" Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face slobozi " Evanghelia Sfântului Ioan VIII:32

duminică, 24 iulie 2011

Cogito ergo sum I

Inainte de a merge mai departe as dori totusi sa clarific unele chestiuni referitoare la Stiinta, respectiv Religie deoarece ambele pretind ca detin Adevarul.
In secolul acesta, "conflictul" care a inceput acum mai bine de 150 de ani, pare sa fi aruncat "sortii de izbanda" in tabara stiintei, in "ostirea religiei" ne mai ramanand decat cativa fanatici dezacsati, trei babe si doi mosi. Nu zic ca nu sunt si dinastia :-) Dar ... sa clarificam cate-va lucruri.

Chiar exista un conflict intre stiinta si religie si acesta sa fie chiar autentic ?
Atunci cum se face (in ciuda ideii destul de raspandite, ca religia este pentru oameni "modesti") ca in 1999 revista „The Scientific American” publica un sondaj* in care 40% din savanţii americani isi exprimau convingeri religioase. Cum se poate ca un crestin cu puternice convingeri religioase sa fie si om de stiinta ? Este vorba de shizofrenie sau de un conflict indus, artificial intre stiinta si religie ?

Poate ar fi bine sa definim Stiinta si Religia:

A.I. Stiinta este suma ordonată (sintetizata) a informatiilor despre „masinaria naturii”, despre cauzele si procesele ei naturale. Pentru ca stiinta vrea sa cunoască cat mai exact structurile naturii si mecanismele ei, ea nu are în vedere decat faptele stiintifice”. Acum, când omul de stiintă studiaza „faptele stiintifice”, el urmareşte în mod special regularitatea lor, ca să ajunga sa descopere „legi stiintifice”. Dar „faptele stiintifice” şi „legile” nu sunt de ajuns. Savantul arde de curiozitate sa gaseasca si o explicatie, un raspuns la toate „de ce?”-urile. Spre exemplu, pe aragaz clocoteste o oala cu apa. De ce? Aparent: pentru ca focul de sub oala a ridicat temperatura apei la pragul de fierbere. Dar de ce a ajuns apa în oala şi oala pe foc? La acest „de ce”, natura tace. Natura furnizează fapte, nu si explicatii. Stiinta poate, de exemplu, sa constate moartea unei persoane si cauza decesul: otravire cu cianura. Dar cine si de ce a comis crima? Pentru aceste întrebari, savantul trebuie sa recurga la imaginaţia sa.

În acest punct am ajuns la o primă mare descoperire: ca, pe langă „fapte” si "legi stiintifice”, savantul mai are nevoie si o „schemă explicativa”, pe care o gaseste, în ... propria sa minte.

Ca sa supumen unei analize mai amanuntite Stiinta, sa incercam sa clarificam limitarile ei si ce nu este ea:

A.II.
1. Ştiinţa nu se ocupă decât de „faptele ştiinţifice”. Atunci: este Ştefan cel Mare
un „fapt ştiinţific”? Nu, pentru că el nu poate fi nici repetat şi nici masurat. El este doar un „fapt istoric”. Ştiinţa nu poate investiga trecutul, pentru ca nu-l poate repeta! Faptele trecutului nu pot constitui obiectul ştiinţei exacte. „Metoda ştiinţifică” e cea care limitează stiinţa doar la „timpul prezent”.

2. Întrucât savantul este preocupat să identifice legile din natură, el este in mod deliberat orb fată de toate faptele ce scapa legitatii. Daca intalneşte fenomene care nu se încadrează în legile cunoscute de el, le consideră erori de observatie sau „de interpretare” şi le dă la o parte. Ştiinţa, deci, reţine din realitatea faptică doar partea pe care e în stare s-o recunoască, tot aşa cum un magnet nu reţine decât părţile feroase din totalitatea de obiecte existente.

3. A treia limitare se datorează faptului că niciodată stiinta nu poate ajunge la
adevarul ultim, la adevarul absolut, pentru simplul fapt ca insasi cunostinta omului este relativa si in contiua dezvoltare. Descoperiile stintifice de maine le vor pune in balanta pe cele de azi. De exemplu, mii de ani s-a crezut ca teoremele geometriei lui Euclid constituie adevarul final, pana cand matematicianul rus Nicolai Lobacevschi (cca. 1850) şi ardeleanul Janos Bolyai au identificat geometria ne-euclidiana care depaseste sfera de aplicaţie a primeia. Apoi: sute de ani am crezut ca principiile newtoniene ale fizicii (mecanicii) sunt universale, pana cand Einstein a statuat teoria relativitatii. Aici cei care au citit prima parte a articolului vor spune ca ma contrazic cand afirma ca Adevarul, este absolut. Am adaugat acolo: depinde din ce perspectiva privesti.

