" Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face slobozi " Evanghelia Sfântului Ioan VIII:32

duminică, 21 decembrie 2014

Traind ca zeii

Da, traim ca zeii. Titlul postarii nu este al vreunui film, roman sau piesa de teatru, ci este o realitate (in surs de a se spulbera) pe care o semnificativa parte din zona dezvoltata economic a omenirii, o traieste.
Probabil avem nevoie din cand in cand de o cura de "abstinenta de la civilizatie" pentru a intelege ca - traim ca zeii.
De vre-o patru, cinci ani am ocazia sa practic periodic astfel de cure, nu neaparat din pasiune ci fortat de imprejurari
Si acuma imi aduc aminte de primele ocazii cand lucram la casa. De fapt nu se putea numi inca casa din cauza ca, mai erau doar doua ziduri din ce a fost odata o casa. Deoarece eram mai sigur in afara casei decat in casa,dormeam intr-un hamac sub cerul liber si instelat, experienta  dealtfel foarte romantica - pana pe la vre-o 3 dimineata cand se lasa frigul. La data cand dormeam in hamac nu aveam curent cea mai mare parte din operatiuni le faceam manual, adica ceva in genul - a trage barca pe uscat. Au fost mute experiente care m-au facut sa inteleg ce inseamna sa-ti storci ultima picatura de energie - ca de exemlul caratul a 40 de metrii cubi de pietris, in panta ... de unul singur, adica cu roaba :-) . Pe langa multe, multe alte lectii am invatat ce inseamna energia si cat de importanta este.
"Pretuim orice sursa de energie fiindca o putem exploata ca sa faca treaba pentru noi. De exemplu, de fiecare data cand porniti un bec de 100 de W,este ca si cum ati avea o persoana sportiva in pivnita care pedaleaza cat poate de tare pentru a mentine acel bec aprins. Aceasta este cantitatea de energie pe care o foloseste un singur bec. Cand porniti robinetul, faceti dusuri fierbinti, sau aspirati podelele, este ca si cum locuinta dumneavoastra ar contracta serviciile a cincizeci de sclavi cu conditie fizica exceptionala, care pedaleaza in pivnita, cat de repede pot, non stop, de la simpla atingere a unui intrerupator. Atunci cand porniti masina, in functie de motor, este acelasi lucru cu un rege care inhama trei sute de cai la o trasura. Acest "numar de sclavi" daca doriti, il depaseste pe  cel care il aveau capetele incoronate in trecut. Dat fiind faptul ca nici macar regii din vechime nu puteau sa fluture un card de credit doar asa, dintr-un capriciusi sa se trezeasca de cealalta parte a lumii in mai putinde o zi, am putea sa spunem ca ne bucuram de puteri dumnezeiesti."
Daca ne intrebem cate "munca" este stocata intr-un litru de benzina - cea mai utilizata forma de energie, vom afla ca un litru benzina echivaleaza cu 32,87 BTU, iar 3,412 BTU reprezinta 1KWh. Daca luam in considerare ca munca umana sustinuta este de 74 W/ora pentru munca agricola pentru o persoana obisnuita, ea ajungand la 100 W/ora la o persoana cu o conditie fizica buna ajungem la concluzia ca 1 litru de benzina  echivaleaza undeva intre 96 si 130 de ore de munca umana.
Realizati de cata energie dispunem si care este cu adevarat valoarea ei ?
Eu cred ca nu realizam, inca ... dar vom realiza in urmatorii 10 ani de aici inainte.
Personal cred ca am avut parte de cea mai prospera perioada din istoria umanitatii. Omenirea a dispus de resurse si energie cum nu a dispus niciodata de cand este ea. Desi nu vreau sa comentez cu am risipit aceste "cadouri" trebuie sa recunoatem ca acestea ne-au facut mai informati si mai inteligenti, dar ma intreb retoric - si mai intelepti ?
Una dintre maximele pe care le indragesc mult - Mens sana in corpore sano.
Din perspectiva acestui dicton, la ora actuala omenirea/societatea sta rau la ambele capitole. Suntem asemnea unui batran garbovit si impovarat de greutatea suncilor, semn al indelungatilor ani de imbuibare. Cu o inima slabita care sa zbate din rasputeri sa-i pompeze putinul sange slinos care i-a mai ramas.
Daca sangele ar fi energia, inima ar fi economia iar batranul socitatea consumerista in care traim,  atunci (desi macabra)  aceasta este cea mai plastica imagine pe care o pot gasi pentru acest trist context.
In economia asta intortocheata a vietii dispunem de 2 (respectiv 3) elemente pe care le avem in comun, dar care fac diferenta - TIMPUL cu o derivata a lui ... banii si Energia care se poate citi si Sanatate. Regula jocului e ca nu le poti avea pe toate odata ...
Urmeaza perioada sarbatorilor, climaxul sindrofiei consumeriste de fiecare an - ce va doresc eu este sa aveti TIMP. Timp de cei dragi, timp de gandit, timp de respirat in tihna.
Si un ultim gand -"Lipsa timpului e unul dintre motivele pentru care consumam prea mult, in incercarea de a compensa pierderea acestei bogatii primordiale. Timpul inseamna viata. A fi cu adevarat bogat inseamna a fi stapan pe timpul tau". Charles Eisenstein, Economia sacra.
P.S. Cine a avut rabdare sa citeasca pana la sfarsit si mai are si aceasta bogatie primordiala, TIMP :-)  primeste cadou - de citit o carte Curs pentru dezastre, Despre viitorul nesustenabil al economiei, energiei si mediului nostru