Despre copacii mei

Si cu acest capitol voi incheia seria dedicata copacilor. Vine primavara, vine caldura si trebuie sa trecem la treaba (am o gramada de: altoit, curatat si planta ... iar cine munceste nu mai are timp sa scrie articole pe net :-).

 Copacii isi destainuiesc trecutul

Ce ma surprinde in satele sasesti din Transilvania este pragmatismul oamenilor. Asa se face ca in satele sasesti (si se pare ca si in al meu) exista obiceiul ca gospodarii sa planteze in fata casei meri sau peri, in functie de numarul copiilor si genul lor (pentru baieti se plantau meri iar pentru fete peri). Iar ca sa pastrez obiceiul eu va trebui in primavara asta (impreuna cu baietelul meu) sa caut un mar paduret pe care sa il transplantam in fata casei iar apoi sa il altoim.

Ce este interesant este faptul ca pomii iti deapana cumva si din istoria comunitatii.

Sa tot fie cati-va ani de cand intr-o toamna am gasit ceva asemanator cu o nuca in coaja verde care emana un miros placut, asemanator citricelor. Nu intelegem de unde ar putea fi aceea "nuca" si ce era defapt. Asa ca mi-am inceput investigatiile. I-am intrebat pe localnici si nimeni nu stia sa imi spuna.

Dupa mai multe cercetari am descoperit ca este Juglans Nigra nucul negru american, care probabil a ajuns pe taramurile transilvanene dupa intoarcerea localnicilor, care in anii 20' mergeau la munca in strainatate (cum mergem si noi astazi) ... dar ceva mei departe - in America.

Stiu ca tot cam in aceea perioada (nu stiu care guvern ... dar unul mai luminat) a trimis prin satele din tara Fagarasului specialisti care sa aduca soiuri nobile de mere, pere, duzi. Acesti specialisti i-au indrumat pe oameni in ce priveste plantarile si altoirile respectivilor pomi. E interesant (si trist in acelasi timp) ca aceea generatie de pomi se aproprie de apus. Am si eu un par in curtea mea, pomul care strajuieste fundul gradinii si caruia prin taieri de intinerire incerc sa ii mai prelungesc viata. 

Stiu ca exista ceva initiative de conservare a soiurilor traditionale, vechi ... poate s-ar putea face ceva in acest sens si pentru Tara Fagarasului si imprejurimi.

La copacul cel mare

Un alt copac emblematic din imprejurimile satului meu este un stejar secular (dupa estimarile unora ar putea avea peste 600-700 ... deci a vazut multe la viata lui :-). Copacul e cu adevarat impresionant ... pare desprins din Avatar, iar printre cunoscuti i se zice "la primaria satului" :-)

Dimensiunile lui ne indica faptul ca acolo unde astazi este padure, a fost pasune (lucru confirmat si de harta Iosefina, prima ridicare topografica de la 1764). Din pacate, "junii tineri" din jurul lui l-au inconjurat ca o haita de lupi si ii smulg din razele de soare si din teritoriul lui pe an ce trece.

Viitor

Am vorbit pana acum de trecut, hai sa vorbim si despre viitor.

Se spune ca un barbat adevarat trebuie sa faca cel putin astea trei lucruri: Sa sadeasca un pom, sa faca o casa cu mainile lui si nu in ultimul rand un copil :-)

Nu intamplator am pus pomul pe primul loc. Apreciez initiativele de plantare a pomilor. Nu cred ca trebuie sa fii mare ecologist sau cu pretentii de "profet verde" gen Greta Thunberg, ca sa te apuci sa plantezi pomi. Eu percep actiunea asta ca pe un lucru normal, chiar de la sine inteles, pe care orice om care doreste sa nu tina umbra pamantului degeaba, ar fi benefic sa o faca.
In plan personal - vreau sa ofer cadouri celor apropiati si nu numai - pomi pe care sa-i planteze.
 Am simtit-o pe propria-mi pilele ... e un cadou care ramane cu adevarat. Asa ca vreau sa creez un trend - in loc sa hranim globalismul/consumerismul si sa cumparam copiilor si celor apropiati cadori care dupa cateva zile/saptamani in cel mai bun caz sunt date uitarii, acumuland praf ... oferiti un pomisor, de preferinta unul care sa ofere si roade, a carui amintire va dainui si peste multi, multi ani. Poate fi ca o borna in timp care sa adune "buchete de amintiri inmiresmate". (aviz pentru cei ca si mine carora nu le place sa ofere flori 😂).
Vreau sa plantez mult mai mult decat am plantat pana acuma: -
- unul dintre primele locuri este lacul de la marginea satului unde voi planta duzi pentru consolidarea malului si pentru deliciul pestilor  si al drumetilor.
-mai am in cap si mult, multe alte proiecte ... la care probabil voi avea nevoie de ajutor, daca esti dispus sa ajuti da un semn.

