Inceputul asezarii nu a fost deloc usor. Au trebuit sa taie si sa defriseze copacii si tufele, ca sa transforme valea nu doar intr-un loc frumos ci si prietenos.
Dupa ce au curatat locul, primul lucru pe care l-au facut a fost sa traseze conturul temeliei bisericii, care urma sa fie asezata in centrul satului, pe cea mai ridicata portiune de teren.
Apoi au inceput sa-si injghebe niste adaposturi pentru ei si animalele lor.
Prima iarna a fost cea mai grea. Erau saraci, iar cel mai pretioase lucruri - era ca se aveau unii pe altii si pe Dumnezeu, iar acestea le erau suficient... si erau fericiti.
Asa se face ca in timpul lungilor seri de iarna, tot satul (care la data aceea era alcatuit doar din cate-va familii) se intalneau rand pe rand unii la altii, in jurul vetrei, depanand istorii, amintiri, povesti si facand planuri pentru urmatorul an - ce casa mai aveau de construit ce sura mai aveau de ridicat.
Incet, incet s-au cladit toate casele, iar Gherdealul a inceput sa arate ca toate celelalte sate sasesti ... ba chiar mai mandru. Ce nu a terminat Ghertruda au continuat mai departe sa faca copii ei. Au ridicat si biserica. Munceau cu totii, inclusiv copii. Legenda spune ca tiglele de pe acoperisul bisericii au fost carate de femei, care-si impleteau parul asemenea unui cos, pentru a le transporta pana in varf, in siguranta.
Satul a prosperat astfel incat pe la 1520 a fost destul de puternic sa ridice si ziduri de aparare. Acum biserica inconjurata de ziduri si patru turnuri de aparare se inalta parca mai mandra spre cer, fiind un axis mundi care conecta toata suflarea satului la divinitate.
Proaspata biserica fortareata pe langa functia spirituala, oferea acum si protectie fizica impotriva navalitorilor. Asa se face ca atunci cand intonau in biserica imnul compus de Luther - Ein feste burg ist unser Gott (Cetat tare-i Dumnezeu), acuma parca avea alta rezonanta.
Biserica era sufletul comunitatii, cea in jurul cereia isi desfasurau existenta si care le marca evenimentele importante ale zilei dar si ale vietii. Ea era cea din turnul careia se trimitea primul semnal in caz de pericol. Dar ea era si sursa de hrana. Aici probabil va trebui sa dau unele explicatii (din cate stiu in aproape toate comunitatile sasesti din Transilvania, sasii tineau o parte din provizii, in special slanina, intr-unul dintre turnurile de aparare sau chiar al bisericii, deoarece in caz de atac nu mai aveau timp sa isi ia provizii, iar ele erau deja la loc sigur. Traditia a ramas pana de curand). Biserica era cel mai sigur loc in caz de vremuri tulburi.
Aceste vremuri tulburi nu s-au lasat mult asteptate si nu au ocolit nici pe "copii" Ghertrudei.
Pe la 1590 o ceata de turci ataca comunitatea, care reuseste totusi sa se retraga in spatele zidurilor protectoare. In timpul asediului un destoinic arcas gherdelian reuseste sa il rapuna pe comandantul cetei de ieniceri. In ciuda acestui fapt osmanlaii reusesc sa escaladeze zidurile. Ca printr-o minune gherdelienii reusesc sa-si negocieze rascumpararea, in schimbul unei cantitati de aur, pe care insa nu o aveau. Trimit mesageri in satele vecine. Ajutorul vine chiar de la cel mai apropiat sat, Bruiu, care se ofera sa le dea cantitatea necesara de aur in schimbul cedarii terenurilor agricole si a pasunii (dinspre Bruiu) pentru un numar de ani.
Terenul nu este restituit dupa data stabilita, asa ca incepe un conflict care avea sa se continue cu un proces, procesul de 100 de ani, cel mai lung din istoria Transilvaniei, proces care avea sa ajunga pana la Viena.
Vremurile tulburi nu s-au oprit aici ci au continuat sa vina, fie printr-un incendiu devastator, fie prin deportari in Siberia sau colectivizare. In tot acest timp, gherdelenii au ramas cum au invatat de la mama lor, UNITI.
Asa se face ca atunci cand au putut sa emigreze spre alte zari, au emigrat cu totii, nemairamanand in sat aproape niciunul.
In urma lor au ramas doar casele (a se citi ruinele), cei care au plecat in cimitiri si turnul bisericii care inca vegheaza, ce-i drept putin aplecat de greutatea anilor.
Vegheaza, in raiul ... aproape gol, de la Gherdeal.
sa speram ca Va urma
si happyend-ul
Frumos trecutul acestui sat, pacat ca nu ai informatii despre prezent. Acest "sat uitat de lume", este mai civilizat decat zece sate din Moldova. Ai scris despre Somartin si Bruiu, dar oare ai idee ca la fiecare doua sate ezista un pian de concert? Ai idee ca in aceste sate se dau ore de pian? Ai idee ca din toate aceste localitati provin oameni importanti in tara? Nu moguli si nu beizadele!