4. A patra limitare, şi cea mai drastică, este cea dată de subiectivismul savantului.Faptele sunt ca niste saci goi care iau forma lucrului pe care îl bagi in ele. „Faptul stiintific” trebuie interpretat si el. Dar ca să poată fi interpretat, trebuie să se raporteze la un sistem explicativ. După cum am mai spus-o, omul nu intelege decât fenomenele care pot avea o semnificatie pentru imaginea sa despre lume.
Filosoful Immanuel Kant spunea ca toat cunostinta omeneasca poarta amprenta propriei structuri a mintii. Ca adica omul, ca să poata interpreta faptele, proiecteaza asupra lor propria sa judecata (concepte, categorii). Imaginea despre lume pe care omul o are inainte de a deveni savant este cea care influenteaza orientarea sa.
O mica ilustratie: În noiembrie 1999, prestigioasa revistă „National Geographic” publica o veste fulminantă: în China, provincia Liaoning, se descoperise mult aşteptata verigă lipsă dintre reptile şip ăsări. Era un mic dinozaur cu pene şi aripi. Fosila prezenta caracteristicile de pasăre(avea oase subţiri şi pene) dar mai avea şi o coadă compactă de dinozaur. După un studiu minuţios şi expuneri la teste radioactive, i s-a dat un nume, Archeo-raptor Liaoningensis, a fost omologată şi a pornit biruitor ca să biruiască lumea. Din nefericire, după numai câteva luni, criticii au dovedit că rămăşiţele aparţineau mai multor fosile distincte care au fost asamblate (intenţionat) într-o singură piesă (http://en.wikipedia.org/wiki/Archaeoraptor). De ce? Pentru că paleontologii au interpretat faptele în funcţie de ceea ce aşteptau ei să găsească, pentru care „National Geographic” a trebuit să-şi ceară scuze ... Va să zică, în interpretarea rezultatelor experimentale, savantul este predeterminat de „concepţia sa despre viaţă”.
Din pricina acestor patru limitări, ştiinţa nu poate fi sursa cunoştinţei "obiective" si absolute. În cazul cel mai fericit, ştiinţa redă conştiincios doar o parte din realitate, acea parte care se referă la aspecte prezente, în domenii materiale, şi acestea bine delimitate.


B. A venit acum rândul să evaluăm comparativ religia cu pretenţiile ei.
Religia este o ideologie, sau o concepţie de viaţă, care recunoaşte ca fundament: existenţaunei puteri supranaturale şi nevăzute ce controlează natura, destinul lumii şi al omului; şi căreia omul îi datorează ascultare, respect şi închinare. La fel ca şi ştiinţa, religia pretinde să ofere omului cunoaşterea. Dar e vorba de un alt tip de cunoaştere,diferit de „metoda ştiinţifică”. În timp ce „metoda ştiinţifică” aşează mintea omului ca arbitru, cunoaşterea religiei aşează ca arbitru divinitatea. Ea este cea care revelează omului adevărul: despre Dumnezeu, despre lume şi despre om.

Divinitatea se afirmă pe sine ca autor al creaţiunii şi al vieţii. În această calitate de autor, divinitatea este exterioară naturii şi deasupra ei. Ca urmare, şi modul în care lucrează divinitatea este altul decât cel natural: este supranatural. Prin definiţie, Dumnezeu este de aşteptat să facă minuni. Altfel n-ar mai fi divin.

Întrucât religia porneşte cu divinitatea şi lucrarea ei supranaturală, domeniul religiei este miracolul. În creştinism, miracolul nu este un incident excepţional. Dimpotrivă, creştinismul se fundamentează pe miracol: creaţiunea, întruparea lui Hristos, învierea… **

Va urma.

__________________________________________
* sondaj cu privire la savantii americani care cred într-un Dumnezeu personal care Se reveleaza pe Sine, care raspunde la rugaciune si care intervine prin miracole, articolul era intitulat „Scientists and Religion in America”.
** pasaje preluate dintr-un seminar al domnului prof. Lucian Cristescu

5 comentarii:

  1. "Ştiinţa nu poate investiga trecutul, pentru ca nu-l poate repeta! Faptele trecutului nu pot constitui obiectul ştiinţei exacte. „Metoda ştiinţifică” e cea care limitează stiinţa doar la „timpul prezent”."
    Arheologia, stiintă istorică
    (archaios=vechi logos=studiu)-ramura specializată a stiintelor istorice avand ca obiect colectarea, ordonarea si interpretarea vestigiilor materiale ale trecutului.
    Ca stiinte auxiliare: ex: paleografia, geologia(ge=gr=pamanant), paleoclimatologia, paleobotanica, paleontologia
    (ontos=fiinta), arheozoologia, paleoecologia,antracologia, palinologia, geomorfologia.
    Tipurile de metode utilizate:
    Cercetarea arheologica poate fi divizata in trei faze:
    a) depistarea sit-urilor;
    b) efectuarea sapaturilor;
    c) analiza si publicarea materialului
    A. Depistarea si identificarea :
    Periegheza
    Fotografia aeriana;
    Metodele fizico-chimice;
    Alte metode: depistarea in sol a unor elemente cum ar fi acidul
    fosforic, fosfatul de calciu si de fier, azotul.
    Mai multe informatii aici:
    http://www.ipedia.ro/arheologia-o-disciplina-istorica--16/
    http://www.scribd.com/doc/42055656/Bazele-arheologiei

    Dupa parerea mea, stiinta si religia opereaza cu instrumente diferite asupra aceleiasi realitati. Nu ar trebui sa existe un antagonism ci o complementaritate cum, in fapt, si este. Stiinta explica CUM functioneaza lucrurile. Religia explica DE CE acestea frunctioneaza in baza anumitor legi.
    Asa cum spuneai, cunostinta fiind limitata in cadrul ambelor categorii, orice derogare de la teoriile cunoscute in ambele tabere tin de supranatural (de miracol), de explicatii care momentan depasesc posibilitatile premiselor actuale.
    Religia inca nu-si poate explica anumite lucruri, nu le poate demonstra decat acceptand aprioric o anumita conceptie pe baza caruia isi fundamenteaza un CREDO.
    Pe partea cealalta, stiinta nu pretinde a fi decat un instrument perfectibil in functie de avansarea cunostintelor in timp.
    Actualmente, religia nu rezolva problema unui om cu un brat amputat. Stiinta insa ii ofera bratul bionic....
    Ambele tabere au lasat in urma victime... colaterale. Au esecuri si momente de triumf. Lumea ar fi un loc mai bun daca ambele discipline ar colabora spre binele suprem al omului. Ar fi un... hai sa-i zic, "umanism umanizat" urmarind apoteoza omului exilat pe o planeta muribunda, om care desi investigheaza planetele vecine, esueaza deseori a se investiga si stapani pe sine...
    Se cheltuiesc miliarde de dolari pentru rachete cu raza lunga de actiune in timp ce natiuni intregi agonizeaza de foame. Se recruteaza mai multi mercenari decat medici, se confectioneaza mai multe cartuse decat medicamente, se defriseaza mai multe paduri decat gradini cultivate cu legume...
    Si imi aduc aminte de un vers -
    "...si vreti sa mai ramanem pe pamant,
    sa-i seceram ciulinii si sa-i toarcem?"....
    Problema ar fi mult mai adanca. E una existentiala de care depinde abordarea pe care o adoptam asupra vietii. Este aceasta existenta singura disponibila? Sau avem posibilitatea accesarii unei dimensiuni acum abia intuite, o dimensiune prezisa in toate vechile scrieri religioase ale lumii, o dimensiune pe care stiinta abia acum o acceseaza prin intermediul catorva teorii aflate la inceput.
    Situatia s-ar asemana cu un grup de oameni de stiinta aflati pe o carare spre varful unui munte. Ajunsi acolo, descopera cu surprindere un grup de teologi intinzandu-le mana si spunandu-le ca sunt asteptati acolo de multa vreme...

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc Shino pentru comentariu, il iau ca si o copletare la articol. Numai bine si continuam ... in episodul urmator vroiam sa ating unele aspecte pe care tu le-ai prezentat in comentariu :-)
    Mi-ai luat-o inainte :-)
    P.S. acolo era o referire la stiintele exacte "Faptele trecutului nu pot constitui obiectul ştiinţei exacte."

    RăspundețiȘtergere
  3. In linii mari sunt de acord cu criticile aduse stiintei, desi ar fi unele mentiuni de facut, insa nu inteleg care sunt criticile aduse religiei, daca exista vreuna.