Inchei cu gandul si cu indemnul ... fii barbat, sau fii barbata si planteaza in primavara asta cel putin un pom ! :-)

BONUS -
 Inainte cu cel putin doua saptamani de plantare este bine sa faci o groapa pentru pom. Cu cat mai mare cu atat mai bine - eu recomand 80×80×80.(asta depinde si de consistenta solului - cu cat mai compact, cu atat se sapa mai adanc)
Pentru anul acesta, deoarece e un an cu mare deficit de apa in sol turnati in aceea groapa mai multi zeci de litri ca zona sa fie cat mai umeda la plantare.
Legat de forma gropii - cercetatoriu au redescoperit gaura la macaroana ... si au ajuns la concluzia ca e patrata 😂 ... adica au ajuns la concluzia ca e mai bine sa se faca gropile patrate decat rotunde. Defapt lucrul acesta era stiut de botanisti inca de prin 1859 ... asa ca numic nou sub soare. Pentru mai multe detalii consultati aici .(acum nu vreti sa va dau totul mura in gura 😁).
Cand achizitionati un pom uitati-va la radacini, ele ofera cele mai bune indicii cu privire la vigoarea pomului.
Deocamdata atat, cine doreste mai multe informatii poate sa "sape" pe blogul meu si cu siguranta va gasi si alte secrete ... dar cel mai important este sa sape ... in gradina si experienta va veni  odata cu greselile si cu timpul.
Succes ! 

Jurnal de gradina

Solul este asa de important incat numele primului om - Adam, provine din termenul evreiesc "adamah" care inseamna pamant iar numele sotiei, Eva provine din termenul "hava" care semnifica viata.

Este foarte interesant ca termenul pentru om - "homo" este derivat din "humus" latinescul pentru sol viu.

Din nefericire astazi - pamantul si toate activitatile ce sunt legate de el sunt privite cu dispret.

Dar omul ca si pomul - de mic se formeaza. Asa ca voinicul meu sper sa fi inceput deja sa prinda drag de tarana :-)

Dupa ce am vizionat documentarul Back to Eden m-am hotarat sa aplic pricipiile de acolo si in gradina la mine. Ca tot imi place lemnul - acum nu mai concep gradina fara pomi, arbusti si alte tufisuri :-)
Asa ca m-am pus pe tocat, si am prins drag incat acum toc tot ce prind :-) ca sa reincorporez in sol.
De ce ? Motivul este simplu - nu pot sa primesti de la sol in permanenta daca nu ai dai si ceva in schimb. Pamantul te invata sa fi generos. Dindu-i ce i se cuvine el iti va da inapoi mult mai mult.
Agricultura moderna da si ea - chimicale si minerale. Problema este ca la fel cum noi avem in stomacul nostru bacterii care proceseaza hrana ingerata - la fel si pamantul are bacteriile lui care isi fac treaba foarte bine daca nu sunt deranjate. Dupa o cura de antibiotice flora intestinala este data peste cap. Din fericire Dumnezeu a lasat atat in organism cat si in natura, remedii. In organismul uman solutia pentru o perturbare severa a florei microbiene (am aflat de curand de la un prieten) o reprezinta apendicele care stocheaza suficiente bacterii care sa refaca flora microbiana distrusa.
Cam ce sunt antibioticele pentru stomac sunt chimicalele pentru sol. De ce are solul nevoie in primul rand este o flora microbiana stabila, iar apoi daca ii vei da ceea ce ii trebuie de mancare (mulci) atunci totul va fi perfect si nu va mai fi nevoie de minerale si alte prostii.
 In sol exista un echilibru fragil care poate fi distrus de interventie exterioara. Am amintit deja o cauza - chimicalele.
O alta sursa de perturbare o reprezinta sapatul. Ce se intampla cand sapi ?
In sol sunt doua tipuri de bacterii: in primii 10-15 cm se gasesc bacterii aerobe, iar sub acest strat se gasesc bacerii anaerobe. Prin sapat (si mai rau prin arat) se aduc la suprafata bacteriile anaerobe care in prezenta aerului mor si se ingroapa bacteriile aerobe care la randul lor in absenta aerului mor. Asta inseamna o decimare a bacteriilor.
Asa ca anul acesta este primul an in care nu am mai sapat.
Dar sa revenim la tocatura de lemn ca de acolo am plecat:

Avantajul tocaturii este - ingrasamant la prima mana. In agricultura ecologica se foloseste in mod special ingrasaminte animale. Desi nu sunt impotriva lor, consider ca sunt ingrasaminte la mana a doua, ceva de genul diferentei dintre miere si zahar. De ce spun asta - cand animalul consuma hrana, absoarbe cel putin o treime din nutrienti.
Un alt avantaj pe care l-am observat in iarna aceasta este protectia termica pe care o ofera stratul de tocatura, care actioneaza asemenea unei paturi termice (in zona in care am pus tocatura, era plin de viata).
In acelasi timp vara actioneaza asemenea unui burete care atunci cand ploua absoarbe apa nelasand ca solul sa fie spalat oricat de torential ar ploua, iar atunci cand este seceta retine apa in sol astfel incat este nevoie de aproximativ 10 % din necesarul de apa de care ar fi fost nevoie anterior.
Un alt avataj il constitue faptul ca se reduce substantial lupta cu burienile.
Acuma sa revin la apendice - in iarna asta am realizat ca de fapt corespondentul pentru apeapendice, in gradina este gramada de compost.
Daca este suficient de mare acolo poti sa-ti adapostesti rezerva de bacterii pe care in primavara urmatoare le vei imprastia, impanzindu-ti gradina.
Dar despre aceasta intr-un articol viitor.
VA URMA

Compostul, si nu numai

 De mai mult timp mi-am propus sa sa ajung sa il cunosc pe domnul Willy Schuster. Aseara am avut ocazia aceasta si m-am bucurat mult pentru ea. Domnul Schuster este unul dintre parintii agriculturii ecologice de la noi din tara, si ma bucur ca a ramas la fel, un parinte  :-) care te primeste in casa si familia lui cu multa caldura.
Dansul este si copresedinte al grupului "eco ruralis" grup destinat sprijinirii taranilor ecologici si traditionali.
M-a impresionat foarte mult mottoul gospodariei domnului Schuster: "...Domnul Dumnezeu a luat pe om si l-a pus in gradina Edenului, ca s-o lucreze si s-o pazeasca". (Geneza 2:15)
Se pare ca in contradictie cu alte crezuri provenite din legendele urbane :-) meseria de agricultor ... sau hai sa-i zicem mai pe romaneste, taran, este cea mai veche meserie, care are in plus si "binecuvantare".
Voi dedica acest articol domnului Schuster, un om care iubeste pamantul ... in forma lui cea mai naturala.
Si daca tot vorbeam de pamant  in articolul urmator voi discuta despre compost.

Din pacate termenul de taran este folosit de multe ori in sens peiorativ. In Suedia am avut parte de o experienta care m-a facut sa doresc sa scimb perceptia care exista la noi in tara cu privire la "meseria" si statutul de taran. Am avut ocazia sa intalnesc un batranel de vre-o 70 de ani care cand a inceput sa vorbeasca despre agricultura, despre bacterii eficiente, despre compozitia solului, te fascina dar in acelasi timp te provoca serios la cercetare. Asa ca m-am pus serios pe treaba, iar ce urmeaza este rezultatul studiilor  impletite cu experienta.

