" Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face slobozi " Evanghelia Sfântului Ioan VIII:32

duminică, 13 aprilie 2014

Parabola - chintesenta a economiei moderne

O carte exceptionala de Charles Eisenstein - Economia sacra. Banii, darul si societatea in epoca tranzitiei. Poate fi citita/descarcata aici - Economia sacra

Si o mostra din text, probabil una dintre cele mai bune prabole ale economiei actuale:
Odată ca niciodată, într-un sătuc din Tărâmul Uitat, oamenii făceau troc cu de toate. În fiecare zi de târg, oamenii umblau cu găini, ouă, șuncă și pâine și negociau îndelung între ei pentru a face rost de tot ce aveau nevoie. În perioadele cheie ale anului, cum ar fi de exemplu strânsul recoltei sau atunci când cineva avea de reparat hambarul după o furtună, oamenii apelau unii la alții pentru ajutor, după tradiția locului. Ei știau că de îndată ce fiecare dintre ei ar avea nevoie de ajutor, ceilalți îl vor sprijini.
Într-o zi de târg s-a ivit un străin cu pantofi negri și lucioși și pălărie albă, elegantă, urmărind cu un zâmbet sarcastic târguiala. Atunci când a observat un țăran cum căuta să adune în coteț 6 găini pe care voia să le chimbe pe o bucată de șuncă, a izbucnit în râs.
- Bieţii oameni, spuse el, cât sunt de atât de primitivi!
Soţia fermierului la auzit pe străin şi l-a întrebat:
- Crezi că poţi face o treabă mai bună cu găinile?
- Cu găinile nu, a răspuns străinul, dar există o modalitate mult mai bună de a scăpa de toată această zarvă.
- Da, cum așa?
- Vezi copacul acela din zare?, a întrebat-o pe femeie. Ei bine, voi aștepta acolo până ce unul dintre voi îmi va aduce o piele mare de vacă. Apoi fiecare familie trebuie să treacă pe la mine. Vă voi explica cum se poate face acest lucru mai bine.
Şi aşa se şi întâmplă. Străinul a luat o bucată de piele de vacă, a tăiat din ea cercuri perfecte şi a pus un sigiliu complicat şi fin pe fiecare bucată. Apoi a dat fiecărei familii câte zece bucăţi şi le-a explicat că fiecare bucată reprezintă valoarea unei găini.
- Acum puteţi să schimbaţi şi să negociaţi cu aceste rotunduri de piele, în loc s-o faceţi cu găinile care sunt greu de mânuit.
Treaba asta avea sens. Toată lumea a fost impresionată de omul cu pantofi strălucitori şi pălărie model.
- Şi, apropo, adăugă acesta, după ce fiecare familie primise zece rotunduri, peste un an voi veni şi voi sta sub acelaşi copac. Vreau ca fiecare dintre voi să-mi aducă înapoi unsprezece rotunduri. Cea de-a unsprezecea bucată va fi semnul aprecierii voastre faţă de mine, pentru îmbunătăţirea tehnologică care a fost posibilă în viaţa voastră, datorită mie.
- Dar de unde o să facem rost de cea de-a unsprezecea bucată?, întrebă fermierul cu cele unsprezece găini.
- Veţi vedea, spuse bărbatul cu un zâmbet calm.“
Mai departe ne explică Charles Eisenstein, ”presupunând că populaţia şi producţia anuală vor rămâne neschimbate pe perioada întregului an, ce credeţi că se va întâmpla? Aveţi în vedere faptul că cel de-al unsprezecelea
rotund nu a fost creat. Astfel, ca şi concluzie, una dintre cele unsprezece familii va trebui să piardă toate cele zece rotunduri, chiar dacă toată lumea îşi va conduce afacerile bine, pentru ca să fie posibil ca restul familiilor să aibă încă un rotund de piele de vacă în plus. Astfel, atunci când o furtună a lovit recolta uneia dintre familii, ceilalţi nu au mai fost aşa de săritori să ajute familia la nevoie, înainte ca dezastrul să lovească. Deşi era mai convenabil să negocieze cu bani în loc de găini, în zilele de târg, acest nou joc a avut ca efecte secundare neplăcute faptul că descuraja cooperarea spontană, care fusese tradiţională în sat. În schimb, noii bani au generat o competiţie acerbă între participanţi.
Această parabolă arată cum competiţia, insecuritatea şi lăcomia sunt aduse în
economie prin camătă sau dobândă. Acestea nu pot fi eliminate atâta timp cât necesităţile vieţii pot fi procurate numai prin intermediul banilor şi al dobânzii aferente.
Sunt trei finaluri posibile la povestirea lui Lietaer: neplata datoriei, creşterea sumei de bani de pe piaţă sau redistribuirea veniturilor. Fie câte una dintre cele unsprezece familii poate ajunge la faliment, lăsând gospodăria pe mâna străinului cu pălărie (bancherului), fie acesta poate să-i procure o altă piele de vacă şi să creeze mai mulţi bani, fie sătenii pot să refuze să plătească datoria. Aceleaşi opţiuni oferă orice economie bazată pe camătă.
Sătenii s-au adunat în jurul străinului și i-au spus:
- Domnule, sunteți amabil să ne mai dați niște rotunduri pentru ca nimeni să nu ajungă în faliment?
- Voi face asta dar numai pentru aceia dintre voi care îmi pot garanta că vor plăti înapoi. Fiecare rotund valorează o găină, așa că voi împrumuta doar acelora dintre voi care au mai multe găini decât îmi datorează. Astfel, dacă nu vor returna rotundurile, voi confisca găinile la schimb. A, și pentru că sunt un om bun, voi da rotunduri și celor care nu au așa multe găini dar mă pot convinge că pot crește mai multe în viitor. Așa că aratați-mi planul de afaceri. Pot împrumuta 10% dacă demonstrați că puteți crește numărul de găini cu 20% pe an, mă plătiți înapoi și deveniți și voi mai bogați.