RăspundețiȘtergereCand culegi informatii ar trebui sa nu te rezumi la cei doi betivi ai satului, "sasii" care au mai ramas :(
Casele nu sunt parasite, exista proprietari care nu au dorit sa le vanda. Satul ar putea inflori, dar nu prin articole dramatice ci prin implicarea autoritailor care sa nu mai permita lasarea in paragina a caselor, pe principiu l" Esti proprietar, trebuie sa te ocupi de bunul pe care il ai". Lucrurile astea nu se intampla. A existat un plan de renastere a satelor transilvanene prin aducerea unor persoane in sat care sa intretina si sa renovezecasele din proprietatea primariei. Cum a esuat? Foarte simplu...au venit si nu au crezut ca lipseste cafeau de pe masa. Li s-au creat conditii de locuit initial, apoi trebuia sa inceapa sa munceasca. Ce au facut? Nimic. Nu aveau cum sa faca, toti au crezut ca vor avea slujitor, doar erau veniti de la Bucuresti, Cluj, Tg. Jiu. Nimeni nu a vrut sa munceasca, era dificil. Ce aveau in localitatile de unde plecasera? Nimic, n-aveau locuinte, n-aveau locuri de munca. Un fapt relevant, Gherdealul este inconjurat de sute de hectare de padure. Toti acesti "musafiri" nu au fost in stare sa stranga lemne de foc, cu toate ca padurea e plina de vreascuri.
Acest "sat parasit" nu este altceva decat dovada implicarii statului. Pana nu vom invata sa ingrijim ceea ce este in proprietatea noastra, asa vom avea satele.
Te invit in Germania, savezi si poate sa intelegi ce inseamna proprietatea, cate reguli exista si cum sasii nostri le respecta. Oare de ce nu respecta si aici?
Multumesc ca v-ati luat timp sa scrieti un comentariu asa de lung. Legat de articolele pe care le-am scris pe acest blog le-ati citit ... cu atentie ? Nu mi se par deloc dramatice, cel mult nostalgice (nu am vrut sa denigrez satul - departe de mine gandul asta) Si in sensul acesta va inteleg mahnirea - probabil sunteti mult mai in varsta ca mine si stiti cum arata odata satul, eu nu pot decat sa imi imaginez. Si imi doresc ca satul sa arate din nou cum arata odata. Sunt de acord cu dumneavoastra, pentru acesat e nevoie de mai mult decat articole. Ce depinde de mine credeti-ma ca in limita posibilitatilor si puterilor caut sa fac. Ca sa inchei intr-o nota pozitiva. Ieri cand am plecat din Gherdeal de la jumatatea dealului in jos era pus asfalt, probabil pana saptamana viitoare vor pune ajunge pana in sat. Deci lucrurile incep sa miste.
RăspundețiȘtergereVa doresc multa sanatate si sa ne vedem intr-un Gherdeal infloritor si readus la viata asa cum a fost odata.
Daca imi dati niste date de contact poate pastram legatura.
Daniel
Cand vei scrie continuarea? De abia astept. Bunica mea e nascuta in acest sat, dar niciodata nu mi-a povestit istoria Gherdealului dar ma bucur ca datorita internetului am descoperit acest site al tau si apreciez foarte mult munca ta si sperantele pe care le ai pt acest sat. Chiar azi i-am aratat mamei mele un video pe youtube intitulat 'The scars of solitude', un inteviu luat unei sasoaice din Gherdeal pe care maicamea o si cunoaste, eu unul nu mai ii tin minte pe toti, k a trecut multi ani de cand mergeam in vacante pe acolo, in fine, concluzia era ca m-a impresionat foarte mult povestea femeii, cand povestea de clipele frumoase petrecute acolo cu toti sasii care erau inainte de a pleca in Germania majoritatea. Sper si imi doresc ca multi tineri sa iti i-a exemplul de a cumpara o casa si a o renova, pt k acele case sunt superbe, stiu k si varumeo inca o mai are casa unde statea bunica mea, el inca locuieste acolo, ii place mult :) Ce sa mai zic te salut si poate vreodata dak voi venii prin Romania si trec si pe la varumeo ne si cunoastem. Multa bafta in tot ceea ce faci si felicitari pt blog!
RăspundețiȘtergereMultumesc mult de comentariu. Astept sa ne cunoastem la Gherdeal.
RăspundețiȘtergereMulta sanatate si sa ne vedem cu bine.
Daniel
Si eu ma voi muta in curand in aceasta locatie.
RăspundețiȘtergereAm sa las in urma Germania pentru altii.
Si eu sper acelasi lucru. Am putea incerca sa facem o mica Germanie in Gherdeal :-)
RăspundețiȘtergereSa ne vedem cu bine in sat !