Daca ar fi sa dau o definitie compostului aceasta ar fi - descompunerea controlata a resturilor de materie organica de catre microorganisme, in prezenta oxigenului din care rezulta un sol de o calitate superioara.
Secretul compostului este reactia si raportul dintre doua elemente chimice: C (carbonul) si N (azotul). Carbonul este reprezentat de materialele uscate, lemnoase, de culoare maro (ca de exemplu: frunze, paie, in general tot ce contine celuloza).
Azotul este prezent in compost sub forma materialelor verzi: resturi proaspete de iarba, gunoiul animal si resturi de la bucatarie (in acest sens prezinta si un avantaj in vederea depozitarii resturilor biodegradabile).
Ceea ce ofera succesul compostului este raportul dintre cele doua elemente. Cele mai multe materiale pe care le-am citit in acest sens recomanda un raport cat de cat egal intre C si N. Alte materiale recomandau un raport de 3 parti N si o parte C.
Cum am procedat eu - am pus straturi cu continut de carbon (gros de aproximativ 10 cm.) dupa care am pus un strat cu continut de N (tot de 10 cm). Straturile le-am pus succesive C-N-C-N , ar fi recomandat cat mai gros, ideal ar fi un metru si jumatate.
Am inceput cu un strat de C deoarece am pus la baza crengi astfel incat sa fie cat mai mult oxigen iar "claia" de compost sa nu zaca direct pe pamant :-)
Oxigenul este al treilea secret al compostului - mai mult decat mancare, bacteriile au nevoie de aer (a se citi O). Tot in acest sens in compst se recomanda o concentratie de 50-60 % H2O (o alta sursa de O).
Oxigenul este elementul care mentine echilibrul in gramada de compost. Daca este prea putin oxigen atunci creste aciditatea (ideal pentru compost este un mediu acid neutru care sa aiba un Ph de 8,5). Daca in compost este o aciditate marita acest fapt va duce la moartea bacterilor, si deci la incetinirea procesului.
Cea mai simpla metoda de oxigenare o reprezinta rascolirea gramezii de compost cu furca.
Un alt secret o constitue temperatura - temperatura ideala pentru o gramada de compost este de 50-65 de grade. Cu cat temperatura este mai apropiata de aceste valori cu atat procesul de maturare a compostului va fi mai rapida. Totusi nu se recomanda sa se depaseasca temperatura de 70-80 de grade deoarece in acest caz bacteriile ajung la autodistrugere datorita temperaturii crescute.
Pentru mine aceasta activitate de pregatire a compostului a ajuns una placuta care este si foarte utila pentru gradinaina, in sensul ca am o gradina curata in care nimic nu se pierde ci totul se transforma in ceva util :-). De acuma nu mai este nevoie sa ard decat ce este bolnav sau contaminat, restul se transforma in compost.
In incheiere o observatie - cu cat bucatelele de materie incorporata in compost sunt mai mici, cu atat bacterile le vor descompune mai repede, iar procesul va fi mai scurt.
In munca de compostare m-a ajutat foarte mult ce veti vedea in urmatorul videoclip.

Apropos - daca vre-un cititor are vre-un tocator  manual (deci sa nu fie pe curent electric) de vanzare, sau stie de unde s-ar putea cumpara unul, m-as bucura mult sa-mi comunice si mie.

Multumesc.

Sustenabilitate in varianta romaneasca - continuare

Zilele trecute ne-am hotarat impreuna cu familiasa ne luam un mic concediu - lucrativ. Asa ca am revenit la statiune de refortificare - tradus, ferma lui Berni. Initial am vrut sa facem drumul pe biciclete. De data asta nu am reusit dar speram ca ocazia viitoare sa nu mai ratam experienta placuta a unei calatorii printre blandele dealuri ardelenesti si prin frumoasele sate sasesti.

L-am gasit pe Berni in plina activitate agricola.

Nu demult treierase floarea soarelui, care acum era in remorci, nerabdatoare sa fie dusa pentru presat la rece ... dupa atata arsita indurata.

Micuta Maria, cu parul auriu parca priveste campurile care inconjoara ferma. Din peisaj lipseste ceva. Holdele care cu ceva timp in urma se leganau in bataia vantului au fost si ele deja recoltate si sunt depozitate in silozurile proaspat construite de tatal ei. In curand o parte din el va fi macinat si va putea ajunge in cuptoarele celor care doresc sa aiba o paine sanatoasa (fara E-uri si chimicale) pe masa.