- Asta sună bine, dar din moment ce creaţi noi rotunduri cu 10% dobândă, noi tot nu vom fi în stare să înapoiem întreaga sumă la final.
- Asta nu va fi o problemă, spuse bărbatul. Veţi vedea la momentul oportun. Voi crea încă şi mai multe rotunduri şi atunci când nici acestea nu vor fi suficiente, voi crea altele. Voi fi întotdeauna disponibil să creez noi rotunduri. Desigur, voi va trebui să produceţi mai multe găini, dar atâta timp cât creşteţi producţia de găini, nu va fi nici o problemă.
Un copil a venit şi l-a întrebat:
- Scuzaţi-mă, domnule, familia mea este bolnavă şi nu avem suficiente rotunduri pentru a cumpăra hrană. Puteţi să-mi
mai daţi şi mie niște rotunduri?
- Îmi pare rău, spuse bărbatul, dar nu pot face asta. Vezi, eu pot să creez aceste rotunduri numai pentru cei care îmi vor plăti înapoi. Dacă familia ta are câteva găini cu care să poată garanta, sau dacă îmi poţi dovedi că vei munci mai mult pentru a creşte mai multe găini, atunci îţi voi da alte rotunduri.
Cu câteva excepții nefericite, sistemul a mers bine o vreme. Sătenii au crescut producția destul de rapid pentru a putea obține rotundurile suplimentare necesare pentru a plăti omului cu pălărie. În schimb alții, din cauza ghinionului sau poate a nepriceperii au falimentat iar vecinii le-au preluat fermele și i-au angajat să lucreze pentru ei. În mare, producția de găini a crescut în fiecare an cu minim 10%, la fel și cantitatea de rotunduri oferită de omul cu pălărie. Din când în când mai apărea câte o problemă. De exemplu a devenit evident faptul că nimeni nu avea nevoie de toate aceste găini. ”Ne-am săturat de ouă”, se plângeau copiii, ”nu mai avem unde pune penele” se plângeau nevestele. Pentru a asigura creșterea producției, sătenii au inventat tot felul de aparate. A devenit o modă să schimbi în fiecare lună salteaua de pene și case mai mari în care să stea găinile. SS-au creat dispute cu satele vecine care au fost rezolvate cu bătăi cu ouă.
- Trebuie să creștem cererea de noi găini! țipa primarul.
Într-o zi o săteancă mai în vârstă a venit la primar să se plângă. Își amintea că în trecut terenul din jurul satului era verde și fertil, acum era maroniu și murdar. Întreaga vegetație fusese înlăturată pentru a planta cereale pentru găini. Iazurile și izvoarele, altă dată pline de pește erau acum cloace pline de găinaț urât mirositor. Și atunci bătrâna a spus:
- E timpul ca toate acestea să înceteze! Dacă mai mărim producţia de găini, ne vom îneca în găinaţ!
- Nu-ţi face griji, a răsspuns primarul, lângă noi este un sat plin cu teren fertil. Sătenii noştri intenţionează să mute producţia de găini la ei. Iar dacă nu sunt de acord… ei bine, noi suntem mai mulţi. Oricum, nu se poate să vorbeşti serios cu stoparea creşterii. De ce şi cum îşi vor plăti consătenii tăi datoria? Cum voi fi eu capabil să produc alte rotunduri? Aş putea chiar să falimentez.
Și în felul acesta, toate satele, unul câte unul, s-au transformat în haznale urât mirositoare, cu legiuni de găini de care nu era nevoie, iar satele se băteau între ele pentru câteva petice verzi rămase. În ciuda tuturor eforturilor de a asigura dezvoltarea, ritmul de creștere a încetinit iar datoria creștea, direct proporțional cu venitul, până când mulți au ajuns să cheltuiască toate rotundurile doar pentru a-l plăti pe omul cu pălărie. Alții au falimentat și lucrau pe un venit de subzistență la angajatori care, la rândul lor, abia puteau să își plătească și ei datoriile. Erau tot mai puțini care își permiteau să cumpere produsele de la găini și astfel devenea tot mai greu să poată fi menținute cererea și creșterea economică. În timp ce era o supra producție de găini într-un mediu înconjurător devastat, tot mai mulți oameni aveau tot mai puțin pentru a supraviețui, săraci lipiți în mijlocul belșugului.
Eisenstein încheie: ”această poveste ilustrează limpede ceea ce se întâmplă cu adevărata economie. Din cauza cametei/dobânzii, în orice moment, suma de bani datorată este mai mare decât suma de bani existentă. Pentru a crea noi bani, necesari pentru ca întregul sistem să funcţioneze, trebuie să creştem mai multe găini – cu alte cuvinte, să creăm „produse şi servicii“. Principala modalitate de a face acest lucru este de a vinde ceva ce înainte era gratuit. De a transforma pădurile în cherestea, muzica în produse muzicale, ideile în proprietate intelectuală, ajutorul reciproc în servicii plătite”.

3 comentarii:

  1. Foarte elocventa povestea, cert e ca, traim vremuri in care banul face si desface tot. Cu ce pret? Vedem si simtim pe propria piele, lipsa umanismului si a sprijinului intre semeni, goana dupa avere si inavutire lucruri care ne degradeaza si ne injosesc. Progresam material si decadem moral si spiritual ne mai vorbind de efectele distructive asupra mediului.
    O zi minunata de Florii cu liniste si armonie in suflet.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, parabola e buna dar raminea intrebarea. Care e solutia? Din pacate nimeni nu are raspuns.

    RăspundețiȘtergere