Terra Preta ... cel mai bogat sol de pe Tera
sau
Lecții din trecut pentru agricultura viitorului
Cam toate formele de agricultură, inclusiv cea maiașă au început cu un sistem cunoscut sub numele "taie și arde ". În acest sistem un petec de pădure/junglă era defrișat cu ajutorul topoarelor de piatră, apoi lemnele si vegetația arsă, înainte de debutul ploilor, când, în cazul maiașilor erau plantate porumbul și fasolea. Ca să vă faceți o mică idee ce eforturi presupuneă această activitate - cu ajutorul arheologiei experimentale s-a demonstrat că era nevoie de 560 de ore pentru a adoborî și defrișa o pădure de un hectar, cu unelte de piatră (aproximativ 5 minute pentru un pin de 17 cm diametru, o oră și 13 minute pentru un stejar de 23 centimetrii diametru, cam de doua ori mai încet decât topoarele din fier). Cenușa provenită de la arderea pădurii, fertiliza solul și garanta recolte bune pentru 2-3 ani, după care. fertilitatea solului tropical sărac în nutrienți scădea rapid.
Clima, condițiile de mediu și precipitațiile făceau ca solul să intre rapid intr-un proces numit de laterizare. Lateritul este un depozit bogat în aluminiu și fier, format prin alterarea unor roci din zona tropical umedă, de aici și culoaea portocaliu/roșiatic gălbui. Acest sol se caracterizează prin mobilitate scăzută a nutrienților și de semenea printr-o fertilitate scazută. Noi in Romania nu relizam ce soluri bune avem și ce condiții de mediu prielnice pentru ele. În zonele tropicale/calde toate procesele se desfașoară mult mai accelerat datorită temperaturii și umiditații. Daca un animal moare în junglă, procesul de descompunere este atât de rapid încât o bună parte din elemente sunt preluate de insecte și alte viețuitoare, ce mai ramâne, de plantele din jur, iar în sol nu mai ajunge să se depoziteze aproape nimic. Dacă mai și defrișezi pădurea, mulciul natural care proteja solul de factorii de mediu se duce iar solul este predestinat degradării.
Una dintre primele legi nescrise ale istoriei este ca o civilizație poate să reziste doar atât timp cât are suficient sol productiv pentru a-și hrăni populația. O civilizație care iși neglijează solurile, iși sapă propia ruină. Așa s-a întâmplat și cu civilizația maiașă, la prabușirea căreia a contribuit într-o mare măsură și proasta administrare a terenurilor.
Dacă civilizația maiașă vine cu exemplul negativ al exploatării solurilor, jungla amazoniană deține și indicii pentru o soluție. Arheologii au găsit zone cu sol negru de o fertilitate incredibilă. Se pare că acest pamânt bogat, numit terra preta, acoperă un teritoriu de dimeniunea Franței in bazinul Amazonian. Acest teritoriu nu este compact ci sunt mici insule de "pământ negru" care surprinzător, sunt tocmai rodul locuirii intense.
Dar să prezint ce este cu acest Terra preta - Încercând să își facă un trai din solul sărac în nutriente, amazonienii l-au imbunatațit prin compostare și întreținere intensă. Găsit pe dealurile joase cu vedere spre râuri, terra preta este plin de ceramică spartă și resturi organice din excremente, gunoi, oase de pește și animale, cenușă (de aici și concentrația ridicată de calciu și fosfor). Abundența urnelor funerare sugerază că însăși populația umană "se recicla". Totuși ingredientul secret și în același timp minune, era cărbunele rezultat în urma arderii lemnului. Unii ecologiști ai solului cred că auadăugat de asemenea pământ bogat în organisme pentru a imita procesul de compostare, așa cum un brutar adaugă maia ca să faca pâine.
Cu o grosime medie de 30-60 cm, depozitele de Terra preta pot ajunge chiar la 1,8 m.
Deși localnicii știau de existența acestui tip de sol, cel care l-a popularizat a fost un pedolog olandez Wim Sombroek, care l-a studiat prin 1960 și a publicat o carte in 1966 - Amazonian Dark Earts: A model for Sustainable Agriculture in the Tropics, în care a demonstrat că aceste soluri nu sunt un fenomen natural, ci rodul activitații umane precolumbiene.
Un alt cercetator care susține ideea este geograful american Wiliam Denevan, care a ajuns la concluzia că bazinul Amazonului nu era o pădure virgină nelocuită înainte de sosirea europenilor, ci era o zonă intens populată, care reușea să asigure necesarul de hrană pentru 5-6 milioane de locuitori printr-o agrosilvicultură intensă la care se adăuga o compostare masivă a tuturor resturilor organice.