    Ce as putea mentiona in cazul limitarilor stiintei?
    Primul punct scoate in evidenta metodele stiintei fara a le epuiza totusi: stabilirea unei unitati de masura si urmarirea ei in cadrul unui experiment controlat si repetat. As putea adauga aici observatia, fara de care nu poti formula o ipoteza de lucru, si stabilirea unor legi general valabile. Istoria, intr-adevar, nu este considerata o stiinta din cauza acestor motive. Exista, totusi, posibilitatea de a interpreta urmele fizice lasate dar asta nu o face mai stiinta decat orice alta povestire.
    Al doilea punct cred ca este doar o intelegere gresita a modului in care se procedeaza in procesul de acumulare a cunoasterii stiintifice. Daca oamenii de stiinta ar cauta doar fenomene care se incadreaza in legile cunoscute de ei nu ar mai exista progres in stiinta si totul ar deveni dogma. Or, avem Lobacevski si Einstein, dupa cum ai si mentionat.Poate ca ideea ramane in picioare doar daca te limitezi la formularea 'stiinta retine din realitatea faptica doar partea pe care e in stare sa o recunoasca'. Dar si aici cu o mentiune: doar partea pe care Poate sa o recunoasca, adica in functie de Instrumentele folosite. Prin urmare nu e o limitare data de interpretare, cum ai spus, ci de instrumente. Dar pot sa te intreb pe tine acum: pe ce altceva te poti baza decat pe ceea ce ai? Sa nu uitam ca prelungirea tehnica a simturilor ne-a permis, totusi, sa putem spune mai multe despre realitatea obiectiva decat lipsa ei. Si asta se datoreaza in mare parte stiintei.
    Al treilea punct este cu adevarat interesant pentru mine pentru ca imi intareste banuiala aparuta la punctul al doilea, si anume ca aspiratiile tale sunt cumva nerealiste considerand datele problemei. Omul se afla totusi la un anumit nivel de dezvoltare si multe lucruri ii raman inca necunoscute.
    Al patrulea punct este o critica buna adusa unei stiinte care nu este neaparat o stiinta, dupa cum si tu ai spus-o la punctul unu: istoria. Deci nu este chiar cel mai bun exemplu dar ideea cred ca poate fi pastrata pentru ca are in ea ceva doza de adevar. Exista un bias informational pe care-l aduc cu ei oamenii de stiinta in practica lor stiintifica insa cred ca acesta este si motivul pentru care stiinta are anumite cerinte pentru a considera o anumita informatie drept cunoastere. Asadar, nu spunem pur si simplu ca avem o anumita cunoastere a unui fenomen ci trebuie sa facem asa-ntr-un fel incat sa putem face proba vorbelor nostre. Asadar va trebui sa putem realiza un experiment controlat repetabil pe un esantion reprezentativ statistic. Cel putin putem avea un punct de plecare. Urmeaza ca alti oameni calificati sa testeze ipoteza in varii conditii pentru a o infirma. Daca nu reusesc atunci se poate considera ca provizorie cunoasterea. Daca ea face parte dintr-o explicatie genereala e ok. Daca nu atunci iarasi e ok dar necesita construirea unui model explicativ nou.

    RăspundețiȘtergere
  4. Despre partea cu religia nu ma pot pronunta deoarece nu sunt prea familiarizat cu ea. Ceea ce pot spune este ca se caracterizeaza prin existenta unui set de Simboluri (care invoca sentimente de respect sau de groaza) legate de anumite Ritualuri (la care ia parte comunitatea de credinciosi). As putea adauga ca religia nu trebuie identificata cu monoteismul, politeismul fiind foarte raspandit iar in unele religii zeii nu exista. Totodata religia nu trebuie identificata cu prescriptiile morale care reglementeaza comportamentul credinciosilor (cele 10 porunci): pentru grecii antici zeii erau total indiferenti de activitatile oamenilor. Mai mult, religia nu se preocupa cu precadere sa explice de ce lume a ajuns sa fie asa cum arata acum. In crestinism mitul lui Adam si Eva semnifica originea existentei omului dar in egala masura in alte religii aceasta lipseste. In cele din urma, religia nu poate fi identificata cu supranaturalul, implicand credinta intr-un univers 'de dincolo de simturi', cum spuneai tu. Confucianismul se preocupa de acceptarea armoniei naturale a lumii, nu de descoperirea de adevaruri ascunse 'dincolo' de ea.

    In cele din urma eu nu cred ca religia urmareste sa descopere vreun adevar de vreun fel cat mai mult sa creeze o comunitate relationala (din latinescul religare = a lega). Se pare ca in Europa ea ar avea interese convergente cu stiinta insa dupa cum metodele ei (revelatia) nu duc la o cunoastere recognoscibila universal valabila a trebuit sa cedeze terenul stiintei.

    RăspundețiȘtergere
  5. Despre criticile aduse religiei ... sau mai degraba, religiosilor: "Teoria ca teoria ... dar practica ne omoara" :-) :-) :-) :-)

    RăspundețiȘtergere