii imobili din sol. Frunzele sunt suprafete plane care care se lasa agale mangaiate de vant; radacinile sunt mici carcei mobili si numerosi care isi cauta substratul nutritiv in opacitatea solului. Cele doua strategii, a frunzelor si a radacinilor, se pot rezuma la asteptare respectiv actiune. Iar biologia ii da aici peste nas civilizatiei noastre ingenioase, pentru ca asteptarea calma a frunzelor le asigura peste 95 % din elementele constitutive ale plantelor, in timp ce actiunea greoaie a radacinilorle asigura sub 5%.  Aceasta mica reflectie s-ar incadra foarte bine intr-o dezbatere filozofica privind usurimea si greutatea, cugetarea si actiunea, sau intr-o dezbatere religioasa privind asteptarea in rugaciune si actiunea misionarilor" (pag. 48 din cartea mentionata mai sus)
Probabil la fel de noua, cum a fost si pentru mine, teoria pare destul de ciudata - ...cum adica, pana la urma  noi mancam aer ? :-)
Nu , nu mancam  aer ( ca sa par mai stiintific :-) mancam: carbon, oxigen, hidrogen si azot.
Ce e interesant este ca daca te uiti la elementele consititutive ale organismului uman acestea sunt cele mai importante, in ce priveste procentul - clik aici
Bourguignion afirma ca elementele care provin din atmosfera reprezinta  intre 92 si 98  % din greutatea substantei uscate a plantelor- un alt autor francez Marc Bonfils spune de 94 % undeva la 10-17 tone per an la hectar ...
Elementele care provin din sol reprezinta undeva la 2-5% din  greutatea substantei uscate a plantelor - din care 12 elemente vitale- potasiu, clor, urmate de fosfor , bor, calciu, magneziu, sulf ,fier, mangan, molibden
si alte 18 oligoelemete accesorii sau cu rol mai putin cunoscut din care - litiu, sodiu, rubidiu, cesiu urmate de fluor, siliciu, seleniu, cobalt, iod, strontiu, bariu, aluminiu, vanadiu, staniu, nichel, crom, beriliu, brom. Nevoia de aceste minerale si oligoelemente este undeva la 500-800 kg /an la hectar. Rezulta ca planta (apoi noi) ne hranim cantitativ din aer si doar calitativ din sol.
O alta intrebare care se ridica este cum patrund acesti atomi in planta  -
doar carbonul si oxigenul reprezinta 88 % din compozitia vegetalelor (tot auzim de carbohidrati - pai astia sunt carbohidratii - molecule organice de C, O si H , sau cum le-as zice eu, pachetele de energie. Carbonul si oxigenul provin din dioxidul de carbon (CO2) - celebrul codoi a lu coana Elena :-). Intrarea dioxiduui de carbon in compozitia plantei se face datorita reactiei numita fotosinteza, care permite integrarea carbonului si a oxigenului din dioxidul de carbon in structura unei glucide. In schimb hidrogenul, care reprezinta  6% din compozitia vegetalelor, provine din descompunerea apei de ploaie in oxigen care se degaja si in hidrogenul care se integreaza in tesuturile plantelor. Aceasta descompunere are loc in timpul fotosintezei si ramane, de altfel, un mister pe care cercetatorii tare ar vrea sa il dezlege, pentru a obtine oxigen si hidrogen la pret mic si in cantitati mari.. In plus, apa furnizeaza si oxigenul care intra in compozitia plantelor. Azotul provine din atmosfera, datorita unor microbi speciai care sunt capabili sa transforme azotul gazos in amoniu. Acesta din urma intra in compozitia leguminoaselor, sub forma de aminoacid, sau este transormat in nitrat de catre microbii din sol, fiind absorbit decatre alte plante.
In ce priveste absortia mineralelor si a oligoelementelor din sol - este o alta poveste. Si ca sa o scurtez pot spune ca flora microbiana joaca un rol foarte important de care din pacate agricultura moderna nu prea tine cont.
 Afirmam anterior ca plantele se hranesc cantitativ din aer si doar calitativ din sol. Multi agricultori cred ca  pentru a creste planta cat mai mare este nevoie de o cantitate insemnata din celebrul N,P, K. Problema este si planta, asemenea organismului uman are nevoie de 30 de elemente (nu 3 !)  din care 12 sunt vital . Burdusind capurile cu chimicale s-ar putea sa faca mai mult rau decat bine. De ce ? De exemplu excesul de fosfor provoaca carente in zinc, cupru iar azotul nu se mai asimileaza in mod eficient in timp ce excesul de potasiu dezechilibreaza  absortia de magneziu, calciu si bor (Bonfils).
Daca luam exemplul azotului lucrurile nu stau diferit - "Fara lumea microbiana , azotul din atmosfera, foarte abundent de altfe (79% din atmosfera), nu ar putea intra in lumea vie. Intr-adevar azotul are o molecula foarte stabila, pe care numai bacteriile stiu sa o transformein amoniu si apoi nitrat. De-abia in 1913, odata cu aparitia procedeului Haber-Bosch (taticii celebrului BASF), omul a putut copia aceasta reactie microbiana, in scopul de a obtine nitrati pentru bombe. Pana atunci oamenii optineau praful de pusca cu ajutorul salpetrului (nitrat de potasiu) , fabricat in pivnitele umede de catre lumea microbiana.  Acest sistem nu putea furniza suficient praf de pusca pentru razboaiele moderne. Astfel ca fabricarea industroala a nitratului, in 1913 i-a permis omenirii sa duca razboiul atat de eficient intre 1914-1918. Dupa acest razboi, excedentele de nitrati au fost folosite in agricultura, iar uzinele militare au devenit agricole.
 Totusi aceasta cale industriala prezinta doua inconveniente majore: este energofaga -sunt necesare 3 tone de petrol pentru a produce o tona de ingrasamant azotat, si este poluanta - dupa prima ploaie azotul neasimilat se pierde.
In schimb , calea microbiana de fixare a azotului si de mineralizare a humusului incepe odata cu venirea primaverii  si se opreste toamna , cu alte cuvinte functioneaza pe perioada de crestere a plantelor, urmand ritmul lor. De aceea nu exista pierderi de azot in ciclul natural. In general in ciclul natural nu exista pierderi - nimic nu se pierde totul se transforma :-)
Este fantastica aceasta lume pe care am descoperit-o. Numai o minte super inteligenta ar fi putut proiecta asa ceva. De aceea cu cat aprofundez mai mult "cartea naturii" realizez cat de incuiat si ignorant trebuie sa fii sa sa pui procesele care se petrec sub ochii nostrii (dar pe care de cele mai multe ori nici nu le vedem nici nu le intelegem) pe seama hazardului sau a evolutiei.
Putem alege sa ne razboim cu solul sau sa ii dam libertatea de a se manifesta neingradit si eficient asa cum l-a creat Dumnezeu..
Va urma.