Presupunerile celor doi, sunt confirmate de insemnările lui Franciso de Orellana, explorato, spaniol care a înteprins prima expediție europeană de-a lungul fluviului Amazon, între 1541-1542, în urma căreia a oferit o descriere detaliată a populației indigene pe care a întâlnit-o. Multă vreme s-a crezut că descrierile lui sunt exagerate sau mitologizate. Relatările sale menționează comunități dense, bine organizate, cu așezșri mari și complexe, precum și culturi agricole bine dezviltate. De asemenea Orellana istorisește despre existența unor războinici puternici și bine organizați, inclusiv femei războinice, ceea ce a dus la asocierea fluviului cu mitul amazoanelor, inspirat din legendele grecești.
Cea mai puternică mărturie pentru cele descrise de Orellana este tocmai Terra preta, care nu ar fi putut fi produs în asemenea cantități decât de o populație de milioane și milioane de oameni. Se estimează că pe acel teritoriu pe care ar fi trăit 5-6 milioane de oameni, mai traiesc in ziua de azi doar 200 000.
Aceată populație indigenă a dispărut, decimată de bolile aduse de europeni, Terra preta în schimb a rămas, dar astăzi este dezgropată și vândută la tonă, pentru cei care știu calitatea celui mai valoros sol de pe Tera.
Petru cei interesați mai mult de subiect pun aici linkul un documentar pe aceasta tematică:
https://youtu.be/ihvySe6yROE?feature=shared
După ce am trecut prin istoria acestei moșteniri indigene cu impact global aș dori să trecem abrupt la partea practică. În articolul anterior Oda Carbonului, spuneam despre cărbune că are acele cavități care oferă un spațiu foarte mare de depozitare. În același timp spuneam că el este și un foarte bun absorbant (asemenea unui burete). Introdus in sol, în primă fază el absoarbe apa și toți nutrienții pe care îi redă apoi înapoi într-o perioadă foarte lungă de timp. Atenție pentru cei care conuma sau beau carbune vegetal, nu consumați pentru o perioadă prea lungă deoarece va lasă fără minerale și vitamine.
Bacteriile din sol au și ele nevoie de o casă, așa că acest carbune vegetal este locul ideal pentru ele ... mai ales dacă " cămarile" sunt burdușite cu toate cele necesare, adică apa și nutrienți. Țin să reamintesc că o unitate de cărbune poate reține de până la opt ori canitatea de apă pe care o poate reține aceeași unitate de sol și mult mai mulți nutrienți. Aș veni aici cu câte-va însemnări din cartea Gardening with Biochar:
- crește disponibilitatea îngrășământului cu amoniu între 45 și 54%,
- crește disponibilitatea azotului potențial mineralizat de la 48 pâna la 110%
- fosforul crește cu 29%
- reținerea nitraților de amoniu în jurul rădacinilor a crescut cu 33-53 %
- a crescut disponibilitatea fosforului, fierului, magneziului și zincului
- crește carbonul cu 32-33% față de loturile de control
De asemenea solurile bogate in materie organică și mai ales cărbune vegetal reduc toxicitatea solurilor.
Anumite plante (cele cu noduli la rădăcină) precum: mazărea, fasolea au o bacterie numită RIZOBIE (Riza- rădăcină, Bios- viață)gr. Această bacterie fixează azotul în sol. Adăugând cărbunele vegetal Rizobia lucrează mai bine și produce mai mult nitrogen pentru plante.
De asemenea cărbunele vgetal oferă stabilitate coloniilor de bacterii - după ce este introdus în sol pierde undeva intre 3-5% din cantitate, după care rămâne într-o formă stabilă pentru o perioadă foarte îndelungată.
Dar înainte de a-l băga în sol trebuie sfărâmat și inoculat. Eu il sfarm pentru a avea o suprafață cât mai mare de contact. Apoi il bag într-o găleată mare în care adaug găinaț și apă unde îl las pentru aproximativ o lună. Alții îl amestecă în compost în proporție de 40% carbune - 60% compost, în prealabil cărbunele trebuie îmbibat în apa. Alții îl amestecă cu vermicompost. Inocularea între-un mediu lichid este mult mai rapidă și e nevoie între 4 și 8 săptamâni pentru acesta.
Încă lucrez la modul de produție a carbunelui vegetal de asta nu am atins subiect, plus că internetul este plin de variante. Eu doresc să imi fac propria variantă care să fie eficientă și din punct de vedere al timpului.
În titlu aminteam că Biocharul ar putea fi o soluție pentru agricultura modernă. În agricultura modernă se aruncă pe câmp tone de NPK celebra triadă, tratament universal pentru toate carențele. Pe lângă faptul că produe dezechilibre în ce priveste alte minerale după ploi, aceste minerale care au fost împrăștiate pe câmp intră în pânza freatică și o poluează. Aplicând la csară larga cărbunele vegetal, surplusul de minerale ar fii adsorbit de el, nu s-ar mai polua si îngrașământul ar fi disponibul pentru plante pentru o perioadă mult mai lungă.
Sper ca informațiile prezentate să vă fie utile.
P.S. Informații suplimentare posibil vor apărea într-o carte pe care urmează să o scriu :-)