Si anul acesta ca si in ceilalti nici o picatura de pesticid, ierbicid sau ingrasamant chimic nu au "spurcat" terenurile familiei.
La dificultatile existente deja, anul acesta s-a mai adugat si napasta asta cu seceta.
Totusi Berni este increzator si spera ca in final totul sa fie bine.
Probabil va trebui sa renunte la vaci (care intre timp s-au inmultit si ele) deoarece, din cauza secetei nu va avea suficient nutret sa le asigure hrana peste iarna.
Albinutele au incercat sa-si faca si ele treaba, au foast cam impiedicate de seceta dar pana la urma au reusit sa aduca ceva nectar de pe holdele lui Berni dar si miere de mana din padurile invecinate. M-am delectat din plin cu dulceata mierii recoltate anul acesta. E grozava.

Iata cate-va dintre plantele deasupra carora harnicele albinute isi faceau zborul zilnic, iar pe multe din ele le-au chiar polenizat. Sa incepem cu ce imi place mie mai mult.

Desi nu este o zona in care sa se cultive asa ceva in mod uzual anul acesta pepenilor le-a mers foarte bine.
Berni a adus si unele varietati de pepni despre care eu nu am mai auzit, cel putin la noi in tara: pepene galben cu gust de mango.
Desi sezonul a cam trecut m-am putut bucura de aroma naturala a pepenilor verzi - acum la inceput de toamna.
Sa continuam cu formele rotunde:

Probabil pe viitor un soi special de dovleac va constitui o noua sursa de ulei natural pentru cei interesati. Anul acesta acestui soi i-a mers bine. Am gustat si eu semintele si sunt bune.

In general toate produsele lui Berni au un gust deosebit, dar ce m-a impresionat si pot spune cu cea mai mare sinceritate ca nu am mai mancat asa grozavie pana acuma- sunt rosiile.

Niciodata nu am vazut atatea soiuri, atata varietate in ce priveste forma, dimensiunea si culoarea si nici nu am mancat asa rosii gustoase. Desi par umflate cu pompa, rosiile nu sunt modificate genetic ci sunt rodul unui pamant bine lucrat, hranit sanatos si a unor gene sanatoase. In general cam toate semintele de plante nemaiauzite si nemaintalnite din "gradina botanica a  lui Berni" :-) provin din Austria dintr-o sursa sigura care nu foloseste decat soiuri traditionale.
Alte minunatii pe care le-am vazut si pe care unele le-am si degustat de prin gradina lui Berni au mai foast:

ardei

Kalle 

alune de pamant

ghimbir

naut

si celebrii struguri Cabernet

Nu am pretentia sa fi amintit nici macar o traime din ce soiuri are Berni pe la ferma lui dar probabil in vizitele viitoare voi reusi sa le mentionez pe toate.
Pe langa latura ce tine de degustare :-) vizita a avut si o parte practica. La ferma e nevoie din plin de forta de munca. Cea mai curajoasa actiune a fost incercarea de a pregati o sera subterana, gen Walipini.

Am inceput cu unul dintre tractoarele lui Berni (fapt care a fost deliciul copiilor), in final am constatat ca muschii sunt mai rezistenti decat fiarele. Dupa ce un mecanism de la tractor a cedat sleit de incapatanarea lutului si a pamantului a trebuit sa spargem zidul de pamant cu sapele si tarnacoapele.
Efortul va merita deoarece va asigura familiei si abonatilor hrana proaspata si sanatoasa si pe timpul iernii cu un cost minim de intretinere.
Ma bucur mult pentru realizarile lui Berni. Si acuma imi aduc aminte de serile cand studenti fiind ne impartaseam vislele cu privire la viitor, in jurul unui ceai indulcit cu miere de la albinele lui. Visul lui a inceput sa dea roade ... si la propriu si la figurat :-)
Pentru cei care doresc sa guste din cate-va din roadele pamantului si a trudei lui Berni, acest lucru va fi posibil la a cincea editie a targului Raw Generation care va avea loc in Bucuresti, la inceputul lui octombrie.

Va asteptam :-)

P.S. Chiar daca acuma agricultori asemenea lui Berni sunt precum copacul din prima imagine, unul pe ici unul pe colo, sper ca intr-o zi acolo unde este doar unul singur sa fie o padure. Agricultori care sa aiba principii ,valori si calitate. De aceea initiative gen Ecoruralis merita sustinute. Felicitari domnule Willy Scuster si Atilla Szocs.